În mod cert, trăim vremuri foarte tulburi și incerte, marcate atât de o criză sanitară, cât și de una economică. De aici și existența a două opinii complet divergente, una din lumea medicală – care promovează o perioadă cât mai lungă și cât mai strictă de limitare a activității, de izolare și de distanțare socială – și una din lumea de business, care dorește o întoarcere cât mai rapidă la situația anterioară și o reluare a activităților economice și, implicit, a relațiilor sociale.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Fiecare dintre cele două opinii este perfect justificată, dacă privim lucrurile strict sectorial. Dar, din păcate, niciuna dintre opinii nu este plauzibilă, dacă privim lucrurile în ansamblul lor, din perspectiva efectelor agregate. Tocmai de aceea nu cred că putem fi radicali, într-un sens sau altul. Și tocmai de aceea cred că se impune o convergență a celor două opinii, din perspectiva limitării efectelor nefaste per ansamblul societății românești.
Personal, nu am competența să mă pronunț asupra măsurilor din perspectiva domeniului medical și nici nu o să o fac. Din punct de vedere economic însă, cu cât această perioadă de izolare va fi mai strictă și mai îndelungată, cu atât economia va fi mai grav afectată. Pentru că, în opinia mea, problema adevărată nu este cât putem rezista în actuala stare de fapt (deși, nici acest aspect nu este deloc neglijabil), ci unde ne mai întoarcem și ce vom face după ce trece criza sanitară generată de coronavirus. Pentru că, după această perioadă de izolare, nu ne vom mai întoarce să reluăm activitatea economică exact de acolo unde am lăsat-o la începutul lunii martie. Nu, vom constata că regulile jocului au fost complet resetate și multe dintre lucruri nu mai seamănă cu ceea ce știam.
Nu putem nega că au fost promovate măsuri de sprijin, chiar dacă timide, în domeniul economic (ca, de exemplu, decontarea șomajului tehnic de la buget sau amânarea la plată a obligațiilor fiscale scadente după data de 21 martie 2020, desigur în termenii și condițiile reglementate de OUG nr. 30 / 2020 și OUG nr. 29 / 2020), dar acestea se aplică doar pe perioada stării de urgență (și, respectiv, 30 de zile după încetarea acesteia). Chiar dacă nu sunt suficiente, pot reprezenta un balon de oxigen măcar pentru o moarte clinică, alături de diminuarea cheltuielilor de exploatare sau chiar financiare, ca efect nefericit al închiderii sau diminuării de facto a activității economice …
Ce facem însă apoi, după ce trece actuala criză sanitară, starea de urgență va fi ridicată și vom trăi cu impresia că lucrurile au reintrat în normal ?!? Dar, de fapt, nu va fi deloc așa, pentru că nivelul activității economice nu va mai fi cel de la începutul lunii martie, dar vor deveni scadente și vor trebui achitate toate obligațiile fiscale (suspendate anterior și temporar de la plată) și decontarea șomajului tehnic nu se va mai face de la buget. Pentru că statul va trebui în continuare să funcționeze și va avea nevoie de resurse financiare publice pentru asta. Și tot atunci, vom constata poate și un blocaj financiar, generat de faptul că unii dintre clienți au dispărut, între timp, din peisajul economic sau, la rândul lor, nici aceștia nu au încasat sumele cuvenite de la clienții lor.
De aceea cred că adevărata criza economică va începe după ce actuala criză sanitară va fi luat sfârșit. Mă întreb ce vor face oare (mai ales, în penuria generalizată de resurse financiare publice, care se va crea la nivelul bugetului general consolidat) organele fiscale de executare silită, după ce trec inclusiv și cele 30 de zile de la expirarea termenului de încetare a stării de urgentă…în mod normal, ca în orice stat de drept, vor aplica legea, mai exact prevederile codului de procedură fiscală. Dar oare de unde vor veni banii pentru plata tuturor acestor obligații fiscale, acumulate în acest interval de timp ?!? Din propriile resurse financiare ale firmelor, ca urmare a încasării creanțelor lor de la proprii clienți ?!? Sau, poate, din liniile de credit, pe care băncile se vor grăbi să le acorde unor firme decapitalizate și despre care nu știu cât vor mai rezista pe piață, nu ?!? Desigur, întrebările sunt retorice…și amare …
Pe de altă parte, cred că nici abordarea de genul - să suporte statul tot – nu este una constructivă și realistă, pentru că resursele sale sunt oricum limitate. Dar cred că statul are obligația și datoria să sprijine mediul de afaceri, prin măsuri coerente și, mai ales, predictibile pe un orizont mediu de timp.
Spre exemplu, aș vedea următoarele direcții de acțiune concrete, în domeniul fiscal, aplicabile pe întreg anul 2020:
- admiterea integrală sub forma creditului fiscal a cheltuielilor de sponsorizare din impozitul pe profit datorat, fără a mai exista condiționarea legată de încadrarea în plafoanele referitoare la cifra de afaceri și impozitul pe profit datorat (inclusiv eliminarea procentului de 3 la mie din cifra de afaceri, pentru a beneficia de deducerea TVA-ului achitat inițial pentru bunurile acordate ulterior ca și sponsorizare) și nici de obligativitatea înscrierii beneficiarului în registrul special al beneficiarilor de sponsorizări (am aici în vedere spitalele), dacă sponsorizarea privește direct domeniul medical, cu menținerea și reportarea acestei reguli fiscale pentru profiturile din următorii 3 ani fiscali (nu 7 ani, ca în forma actuală de reportare a cheltuielilor de sponsorizare). Aceasta ca o derogare de la regula generală actuală privind regimul fiscal al cheltuielilor de sponsorizare, care urmează să rămână nemodificată și să fie aplicabilă în paralel, în forma sa actuală.
- introducerea unei taxe de solidaritate, care să fie suportate de microîntreprinderi și de agenții economici plătitori de impozit pe profit, cu termen de plată 31 decembrie 2021 (atenție - nu 2020, ci 2021 !). La nivelul microîntreprinderilor, acesta ar putea fi de 1% din cifra de afaceri a anului 2019, dar doar pentru microîntreprinderile care au realizat în 2019 un profit contabil de minimum 50.000 euro echivalent lei. La nivelul plătitorilor de impozit pe profit, procentul ar putea fi de 1% din impozitul pe profit declarat pentru anul 2019 (conform declarației fiscale formular 101 aferentă anului 2019 și depusă până la 25 martie 2020) dacă profitul contabil este sub 100.000 euro echivalent lei, 2% din impozitul pe profit declarat pentru anul 2019 pentru firmele care au realizat un profit contabil între 100.001 euro și 1.000.000 euro echivalent lei și de 3% din impozitul pe profit declarat pentru anul 2019, aferent profiturilor contabile realizate de peste 1.000.000 euro echivalent lei. Pe cale de consecință logică, conform acestui algoritm de calcul, firmele care au înregistrat pierdere contabilă în anul 2019 nu vor datora această taxă de solidaritate.
- eliminarea oricărei forme de impozitare a profiturilor firmelor, a veniturilor microîntreprinderilor și a veniturilor populației (inclusiv PFA-uri, întreprinderi individuale etc), cu menținerea doar a cotei de 5% de impozitare a dividendelor distribuite persoanelor fizice, și ca o măsură de evitare a decapitalizării generalizate a firmelor. Această măsură poate părea populistă si simplistă, dar să nu uităm că creșterea economică a României s-a bazat pe consum, și nu pe investiții, de aceea cred că, în perioada imediat următoare, este esențial să fie repornit consumul.
- în contrapartidă cu măsurile menționate în paragraful precedent, introducerea unui impozit specific pe supraprofit (nu zic nici măcar ilegitim sau nelegal). Acesta ar urma să se aplice în mod limitativ tranzacțiilor derulate doar în perioada 01 martie 2020 și până la 90 de zile de la terminarea stării de urgență. Nu sunt atât de naiv să văd termenul de 90 de zile ca unul în care economia să se reașeze, ci doar unul în care economia va fi totuși capabilă să respingă activitățile economice speculative. Supraprofitul l-aș denumi ca fiind cel rezultat din practicarea unei cote de adaos cu peste 10% mai mare decât media aferentă perioadei 01 ianuarie 2019 – 29 februarie 2020. Spre exemplu, dacă în perioada 01 ianuarie 2019 – 29 februarie 2020 ai comercializat un produs cu o cotă medie de adaos comercial de 15%, iar în perioada 01 martie 2020 – până la 90 de zile de la terminarea stării de urgență îl comercializezi cu un adaos comercial de 100%, profitul realizat din practicarea adaosului comercial de peste 25% (respectiv, 15% + 10%) va fi calificat fiscal ca fiind supraprofit. Și acesta ar urma să fie impozitat cu o cotă de impozitare de 99%. Atenție, nu l-am numit impozit pe profit, ci impozit specific pe supraprofit, pentru a putea fi aplicat direct, fără a fi necesară agregarea și consolidarea veniturilor și a cheltuielilor, procedeu specific determinării profitului fiscal impozabil. Practic, datorezi acest impozit specific pe supraprofit indiferent dacă înregistrezi pierdere contabilă sau chiar fiscală. La o primă vedere pare un procedeu foarte complicat, greoi și, aparent, cu multe necunoscute (de exemplu, situația firmelor care comercializează aceste produse tocmai în perioada menționată, fără însă a-l fi comercializat și anterior datei de 29 februarie 2020, pentru a avea o bază de referință), dar cred că se pot găsi soluții eficiente și corecte pentru implementarea sa uniformă în practică. Discuția în acest sens este mai amplă și destul de tehnică, motiv pentru care o să mă opresc aici. Desigur, începând cu a 91 a zi de la terminarea stării de urgență, poți comercializa ce vrei, la ce adaos vrei și-ți poți descoperi toate abilitățile ascunse de antreprenor, pe care ai fost nevoit să ți le refulezi în această perioadă.
- introducerea unui impozit de 5% pentru sumele de bani repatriate voluntar de către persoanele fizice, prezumarea și garantarea caracterului licit al acestora, din punct de vedere fiscal (pe latură penală, discuția este de altă natură și cred că nu o poate face decât cineva cu pregătire juridică), cu mențiunea expresă că această măsură se aplică doar până la 31 decembrie 2020 și a faptului că nu mai poate fi aplicată și ulterior acestei date.
- introducerea măsurilor de simplificare la nivel de TVA, în cazul tranzacțiilor B2B, în cazul produselor alimentare și a medicamentelor, cu întocmirea unei liste clare și predefinite a acestora.
- introducerea unui sistem de factoring în raport de autoritățile fiscale, similar celui practicat cu autoritățile bancare. Practic, dacă – să zicem, la data de 25 octombrie 2020 – înregistrez o obligație de plată la nivel de TVA, să pot cesiona către fisc - în contul acestei datorii fiscale – dreptul de a încasa sumele aferente unor facturi emise către clienți, certificate la plată de către aceștia, dar neîncasate efectiv. În mod evident că statul nu poate fi făcut părtaș la proasta gestionare a propriului meu business, iar în condiții normale o obligație comercială nu poate fi transformată niciodată în obligație fiscală, de aceea o văd doar ca o măsură excepțională în vremuri excepționale și aplicată limitativ doar până la data de 31 decembrie 2020.
În anul 2021, setul de măsuri fiscale ar putea cuprinde revenirea la regimul fiscal actual de impozitare a veniturilor microîntreprinderilor și introducerea unui sistem de impozitare a profiturilor în cote regresive, pe tranșe de profit. Da, în cote regresive; practic, cu cât se obține un profit mai mare, cu atât cota de impozitare să fie mai mică (evident, pe tranșe ale profiturilor). Poate că sună ciudat, mai ales în actuala conjunctură economică, dar astfel se încurajează fenomenul de acceptare și de declarare voluntară a sarcinii fiscale și, implicit, de scoatere la suprafață a bazelor impozabile ale profiturilor. Cotele și tranșele de profit sunt discutabile și pot fi stabilite doar în urma unei analize statistice, pe baza unor cifre și date concrete, precum și a unor dezbateri publice în acest sens, sub condiția ca actuala cotă de impozitare de 16% să fie cota maximă. De asemenea, aplicarea cotelor reduse de impozitare pe tranșe ale profiturilor ar putea fi gândită și condiționată în raport și de un număr minim al salariaților firmelor, pentru a încuraja astfel efectiv investițiile directe, productive și care aduc plus valoare și nu pe cele speculative.
În anul 2022, se poate reveni integral la regimul fiscal actual, cu acordarea doar a unei scutiri de la plata impozitului pe dividende pentru toate dividendele repartizate și achitate efectiv până la data de 31 decembrie 2022, dacă în perioada 16 martie 2020 (data declarării inițiale a stării de urgență) – 31 decembrie 2021 nu au fost acordate nici un fel de dividende în acest sens. Practic, ca o recompensă pentru cei care au ținut banii în firmă, pentru a le menține cât de cât pe linia de plutire. Totul, completat de introducerea doar a unor măsuri fiscale de bun simț:
- structurarea unui set consistent și coerent de reglementări legislative privind impozitarea profiturilor grupurilor de firme, de natură să contribuie la predictibilitatea afacerilor și, implicit, la conservarea parametrilor de lichiditate la nivelul grupurilor de firme. Practic, se consolidează doar la nivelul reprezentantului grupului modul de calcul, de declarare și de plată a impozitului pe profit pentru întregul grup, iar eventualele profituri sau pierderi ale fiecărei societăți în parte se compensează la nivelul de ansamblu al grupului, prin cumularea datelor aferente în cauză
- corelarea amortismentului fiscal cu cel economic și abordarea amortismentului fiscal al mijloacelor fixe amortizabile ca un promotor al creșterii economice. Acest fapt ar fi posibil prin generalizarea posibilității de utilizare a regimului de amortizare accelerată (în funcție strict de opțiunile contribuabililor, și nu de constrângerile cadrului normativ), prin eliminarea duratelor normale de utilizare a mijloacelor fixe (acest fapt urmând să țină exclusiv de deciziile manageriale și de raționamentele contabile și fiscale ale fiecărei firme) și prin creșterea plafonului valoric de încadrare din categoria obiectelor de inventar în categoria mijloacelor fixe amortizabile (în opinia mea, de la plafonul actual de 2.500 lei la cel de 10.000 lei, fără TVA).
Ulterior, din anul 2023 să se revină integral la actualul regim fiscal (cu menținerea doar a reglementărilor menționate în cele două paragrafe anterioare), dar ca unul tranzitoriu, timp în care să se regândească un nou sistem fiscal sustenabil, care să poată fi aplicat predictibil și coerent începând cu data de la 01 ianuarie 2024, în raport de realitățile economice existente la acel moment.
În cuprinsul acestei opinii, m-am referit strict la măsurile fiscale, și nu la cele economice, în general. Desigur însă că aceste măsuri fiscale se impun a fi integrate într-o politică economică mai amplă pentru această perioadă, care să cuprindă și măsuri de restructurare a cheltuielilor bugetare (esențiale din perspectiva schimbării paradigmei de angajare a unor astfel de cheltuieli și de ierarhizare și de prioritizare a acestora), cât și măsuri economice de finanțare sustenabile pentru mediul de afaceri, susținute și încurajate de către stat.
Fără a avea pretenția că dețin eu adevărul, sunt conștient că direcțiile de acțiune propuse nu sunt perfecte – ci, dimpotrivă, perfectibile, putând fi amendate, completate și restructurate. Probabil, unele dintre acestea îmi veți spune că sunt neconstituționale; posibil, nu știu, nu sunt jurist. De asemenea, în materie fiscală nu există soluții perfecte, care să avantajeze pe toată lumea. Cum, cu siguranță, nu sunt nici cele propuse anterior. Tot ce mi-am dorit nu a fost decât să vin cu un punct de plecare în analiza unor posibile și potențiale măsuri fiscale, în actuala conjunctură economică. Cine urmează?
Dragoș Pătroi este, începând din 2011, Managing Partner în cadrul propriei firme de consultanță fiscală, după o activitate de 14 ani în sectorul public (Inspecție Fiscală, Garda Financiară și Direcția Națională Anticorupție, ca specialist cu atribuții în investigarea financiară a infracțiunilor economice)
