Obădat

Țâr țâr țâr.

Sună telefonul. Mă aplec și-l iau de jos.
- Cu respect, domnu' Liviu!

Am frisoane când aud cuvântul "respect" în gura oamenilor de afaceri. De câte ori își exprimă considerația față de mine, îmi cer câte ceva.
- Am și eu o rugăminte mică, dar mică de tot. Vreau să facem o scrisoare către noul ministru al Agriculturii și aș vrea să iasă așa, cum să vă spun, mai ... mai...
- Mai serioasă?
- Să zicem, dar aș vrea să fie în primul rând mai prietenoasă. Mai blândă, dacă înțelegeți unde bat, dar în același timp să-i și atragem atenția, să ne ia în seamă...
- Și eu ce să fac?
- Păi dumneavoastră scrieți toată ziua și vă exprimați mai bine decât noi. Am vrea să ne ajutați să-l lăudăm cumva, dar nu prea tare... Adică să ne ajutați, și luați-o ca pe o rugăminte personală, să îi conturăm o scrisoare în care să-i spunem că suntem bucuroși că el...
- Nu e greu, domnu' președinte, vă poate scrie asta orice secretară.
- Dom'le, e greu! Am încercat și nu ne iese. Trebuie să fie cineva talentat la scris.
- Dar efectiv ce vreți să transmiteți? Spuneți-mi direct, cu cuvintele dumneavoastră.
- Dom'le, direct vă spun: vrem să-l pupăm în fund pe noul ministru, dar s-o facem atât de delicat încât să nu se simtă asta. Adică noi să nu simțim că l-am pupat, să nu ne doară buzele, dar el să simtă și să-i facă plăcere!
Nu e bine să refuzi direct. Îl rog pe om să facă un text și să mi-l trimită, iar eu îi promit că încerc să-l ajut să-și șlefuiască sărutul. Exact ca Brâncuși. Poate iese vreo capodoperă din asta.
Bag din nou încărcătorul în telefon și-l las sub masă. Ori firul e prea scurt, ori masa prea înaltă, dar niciodată nu reușesc să le împac pe amândouă. Firul și masa.
Trec două minute.
Țâr țâr țâr țâr țâr, sună din nou mobilul.
Dacă e tot omul cu sărutul, nu mai răspund. Mă aplec și mă uit. E cineva din turism.
- Ai văzut că în titulatura noului minister al Economiei nu mai există cuvântul "turism"? Toată lumea din domeniu e supărată pentru treaba asta.
- Și eu ce să fac?
- Ar trebui să tragi un semnal în presă, pentru că așa nu se mai poate! Suntem extrem de supărați!
Sunt supărați degeaba, oricum turismul a fost la coadă întotdeauna. Chiar și în numele unui minister. Toată lumea zice Ministerul Economiei, nu ministerul Economiei, Comerțului și Turismului. Ca la fotbal. Doar Romário, nu Romário de Souza Faria.
Mai trec câteva minute.
Țâr.
Doar atât, o singură dată. Mă aplec din nou: un prieten bun de la țară, care îmi dă de fiecare dată bip, ca să nu consume. "Sunt bugetar", se scuză el mereu, iar eu mă prefac că-l înțeleg. Doar el și soră-mea, singurii bugetari dintre apropiații mei, îmi dau bip-uri. Iau telefonul și-l sun. Față de toată lumea din jurul meu, măcar el nu discută chestii politice, nu-l interesează de Cioloș, miniștri, Guvern, legi sau audieri.
- Te sunasem să mă programezi la doctorul ăla cardiolog pe care-l știi tu, zice.
- Iar ai probleme cu inima?
- Am, că am și eu necazuri...
- Lasă necazurile, câte kile mai ai?
- Exact ca la radio. Cântăresc cât frecvența Europa FM: 107,5.
- Asta îți atacă inima! Grăsimea.
- Nu e, bă, de la asta, ci de la supărare. N-ai văzut că al dracu' Iohannis ne anulează mărirea de salarii? Nu vrea să ni le mărească.
- Poate că n-are...
Nu mă lasă să spun mai departe.
- Ce are el cu administrația, mă? E dur? E capitalist?
- N-are bani, zic.
- Bă, dacă ne mărea salariile și se împrumutau pentru asta, nu mai puteam eu. Era ca-n Grecia. Pentru noi, ca bugetari, ăia sunt stindardul lumii.
- Poate vi le mărește până la urmă.
- El nu, că l-am văzut. E chitros. Poate le mărește ăsta nou, Cioloș. Să știi că de el îmi place, da' de ăilalți aduși de el nu prea.
- De cine, de ăia din Guvern?
Cum dracu' fac, că tot la discuțiile astea despre Guvern ajung.
- Mai sunt câțiva ok, zice prietenul bugetar, dar ca echipă n-are toți jucătorii buni ca Hagi. Mai are și d-ăștia ca Balint, ca Rică Neaga...
- Ce mai e pe-acasă, întreb eu, încercând să schimb vorba.
- Profesioniștii noștri, ăia, cum le zice..., face el, fără să pună botul la ce l-am întrebat.
- Tehnocrații, spun eu.
- Așa, mă, tehnocrații ăștia ai noștri nu sunt la fel ca profesioniștii ălorlalți de peste munți, din Occident, de-acolo, din Alpi.
- Am dus bracul la dresaj, zic, încercând să schimb din nou cursul discuției.
Nici de data asta nu mi-a mers.
- Bă, la ăștia cu guvernul de tehnicieni e ca la naționala României, când e înalt e prea lent, când e mic, e vioi, dar sare mingea peste el...
- Hai c-om vedea, spun eu, tot mai defensiv.
- Nu știu ce să zic de Cioloș, eu nu bag mâna-n foc pentru el. Unii îl bănuiesc de mari neputințe pe la televizor, dar nici în ăștia n-am nicio bază, că i-ai văzut de ce au fost în stare când au fost ei la butoane.
- Eu zic că ne lămurim peste o vreme.
Debitez banalități, încercând să-i stopez elanul. Dar e din ce în ce mai pornit.
- Da' tac-so mare am văzut că-l lăuda.
- Pe cine?
- Pe Cioloș, cum pe cine.
- Unde dracu l-ai văzut tu pe tac-so mare?
- Am văzut eu la televizor că-l lăuda.
- Ce să zic, omul îl știe de mic.
- Păi aici e problema, că nu-l știe prea bine, că Cioloș ăsta a fost mai mult plecat în străinătate. Ce, știa mă-ta mare ce faci tu pe la București? Dar să fi fost plecat din țară? Bate mă-ta mare pân' la Paris?
- Nu știu ce să zic, încerc eu să omor discuția.
- Nu știi, normal, că te dai prea deștept ca să te uiți la televizor. Tu, ca ziarist, ar trebui să știi mai multe decât mine, dar uite că te informez eu pe tine. Știai că Cioloș are nevastă franțuzoaică și dublă cetățenie?
- Eu am înțeles că n-ar avea cetățenie...
- Ba da, are, că a luat-o și pe-a ăleia, ca să n-o supere, de, ca-n familie, adică vrea s-arate că se-nțelege bine cu nevastă-sa.
- Așa o fi, nu știu ce să zic. Dar spune-mi mai bine ce-i zic doctorului, când ai vrea să vii la București?
- Zi-i că mi-e rău.
- E de la grăsime, îți spun eu din nou. N-ai văzut că parc-ai fi gravid? Bănuiesc că nu poți să dormi pe burtă.
- Pot, cum să nu, dar nasul și vârfurile picioarelor îmi stau în aer. Deci spune-i doctorului că vreau să-l văd săptămâna viitoare. Dacă mai apuc.
- Ca să nu forțezi nici burta și nici vârful nasului, încearcă și tu să dormi pe-o parte sau pe spate.
- Nici pe-o parte nu prea pot. Ai văzut poze cu Costa Concordia după accident? Așa arăt eu când încerc să dorm pe o parte.
- Lasă, bă, că în rest ești normal.
- Nu sunt, că m-am rablagit și eu pe vremuri, în tinerețe. Grea e munca la patron! Țin minte cum era pe șantier. Mă dau eu tare, dar nu reziști. Atunci mi-am distrus coloana și am rămas cu probleme, ca mașina, pe dreapta spate.
Ca oricărui ipohondru, nu-mi plac discuțiile despre boli.
- Hai că-ți revii tu, zic.
- Bă, da' auzi, apropo de fata aia din Franța de l-a luat, ce-o fi văzut la el bă, mânca-ți-aș?
- Care fată?
- A lui Dacian. Tu îți dai seama că în toată Franța și-n departamentele alea ale lor de peste mări și țări n-a găsit și ea unu' mai frumos?
- Da' ăsta ce-are?
- N-ai văzut? Îl bate la cur până și pe Băsescu. Parcă Băsescu, dacă ar fi avut păr, mai scăpa un pic printre degete. Adică ce vreau să spun? Are o scuză Băsescu cu chelia, dar ăsta are și păr.
- Până la urmă nu asta e important, fac eu pe înțeleptul.
- Așa e, zice el, și remarc că e pentru prima oară de acord cu mine. Oricum, el o fi bun, da' ce faci cu ăilalți, cu Rică Neaga și Cristi Tănase? Dar are o singură șansă.
- Care?
- Să ne mărească salariile, altfel pierde.
- Nu cred că vă mărește, că n-au bani.
- Tu știi ce nu înțeleg eu? Dacă nemărirea salariilor noastre salvează țara de sărăcie, eu accept. Dacă asta salvează națiunea, să nu ne mărească! Dar când mie îmi tai salariul cu 25% și Elena Udrea avea genți de 5.000 de euro și căra sacoșele alea de bani de i s-au îndoit genunchii... Atunci s-a obădat la picioare!
- Ce-a făcut???
- S-a crăcănat la picioare. Așa i s-au curbat picioarele, cărând sacii ăia cu bani, ai înțeles?
- Mie mi s-a părut că arată destul de bine.
- Probema ei e că are șasiu' subțire, că ea a fost fată finuță, și punând greutățile alea în cârcă, sacii ăia cu milioane, a obădat la picioare...
- Deci tu zici să nu-mi pun bază în Cioloș, chiar dacă l-a lăudat tac-so mare?
- Nu-ți pune, că nu face nimic. N-are trupă, îți spun eu. N-are jucători. Liberalii ăștia din jurul lui tot pesediști sunt la obârșie. Din PSD au plecat toți liberalii ăștia de acum. Liberalii ăia buni, adevărați, știi cum îi recunoști?
- Cum?
- În pozele de pe cruce. Ăia sunt morți demult. A mai rămas nea Quintus ăla, care nu prea știu ce e cu el.
- Dar pe-aia de la noi din sat, de la cârciumă, îi interesează cine e prim ministru?
- Cum să nu, normal, dar nu e cea mai importantă problemă pentru ei. Îi interesează în primul rând care saltă mai multe lemne de jos, care poate să ia doi saci de ciment în spinare, care duce mai mult la băutură... au alte probleme, și printre astea, mai la coadă, dezbat și despre Cioloș...
- Deci toată lumea dezbate.
- Normal. Nu poate să te doară-n ... Auzi, dar tu ce părere ai de chestiile astea?
Ce să-i răspund? Că m-am săturat de discuțiile despre miniștri, premieri, guvern și audieri, că sunt sătul de oameni de afaceri care așteaptă ceva de la stat și de bugetari care cer măriri de salarii? Că aș vrea să trăiesc într-o țară în care oamenii nu știu cum se numește prim-ministrul și cărora li se rupe de cine și cum formează guvernul? Să-i răspund că mi-ar plăcea ca la televizor să apară mai des bunicul lui Cioloș decât nepotă-său sau că atunci când aud de Blaga, oamenii să se gândească mai întâi la poet, nu la politician? Să-i răspund că lucrurile astea politice mă interesează din ce în ce mai puțin și că, cu cât înaintez în vârstă, cu atât preocupările mele se îndepărtează de zona asta? Că nu aștept nimic altceva de la politicieni decât să-i văd din ce în ce mai puțin și să-i aud din ce în ce mai rar?
- Am dus bracul la dresaj, zic. Dar sunt îngrijorat, pentru că mi se pare cam întunecos țarcul ăla în care-l ține dresorul. Plus că trebuie să stea acolo trei luni, ca să învețe ceva, iar dresorul a spus că nu poate să-l învețe mai mult de o comandă la trei săptămâni, deci patru în total. Și-acum mă tot frământ de câteva zile, pentru că am în minte cinci comenzi: "Aici", "Șezi", "Culcat", "Aport" și "Caută", și trebuie să renunț la una dintre ele, dar nu știu la care.