Președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone, a declarat, la ieșirea din sediul Direcției Naționale Anticorupție, că dosarul în care este acuzat că ar fi furnizat informații nedestinate publicității unui operator economic înainte să meargă în control este 'o iluzie'.
Grupul imobiliar M Core, al cărui principal acționar este magnatul imobiliar britanic Caspar MacDonald-Hall – cu legături strânse cu Familia Regală, a cumpărat de la familia Călin și Alina Dobra, activă pe piața dezvoltărilor imobiliare din Cluj și București, proiectul de parc de retail pe care aceasta l-a autorizat pe jumătate din terenul fostei fabrici Energomontaj, din estul Bucureștiului, după ce a vândut cealaltă parte de teren retailerilor Kaufland și Lidl, potrivit surselor Profit.ro.
Furnizorul german de produse, sisteme și servicii destinate industriei aeronautice Diehl Aviation, având printre clienți producătorii de aeronave de top Airbus, Boeing și Bombardier, dar și parteneri militari, producători de avioane eVTOL și companii aeriene și operatori de avioane comerciale din întreaga lume, a încheiat un parteneriat cu dezvoltatorul imobiliar Global Vision, deținut de antreprenorul Sorin Preda, și începe construcția unei fabrici în localitatea doljeană Almăj din nordul Craiovei, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Prețurile urcă, dar accesibilitatea rămâne surprinzător de bună în București. Comparativ cu marile capitale europene, România oferă un echilibru rar între venituri, prețuri și randamente.
Un număr de 23 din 33 de persoane cu funcții de conducere din centrala direcției Antifraudă au fost înlocuite din funcție, anunță astăzi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. Potrivit informațiilor obținute de Profit.ro, inspectorul general al direcției Antifraudă, Teodor Georgescu, a fost schimbat cu Tudor Rudău.
Cursul valutar oficial, de referință, anunțat marți de BNR, a ajuns la 5,0705 lei, față de 5,0703 lei înregistrat luni.
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, ia în calcul eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri, potrivit informațiilor Profit.ro.
Consiliile județene și primăriile se pot înrola de astăzi în platforma MyEterra pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru care cetățenii solicită acte administrative.
Cargus, unul dintre liderii pieței de curierat din România, preluat recent de Sameday, își extinde operațiunile în zona de sud-vest a țării prin relocarea centrului logistic din Drobeta-Turnu Severin într-un spațiu nou, de două ori mai mare. Investiția depășește 500.000 de euro și face parte dintr-un plan strategic mai amplu, care vizează modernizarea infrastructurii logistice la nivel național.
Statisticile de vânzări din luna iunie relevă un declin important pentru cel mai vândut automobil din Europa, Dacia Sandero. Modelul produs în România și Maroc a fost depășit în luna a șasea atât de Renault Clio, cât și de Tesla Model Y, conform datelor Profit.ro.