Ce faci când Fiscul îți cere să traduci rapid căruțe de documente?

scris 2 oct 2017

Relația celor care plătesc taxe cu cei responsabili de strângerea acestora nu a fost de-a lungul istoriei de cele mai multe ori nici simplă și nici plăcută. Primii au încercat să cedeze cât mai puțin din rezultatele muncii lor, iar cei din urmă erau obligați să strângă de la oameni oricât era necesar pentru a acoperi nevoia de bani a Statului. În esență, raportul dintre cele două părți nu s-a schimbat foarte mult în timp, iar zelul peste măsură continuă să facă victime.

În această relație dificilă, o modificare adusă recent Codului de procedură fiscală în privința prerogativelor fiscului referitoare la documentația în limbă străină oferă Fiscului noi posibilități de a-și manifesta excesul de zel, consacrând practic o nouă birocratizare a relației cu contribuabilul (dacă mai era nevoie) și, practic, împingerea acestuia într-un colț în care orice soluție ar alege, va pierde ceva, după cum vom arăta în cele ce urmează.

De ce se solicită depunerea de documente traduse autorizat și ce sancțiuni au fost incidente până în septembrie 2017 în cazul nerespectării unei asemenea cerințe

Reamintim că, sub Codul de procedură fiscală, Fiscul a fost îndreptățit să ceară în cadrul unei proceduri fiscale ca documentele într-o limbă străină depuse de contribuabil, cum ar fi petiții, documente justificative, certificate sau înscrisuri, să fie traduse în limba română de un traducător autorizat. Desigur, este nu doar firesc, ci absolut necesar ca Fiscul să înțeleagă în limba care îi este familiară (i.e. cea oficială) informația relevantă cuprinsă în probele administrate într-o procedură fiscală.

De altfel, chiar și dacă nu ar fi existat în România o asemenea cerință legislativă, nici măcar nu ne putem imagina că Fiscul ar fi acceptat să utilizeze documentație relevantă în limba arabă, chineză sau chiar dintre cele mai puțin exotice pentru noi (e.g. engleză,  franceză, spaniolă sau germană, limbi de circulație internațională mult mai uzuale, în special cea dintâi), atunci când informația din cuprinsul acesteia îl punea în situația imposibilității determinării situației de fapt. Nefiind prevăzută nicio o sancțiune expresă în textul legal pentru neîndeplinirea acestei cerințe, nu se putea  desigur vorbi despre inexistența vreunei sancțiuni, pentru că, în cele din urmă, atât timp cât sarcina probei în dovedirea situației de fapt invocate de contribuabili le revine acestora, neînțelegerea documentelor de către organul fiscal se materializează în cea mai firească sancțiune posibilă, soluționarea negativă a cauzei pentru cei dintâi.

De ce cresc dobânzile și ce se va întâmpla cu Balonul Prima Casă CITEȘTE ȘI De ce cresc dobânzile și ce se va întâmpla cu Balonul Prima Casă

Revenea însă sarcina organului fiscal să dovedească faptul că nu înțelege documentele în discuție; or, în materia fiscală unde discutăm despre mii sau sute de mii de documente de tipul facturilor în care sunt menționate repere sau rapoarte de consultanță și schițe atașate unor proiecte tehnice, pe care organul fiscal oricum nu le poate înțelege din perspectiva conținutului lor și nici nu ar trebui să îl intereseze din perspectiva fondului relației de afaceri, acestea fiind nerelevante pentru organul fiscal de cele mai multe ori. Aceasta pentru că Fiscul nu este chemat să facă o supervizare economico-științifică a derulării afacerii contribuabilului. În schimb, în asemenea cazuri, importantă este în realitate, de cele mai multe ori, doar prima pagină sau un număr redus de pagini din cadrul acestor documente și, eventual, încă o pagină de corespondență e-mail dintre părți, iar nu a întregii documentații din spatele acestei corespondențe.

Ce semnificație are introducerea în Codul de procedură fiscală a unei sancțiuni de neluare în considerare a documentelor netraduse și de ce aceasta este neproporțională și generatoare de abuzuri

Ceea ce aduce nou modificarea legislativă mai sus-menționată este sancțiunea drastică introdusă pentru nerespectarea acestei cerințe de furnizare a documentelor traduse, anume neluarea în considerare de către Fisc a acestor documente justificative, cu toate consecințele, care conduc de cele mai multe ori spre plata unor sume mai mari de bani către stat sau la nerestituirea unor sume datorate acestuia. Astfel, acum, organele fiscale vor putea solicita traducerea în limba română pentru oricâte dintre documentele în limbi străine depuse de  contribuabil cu scopul de a-și susține deciziile în materie de fiscalitate și, desigur, dacă discutăm despre o companie cu cât aceasta este mai mare, cu atât volumul de documente în discuție este de așteptat să fie mai mare, iar în caz de neîndeplinire a acestei cerințe, în timpul acordat, ele vor putea fi ignorate.

Practic, în loc să mai fie nevoie, precum în trecut, să demonstreze că prin nedepunerea documentelor în versiune tradusă, nu au fost în măsură să se pronunțe asupra aspectelor pe care ele le conțineau, acum vor putea invoca pe de-a dreptul că neexistând o asemenea versiune tradusă, nici nu au mai trebui să se mai uite pe ele pentru a soluționa speța. Și, din păcate, contribuabilul nu va putea măcar să mai demonstreze în fața instanței că documentele, așa cum au fost prezentate, erau arhisuficiente pentru înțelegerea situației de fapt și soluționarea cauzei. Este practic o ascundere a Fiscului în spatele unei poziții exclusiv birocratice, în care substanța nu contează, ci, pur și simplu, neîndeplinirea unei cerințe de formă.

Desigur, nu ar fi nici realist și nici rezonabil ca, în cazul unei inspecții fiscale, reprezentanții Fiscului să ceară unei companii traduceri pentru mai multe sute de documente pe care aceasta i le-a pus la dispoziție, mai ales față de costurile pe care aceasta le-ar implica pentru contribuabil. Am putea presupune, de exemplu, că documentele într-o altă limbă decât româna au rezultat, eventual, din relația companiei cu grupul mamă, situat în afara țării. Acesta este de altfel motivul pentru care legea prevede cerința depunerii în versiune tradusă a documentelor întocmite în limba străină doar atunci când acestea sunt depuse ca atare la organul fiscal, iar nu când sunt supuse inspecției fiscale (care de regulă se derulează la sediul contribuabilului).

Dispoziția legală se dovedește însă una extrem de vătămătoare pentru contribuabil pentru acele situații în care, urmare a inspecției fiscale, este pus în fața formulării unei contestații, când cu siguranță ajunge în situația depunerii de documente la organul fiscal și, deci, pică în mod evident sub incidența acesteia. Or, cum în disputele fiscale observăm o modificare fundamentală de paradigmă, crescând practic exponențial numărul de spețe în care în discuție este nu interpretarea dreptului, ci situația de fapt, în special prin problemele legate de deductibilitatea cheltuielilor cu bunurile și serviciile la TVA și impozit pe profit, în special în cazul tranzacțiilor intra-grup, devine insuficientă simpla evocare a documentelor în contestație cu titlu generic, evidențiind câteva exemple în susținere.

Practic de cele mai multe ori contestația rămâne ultima cale de îndreptare a unor chestiuni pe care inspecția fiscală a refuzat să le soluționeze corect, de multe ori pentru că a ignorat probele. Acestea constau uneori în miile și zecile de mii de înscrisuri dintre cele mai sus-menționate, pe care acum contribuabilul nu le mai poate aduce în formă netradusă autorizat pe toate, întrucât se expune practic riscului neluării lor în considerare, dublat apoi de cel al neacceptării lor de către instanța de judecată în contenciosul fiscal, pentru motivul absurd că nu ar fi fost prezentate în faza administrativă, deși, inspecția fiscală le-a avut, dar nu le-a luat în considerare.

Ce poate face o companie?

Răspunsul este pe cât de simplu, pe atât de neplăcut. Legea, atâta timp cât este în vigoare, trebuie respectată, iar companiile nu au altă opțiune decât să depună în versiune tradusă documentele pe care le va invoca în susținerea oricăror cereri ale sale, inclusiv a contestațiilor. Companiile ar trebui să se pregătească deci pentru situații de a prezenta traducerea unui volum foarte mare de documente într-un timp scurt. Desigur, legea impune fiscului să respecte principiul proporționalității, inclusiv când vine vorba despre termenele acordate de administrație contribuabilului, pentru aducerea la îndeplinire a obligațiilor prevăzute de lege (a se vedea art.6 alin.3 din Noul Cod, aplicabil și în privința solicitărilor de documente traduse conform art.8 alin.4 din aceeași lege). Ce anume înseamnă asta într-un caz concret este, totuși, recomandabil de evitat a încerca să descoperi.

De aceea, toate documentele importante, care sprijină decizii cu impact fiscal foarte mare pentru companie, ce vor fi depuse la organul fiscal, ar trebui traduse din timp, în special în acele situații din inspecția fiscală în care discuția dintre cele două părți pare să se îndrepte către necesitatea formulării unei contestații. A lăsa pregătirea acestor traduceri pentru cele 45 de zile pe care legea îl acordă pentru depunerea contestației sau, mai rău, pentru intervalul de timp pe care organul fiscal îl va pune la dispoziție pentru prezentarea versiunii traduse a documentelor, în speranța că ele nu vor fi cerute, reprezintă un risc semnificativ pentru afacere, care ar trebui prevenit. Aceasta întrucât oricât de generos va fi termenul acordat, el se poate dovedi practic insuficient pentru realizarea unei traduceri de calitate, care, din perspectiva fondului discuției, poate de multe ori face diferența în poziționarea contribuabilului în dispută, pentru că o traducere care nu observă sensul corect al terminologiei de specialitate poate fi una care să-i compromită practic orice șanse.

În loc de concluzii, o sugestie și o întrebare: ce anume urmărește în realitate modificarea legislativă operată recent în Noul Cod de procedură fiscală, astfel încât să nu se poată renunța la ea, revenind la normalitate?

Decizia Guvernului de a acorda Fiscului puterea să ignore documente (cele justificative fiind probabil cele primordial vizate) doar pentru că nu au fost traduse în română, indiferent de motiv, ar trebui să reprezinte un nou semnal de alarmă pentru companii. Acestea trebuie să se pregătească pentru astfel de situații, să verifice zonele în care consideră că au cele mai mari riscuri și să ia măsuri pentru a se proteja. Pe lângă povara pe care o pune pe contribuabil, modificarea Codului de procedură fiscală este nepotrivită și din cauza faptului că nu s-a constatat din această perspectivă un abuz din partea celor care plătesc taxe. Fiscul nu a fost sufocat de tone de documente în japoneză sau arabă, neînsoțite de traduceri, astfel că decizia de a da organelor fiscale puterea de a cere traducerea unui volum mare de acte și de a le respinge pe cele netraduse, indiferent de motive, nu respectă principiul proporționalității. Codul de procedură fiscală prevede că “organul fiscal își exercită dreptul de apreciere în limitele rezonabilității și echității, asigurând o proporție justă între scopul urmărit și mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia”, pe care reglementarea ar trebui să-l urmărească și prin soluțiile legislative pe care le introduce. Proporția justă între scop și mijloace ar trebui să protejeze contribuabilii de cereri nerezonabile din partea inspectorilor. Cu alte cuvinte, cum este adesea evocat plastic acest principiu în practică, nu trebuie să omori muște cu tunul.

Ultimii ani sugerează, însă, că abordarea autorităților din România este exact opusul proporționalității, fiind instituite obligații tot mai complicate pentru persoane și companii, în speranța că astfel vor descuraja evaziunea. În fapt, cele mai multe dintre restricțiile introduse ajung să-i afecteze în principal pe cei corecți, în timp ce firmele și persoanele care încalcă legea le ignoră.

O revenire la normalitate după schimbarea de la începutul lunii septembrie ar presupune modificarea Codului de procedură fiscală exact în scopul asigurării proporționalității. Ar trebui eliminată integral această sancțiune sau măcar ar fi necesară reliefarea unei limite legale a documentelor ce ar putea fi solicitate sub sancțiunea neluării lor în considerare, pentru a putea preveni abuzurile. Dacă în toți acești ani Fiscul tot nu a întâmpinat probleme semnificative din această cauză, de ce nu s-ar reveni la normalitate? Altfel, la fel cum s-a întâmplat și cu alte măsuri gândite pompieristic de autorități, tot firmele și oamenii onești vor avea de suferit.

Desigur, sunt și firme care vor avea de câștigat de pe urma acestei modificări. Furnizorii de servicii de traducere, mai ales cei specializați pe anumite domenii sau limbi străine, care vor asista la dezvoltarea afacerilor lor. Cum nu putem rezista tentației de a ne întreba – mai degrabă, retoric desigur – ce anume s-a dorit prin introducerea acestei modificări legislative, înclinăm să spunem că nu acesta trebuie să fi fost obiectivul acesteia. În schimb, întrebarea apăsătoare care rămâne în determinarea adevăratelor scopuri ale reglementării este aceea dacă nu cumva s-a dorit identificarea încă a unei soluții pur birocratice, apte să evite o discuție pe fondul problemei, ori de câte ori nu sunt îndeplinite condițiile de ordin formal ale legii.

Dan Dascălu este Partener, Coordonatorul echipei de Litigii, D&B David și Baias

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
dascalu
taxe
fisc