Schema de sprijin constând în reducerea cotei obligatorii de achiziție de certificate verzi pentru marii consumatori industriali de energie a intrat în vigoare inițial în 2014 și a expirat la finalul anului trecut. Aceasta urmează să fie prelungită până în 2031, cu număr majorat de beneficiari, potrivit unui draft de act normativ discutat în ultima ședință de Guvern, dar neadoptat încă.
Retailerul de modă C&A, lansat în Olanda, va închide 24 de magazine în Franța, până în 2026, peste 300 de locuri de muncă urmând să fie afectate.
Statele Unite și contractorii lor se pregătesc să demareze efectiv implementarea unui proiect mult întârziat de întărire a bazei militare aeriene din România de la Mihail Kogălniceanu, planificată să devină cea mai mare de profil a NATO din Europa, într-un moment în care voci conservatoare din SUA cer administrației Trump 2.0 să retragă trupele americane de acolo, relevă documente văzute de Profit.ro.
Retailerul electro-IT Altex, controlat de omul de afaceri Dan Ostahie și unul dintre cei mai mari jucători de profil, pregătește construcția unui nou depozit, care va ridica suprafața centrului logistic Altex din Dragomirești la circa 137.000 de metri pătrați, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport (UNEFS) pregătește demolarea bazei sportive Rocar, din cartierul bucureștean Berceni, și realizarea, în loc, a unui complex sportiv modern, cu terenuri de fotbal, baschet, tenis, bazin de înot, sală de gimnastică și judo, plus cămin studențesc cu 54 de locuri de cazare, potrivit unui document analizat de Profit.ro.
Întreprinderile mici și mijlocii din România suferă din cauza subcontractărilor pe care le fac pentru firmele mari care sunt plătite cu întârziere de către stat, a fost unul din avertismentele transmise la Profit.ro IMM.
Dacia pregătește pentru 2026 o lansare dublă, respectiv două noi modele din segmentul compact. După cum a declarat șeful Dacia, Denis Le Vot, marca românească va intra pe un segment din care pleacă tot mai mulți constructori din motive de rentabilitate, dar care poate reprezenta o oportunitate. Profit.ro a surprins acum pe șoselele din județul Argeș unul dintre cele două viitoare modele Dacia, camuflat.
Uniunea Europeană a decis, cu titlu provizoriu, noi reguli de suspendare și retragere a permisului de conducere.
Rețeaua poloneză de magazine de proximitate Zabka din Polonia anunță că și-a propus să deschidă în România peste 1.000 de magazine anual, cu ținta de a dubla vânzările către clienții finali, până în 2028 inclusiv.
Mii de suedezi au boicotat săptămâna trecută cele mai mari supermarketuri din țară, nemulțumiți de creșterea prețurilor la alimente, scrie The Guardian. Ajutată de postările virale de pe TikTok și Instagram, campania a devenit un subiect național de conversație și un punct de tensiune politică.