Fed nu poartă în totalitate vina pentru inflație

Kenneth Rogoff
Kenneth Rogoff
scris 9 mai 2022

Tot mai multe opinii aruncă vina pentru creșterea actuală a inflației din SUA direct pe Rezerva Federală. Însă o mare parte dintre critici sunt de o naivitate uimitoare în ceea ce privește presiunile politice pe care Fed și alte bănci centrale din întreaga lume le-au avut de gestionat în ultimii ani.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 iulie - Maraton Medika TV - Sanatatea Aparatului Urinar
30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie

În Statele Unite, presiunile asupra Fed au atins un vârf atunci când democrații, dornici să pună în practică ideile progresiste, au preluat controlul Casei Albe și al Congresului în ianuarie 2021. Da, Fed are o independență semnificativă în multe aspecte, dar nu se bucură nici pe departe de aceeași independență instituțională ca, de exemplu, Banca Centrală Europeană. 

În schimb, Fed este o creatură a Congresului care, în teorie, poate fi transformată radical în scurt timp. Este important de menționat că mandatul președintelui Fed expiră întotdeauna la un an după începerea mandatului unui nou președinte, iar administrația președintelui Joe Biden a reușit să facă și alte câteva numiri la Fed. Deși ideea de "Fed packing" (adăugarea unor noi poziții pentru a înclina majoritatea de vot a băncii centrale) nu a prins niciodată avânt, oficialii Fed au observat cu siguranță discuțiile administrației Biden cu privire la posibilitatea de a contracara majoritatea conservatoare a Curții Supreme a SUA prin creșterea numărului de judecători. 

Având în vedere încercarea lui Biden de oferi stimulente fiscale masive, cât de realist ar fi fost să credem că Fed ar fi putut începe să majoreze ratele dobânzilor în prima jumătate a anului 2021, când inflația începea să crească? Majoritatea economiștilor nu vedeau încă inflația ca fiind o preocupare macroeconomică majoră. Să ne amintim că, atunci când colegul meu de la Harvard, Lawrence Summers, a început să avertizeze calm cu privire la inflație în februarie 2021, mulți economiști nu luau încă drept sigură o redresare durabilă după pandemia COVID-19. 

Mai mult, progresiștii erau entuziasmați de ideea că datoria federală a SUA ar putea crește substanțial fără a declanșa o creștere semnificativă a inflației sau a ratelor dobânzilor. Teoria monetară modernă, sau MMT (Modern Monetary Theory –eng.), o versiune extremă a acestei idei, care cerea ca Fed să cumpere datoria pe măsură ce Trezoreria o emitea, avea mulți adepți influenți în politică și în mass-media. În februarie 2022, în condițiile în care inflația anuală din SUA era de 7,9%, New York Times a publicat un profil admirativ al principalei susținătoare a MMT, Stephanie Kelton. 

Dacă Fed ar fi început să majoreze rata în prima jumătate a anului 2021, chiar și cu un sfert sau o jumătate de punct procentual, administrația Biden s-ar fi asigurat că banca centrală ar fi fost de vină pentru orice încetinire economică care ar fi urmat. Iar susținătorii MMT ar fi spus că experimentul lor nu a primit nicio șansă.

Aceasta ar fi fost o critică extrem de eficientă la adresa Fed, având în vedere timpul în care inflația a fost latentă. Înainte de pandemie, cu excepția câtorva cazuri extreme, cum ar fi Argentina și Venezuela, inflația părea să fi dispărut. În același timp, având în vedere ratele predominant scăzute ale dobânzilor, multe guverne s-au simțit încurajate să înregistreze deficite fiscale mult mai mari.

CITEȘTE ȘI Riscurile datoriilor private se ascund la vedere

Economiști de centru respectați, cum ar fi Olivier Blanchard, au argumentat în mod proeminent că guvernele ar trebui să fie mult mai puțin preocupate de datorii decât în trecut, deoarece ratele dobânzilor vor rămâne foarte scăzute în raport cu ratele de creștere a PIB-ului. Alții au subliniat că guvernele ar trebui să permită creșterea datoriei în recesiuni și crize, dar să nu se preocupe prea mult de reducerea activă a acesteia în perioadele de boom. Inflația, se pare, nu era o preocupare importantă.

Într-adevăr, așa-numiții "bani din elicopter", sau finanțarea de către băncile centrale a deficitelor fiscale, a fost promovată pe scară largă ca o modalitate de a stimula economiile atunci când factorii de decizie a politicii monetare se aflau în imposibilitatea de a reduce ratele dobânzilor, care erau deja aproape de zero. Cu toate că unii dintre noi au susținut cu tărie că MMT și chiar și variantele sale mai blânde erau profund greșite, ideea era seducătoare și, până când inflația a scăpat efectiv de sub control, defectele sale au fost greu de demonstrat în mod decisiv. Într-un fel, experimentul administrației Biden de hiperstimulare într-o economie în creștere a fost unul care cerea să fie încercat, iar progresiștii ar fi luat Fed-ul în vizor dacă le-ar fi stat în cale.

Dar, deși acest lucru ar putea explica de ce Fed s-a abținut inițial de la majorarea ratelor, de ce a refuzat în continuare să acționeze atunci când creșterea prețurilor a accelerat la sfârșitul anului 2021? O parte a explicației ar putea fi faptul că economiștii Fed au crezut cu adevărat că presiunile inflaționiste erau temporare. Dar decizia lui Biden de a amâna reînvestirea președintelui Fed, Jerome Powell, până la sfârșitul lunii noiembrie, a jucat, de asemenea, un rol important. Dacă Fed ar fi început să majoreze ratele în a doua jumătate a anului 2021, președintele l-ar fi înlocuit probabil pe Powell cu altcineva, iar piețele ar fi eliminat imediat efectul creșterilor.

Există vreo modalitate prin care Fed să se poată feri mai bine de astfel de presiuni în viitor? Eu îi reproșez Rezervei Federale faptul că nu a luat în serios, în 2019, ideea unei politici de dobânzi puternic negative ca modalitate de protejare împotriva deflației. Ca să fim corecți, economiștii, ca profesie, au rămas foarte mult în urmă în această privință. O mare parte din rezistența intelectuală față de ratele dobânzilor puternic negative este ciudat de superficială și trebuie adusă în discuție data viitoare când Fed își revizuiește cadrul monetar.

Dacă Fed ar fi apelat la un instrument mai puternic de combatere a deflației, probabil că ar fi avut mai mult curaj să majoreze ratele dobânzilor mai devreme, pe măsură ce inflația a crescut. Efectul deplin al politicii monetare asupra inflației se face de obicei simțit după câteva trimestre, iar Fed are nevoie de încredere pentru a fi mai agilă.

În concluzie, Fed poartă cu siguranță partea sa de vină pentru inflația ridicată din anii 2020. Dar presiunile politice puternice din partea stângii și analizele prea optimiste ale politicii de îndatorare pe termen nelimitat, fără a mai menționa incertitudinile reale privind inflația și ratele reale ale dobânzilor, au jucat, de asemenea, un rol foarte important.

Kenneth Rogoff, fost economist-șef al Fondului Monetar Internațional, este profesor de economie și politici publice la Universitatea Harvard

Copyright: Project Syndicate, 2022.

www.project-syndicate.org

viewscnt
Afla mai multe despre
sua
fed
dobanda