În România de astăzi, un lucru este ușor de remarcat: acumulăm o frustrare semnificativă față de capitalul străin, care domină o mare parte din (povestea despre) economia noastră. În același timp, nu reușim să creștem suficient de mult și de rapid gradul de ambiție necesar pentru a stimula dezvoltarea capitalului autohton. Discutam dar nu ne organizam. Avem povești de succes, avem antreprenori locali care au construit cu multă muncă, onestitate și creativitate, dar, de multe ori, povestea lor se încheie la granițele României sau cel mult vorbind despre exporturi.
E limpede că, fiind membru al UE, România trebuie să-și alinieze strategiile și politicile la obiectivele europene de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Gazele naturale, cu emisii mai scăzute decât alți combustibili fosili, vor contribui la atingerea acestor obiective. Mai mult, țara noastră poate să devină un lider regional în securitatea energetică, contribuind la obiectivele europene prin utilizarea optimă a resurselor sale de gaze naturale și prin inversarea dependenței de importuri de energie până în 2035 - un alt obiectiv strategic aflat în vizorul ministerului de profil. Acest lucru poate fi realizat prin intensificarea exploatării resurselor interne de gaze naturale și integrarea acestora într-un mix energetic diversificat.
Am mai spus-o de multe ori. Când nu te pricepi la ceva, economie, medicină, agricultură, tinichigerie, cel mai bine e să faci ciocu’ mic. Lasă-i pe ăi de se pricep. Așa e normal, e cuminte, dacă vrem să se termine totul cu bine
Este greu să ne gândim la o problemă care reunește clasa politică profund divizată a Statelor Unite mai mult decât nevoia de a limita influența tot mai mare a Chinei, fie prin restricții comerciale, prin tarife la vehiculele electrice chinezești (EVs) sau prin interzicerea TikTok. Dar, deși argumentul de securitate națională pentru astfel de măsuri protecționiste este incontestabil convingător, nu e clar dacă liderii politici americani și publicul american sunt pregătiți pentru potențialele consecințe economice.
Bucuria victoriei șterge tot, de la pete la spirit critic. Și împacă tot, capra cu varza și lupul cu capra. Cam așa stau lucrurile în acest moment, fotbalul a luat mințile românilor. Dar cât va dura bucuria? Până la prima înfrângere, așa că nu am să aștept momentul dezumflării și am să înțep de pe acum balonul entuziasmului.
După multă vreme, în care s-a pensat, și-a tras pieile, s-a vopsit, s-a închis în turnulețul de fildeș ori s-a îmbrăcat cu haine mai strâmte, regele Fotbal s-a întors cu fața către popor.
În momentul de față, în societatea românească, suntem într-un deceniu în care ajungem la limitele unui model economic bazat pe taxe mici, salarii mici și fonduri europene. Marea provocarea devine tranziția către ceea ce se va întâmpla după 2028-2029.
Sunt semne că Europa de după 9 iunie încearcă să fie ceva mai blândă cu propria industrie față de Europa de dinainte. Noua coloratură a viitorului Parlament European și a viitoarei Comisii Europene, alături de câteva declarații publice din ultimele săptămâni ne arată că este posibilă o abordare foarte serioasă a ceea ce s-ar numi un „pact industrial european”.
Ascultând bancherii centrali, ai putea crede că recenta criză a inflației ridicate a fost doar o eroare scuzabilă de prognoză post-pandemie, făcută în condiții de incertitudine extremă. Dar, deși această narațiune predomină acum pe piețe și în presa financiară, ea presupune un nivel de independență a băncii centrale care este, pur și simplu, nerealist în mediul economic și politic volatil de astăzi. Și chiar dacă băncile centrale ar reuși să reducă inflația la 2% în viitorul apropiat, probabilitatea unei alte creșteri inflaționiste în următorii 5-7 ani a crescut semnificativ.
Am afirmat de nenumărate ori că nu cred în „statul paralel” și nici în „câmpul tactic”. Așa cum nu cred nici în ruptul capului în conspirațiile mondiale. După mintea mea, nu există decât două conspirații perfecte, a imbecililor și a banilor. În rest, nicio idee, niciun lider, nimeni și nimic nu poate închega atât de mulți oameni la un loc și să-i facă să funcționeze perfect, ca degetele de la o mână. Ei bine, de când cu măreții și decăzuții generali de la SRI, Coldea și Dumbravă, primesc mesaje, telefoane, iar la crâșmă sunt ironizat non-stop. „Ei, amice? Mai îndrăznești să zici ceva? Te mai încăpățânezi să susții aberația că nu există statul paralel?”
Cu schimbarea recentă de leadership de la mijlocul lunii mai, tot mai mulți se uită cu atenție la ce se întâmplă în Singapore. Pe scurt, în mai puțin de șase decenii de independență, Singapore a reușit să se transforme dintr-o societate subdezvoltată într-un hub global al afacerilor, tehnologiei și inovației printr-o combinație (mai ușor sau mai greu de replicat, rămâne de discutat) de factori cheie. Într-un moment în care discutăm tot mai mult despre care trebuie să ne fie pașii în anii următori, adoptarea unor elemente din acest model ar putea fi luată în considerare pentru dezvoltarea economică și socială a României.
Nu am să fac niciodată greșeala de a indica oamenilor ce să voteze. Mi se pare o aroganță, prin care urmează să demonstrez că io gândesc bine, sănătos, iar toți ceilalți sunt niște proști.
Una dintre cele mai puternice metafore folosite de jurnalistul Tim Marshall în volumul "Epoca Zidurilor" este aceea că zidurile nu sunt doar structuri fizice, ci mai ales simboluri ale divizării umane și ale segregării sociale; sunt expresii ale fricii, ignoranței, intoleranței și lipsurilor noastre
Prima vizită în Paris mi s-a întâmplat acum 35 de ani, imediat după Revoluție. Ca orice om nedus la biserică, mă minunam copilărește de tot acest Occident prăvălit peste mine.
Probabil că următoarele generații de politicieni și analiști vor folosi cele întâmplate în alegerile pentru Primăria Bucureștiului, din primăvara lui ’24, ca lecție de cum se ratează niște alegeri și niște oportunități. Cum se ratează tot. Mărturisesc că de vreo 25 de ani nu am văzut așa ceva, numai că, pe atunci (mă refer la Primărie), lucrurile nu erau încă „așezate”, partidele de tot soiul brehăneau bete și năuce, iar oamenii politici încă nu-și dăduseră măsura și nici nu erau tot atât de cunoscuți, ca acum. Ceea ce vreau să discut aici nu are treabă cu orientarea politică, nici cu ideologia, nici cu societatea românească. Am zis de nenumărate ori că, fără bețele în roate ale politicii românești, România s-ar fi aflat azi între primele zece țări europene. Societatea va trece și peste asta, cum a trecut de nenumărate ori de-a lungul istoriei. Dar să ne întoarcem la oile noastre.
La București este în curs de elaborare strategia energetică a României, un document programatic care ar trebui să guverneze modul în care se va produce întreaga transformare economică datorată tranziției energetice, sau cauzată, după caz, de aceasta. Dar zgomotul electoral de la București acoperă cu totul munca și abordările strategice de importanță majoră pentru următoarele decade
Tot vorbim de partenerii strategici, în zona de securitate și economie dar ce învățăm de la ei? Let’s walk the talk, cum ar spune principalul partener. Vedem în ultima perioadă un narativ care prinde tot mai multă tracțiune, cel despre declinul Vestului și în special al SUA și Germaniei, ca principali exponenți.
“Cel mai important capital al organizației noastre sunt angajații noștri”Ați auzit mantra asta?
În cadrul Forumului de dezvoltare din China din acest an (cel mai înalt nivel de întâlnire anuală între politicienii chinezi de rang înalt și directorii de top, actuali și foști factori de decizie politică, precum și academicieni ca mine), discuția s-a axat direct pe riscul ca China să cadă în temuta "capcană a veniturilor medii [3]". La urma urmei, puține economii emergente au reușit să intre cu succes în rândul țărilor cu venituri ridicate.
Era tranziției energetice e aici. Și în mijlocul peisajului în plină schimbare, industria țițeiului și gazelor naturale își asumă o serie de provocări majore legate de gestionarea resurselor umane și de asigurarea continuității forței de muncă calificate. Transformările economice și evoluția radicală a sectorului energetic au provocat o reevaluare profundă a modului în care sectorul se adaptează la noile realități ale pieței și la cerințele tot mai stringente în ceea ce privește durabilitatea și reducerea emisiilor de carbon.
Asta e o întrebare veche de când lumea. De ce nu sunt toți oamenii la fel, de ce nu putem trăi în pace, fără invidii, fără violență, fără teamă? De ce nu putem fi fericiți etc.? Și lista ar putea continua cu acele întrebări celebrissime care, cel puțin pe mine, mă fac să râd: ce e omul, de unde vine, încotro se-ndreaptă?
Într-o friguroasă seară de noiembrie a anului 1973, vreo cincizeci de tineri imberbi stăteau pe peronul Gării de Nord călare pe niște valize de lemn. Și eu printre ei. Eram, toți, intrați la facultate iar partidul hotărâse se facem armata înaintea facultății. Nu mă întrebați care era logica. Atunci, pe loc, speriat de bombe cum eram, nu v-aș fi putut explica, dar mai târziu mi-a fost mai clar. Partidul se săturase ca teriștii cu licența dată și cu profesii calificate să-i ia peste picior pe caporali, sergenți și sublocotenenți. Tânărul patriei trebuia să învețe ce e disciplina înainte să i se urce gărgăunii la cap, când cu greu îți mai scuipa în farfurie vreun neica Nimeni din armată. „Ia să-l luăm de pe băncile școlii, că-i mai sperios, și să-i băgăm mințile-n cap!”
Sindromul “burnout” este o afecțiune psihologică care rezultă din stresul cronic la locul de muncă care nu a fost gestionat cu succes. Deși nu este clasificat oficial, încă, precum o afecțiune medicală, este recunoscut pe scară largă ca un risc profesional major. Cultura organizațională joacă un rol esențial în dezvoltarea și prevenirea burnout-ului. Iată cum sunt legate sindroamele burnout de cultura organizațională:
În contextul globalizării care generează interdependența statelor la nivel mondial, capacitatea unei națiuni de a-și proiecta influența pe scena internațională este esențială pentru promovarea intereselor naționale. România, prin diversele sale resurse de soft power si cu ajutorul unor inițiative strategice de smart power, își poate extinde semnificativ amprenta globală.
A face din prima întâlnire cu echipa ta un succes este dorința fiecărui conducător. E oportunitatea de a stabili un cadru de succes în care alinierile valorice și felul colaborării pot genera dincolo de un ton pozitiv și reperele unei colaborări eficiente. Nu uitați: nu avem impresia primei întâlniri pentru a doua oară. Iată câteva sugestii pentru a vă ajuta să realizați acest lucru: