' fill='%23FBBC05' d='M0 37V11l17 13z'/%3E%3Cpath clip-path='url(%23b)' fill='%23EA4335' d='M0 11l17 13 7-6.1L48 14V0H0z'/%3E%3Cpath clip-path='url(%23b)' fill='%2334A853' d='M0 37l30-23 7.9 1L48 0v48H0z'/%3E%3Cpath clip-path='url(%23b)' fill='%234285F4' d='M48 48L17 24l-4-3 35-10z'/%3E%3C/svg%3E){kind=small}
La Limoges, primăria construită în secolul al XIX-lea a fost incendiată, iar magazinul Lacoste a fost devastat. Primarul Guillaume Guérin acuză extrema stângă că a pregătit atacul asupra instituției.
Potrivit acestuia, câteva sute de militanți ar fi venit cu mortiere pirotehnice și un berbec de 200 de kilograme. În mulțime au fost observate steaguri anarhiste, palestiniene și ale Noului Partid Anticapitalist (NPA). Cei interesați de jafuri s-ar fi alăturat ulterior.
La Milano, copii din cartierele periferice și din familii de imigranți au atacat magazine de îmbrăcăminte și articole sportive. La Torino, o manifestație împotriva scumpirilor a fost preluată de formațiuni radicale și activiști pro-Palestina. Organizatorii inițiali au pierdut controlul, iar protestul economic a trecut pe planul secund.
Toate acestea se petrec în momentul în care Europa suportă consecințele blocajelor din transportul petrolier din Orientul Mijlociu. Nu lipsa petrolului este problema, ci transportul lui pe rute devenite nesigure și costisitoare. Carburanții se scumpesc, iar guvernele europene sunt deja îngropate în deficite.
De aceea beneficiile sociale și veniturile de la stat au rămas în urmă față de prețuri, în același timp în care “austeritatea” a redus posibilitățile de compensare.
În 2018, Franța a reușit să tempereze revolta Vestelor Galbene inclusiv prin concesii financiare. Astăzi, guvernul francez are mult mai puțin spațiu fiscal. Iar adversarii săi politici știu asta.
Cine este în spatele arderilor
În Franța, Jean-Luc Mélenchon și La France insoumise (LFI) au făcut o mișcare politică în jurul confruntării cu puterea. LFI are parlamentari. În jurul partidului există organizații anticapitaliste, grupări radicale și militanți antifasciști pentru care confruntarea cu instituțiile nu sunt un accident.
NPA este unul dintre actorii acestei lumi. Sindicate precum CGT sunt o altă forță, mult mai bine organizată și cu rădăcini în economie. Nu sunt organizații identice și nici nu primesc ordine din același loc. Dar pot ajunge în aceeași manifestație, împotriva aceluiași guvern, fără să aibă aceleași limite în privința violenței.
Manifestațiile pro-Palestina au apropiat și mai mult aceste organizații. Gaza a oferit extremei stângi europene o cauză sub care au putut fi adunate sindicate, organizații studențești, anarhiști și militanți anticapitaliști. Pentru mulți dintre participanți, solidaritatea cu palestinienii este sinceră.
Pentru radicali, cauza a avut un folos: a ținut oamenii mobilizați și le-a oferit un adversar comun, Occidentul.
Câți dintre militanții care flutură steagul Palestinei ar putea găsi Gaza pe hartă este mai puțin relevant pentru organizatori. Nu geografia îi ține împreună, ci adversarul comun. Iar când Palestina nu mai scoate suficienți oameni în stradă, scumpirea carburanților oferă o cauză pe care o simte fiecare european în buzunar.
În Italia, lucrurile seamănă izbitor de mult. Potere al Popolo, organizațiile studențești și grupările din centrele sociale radicale au participat de-a lungul timpului la proteste anticapitaliste și pro-Palestina. Nu sunt niște oameni care s-au întâlnit întâmplător pe internet, ci organizații cu legături politice și experiență în organizarea protestelor.
La Torino, preluarea unei manifestații economice de către asemenea grupări arată cine poate ajunge în stradă, indiferent cine a chemat inițial oamenii acolo.
Cine a dat semnalul
Cu aproximativ o lună înaintea protestelor din 17 octombrie, Le Monde relata despre conturi TikTok create sau redenumite în aceeași zi, care promovau revenirea Vestelor Galbene. Distribuiau afișe generate cu inteligență artificială și chemau oamenii la manifestații simultane. Lideri cunoscuți ai vechii mișcări au spus că nu știau cine lansase convocarea.
Este o schimbare importantă față de revoltele din trecut. Nu mai trebuie să ai un sindicat, un partid sau un lider cunoscut ca să chemi oameni în stradă. Mesajul pornește de la câteva conturi anonime, poate fi distribuit de sute de mii de ori și poate fi preluat apoi de organizații care chiar au oameni și bani.
O să revenim mai târziu la România. Când acestea intră în joc, aproape că nu mai contează cine a lansat primul apelul.
Așa ajung să lucreze în aceeași direcție oameni care nu au nimic în comun. Partidele radicale vor să slăbească guvernul. Militanții vor confruntare. Delincvenții profită de lipsa de atenție a poliției.
Jocul din Franța
Din asta, există un risc sau scop electoral pe care extrema stângă pare dispusă să și-l asume în Franța.. Mélenchon urmărește să profite de nemulțumirea socială, dar incendiile și jafurile pot trimite alegătorii către dreapta naționalistă. Marine Le Pen și Jordan Bardella nu au nevoie să organizeze protestele pentru a folosi politic imaginile distrugerilor
În Italia, Giorgia Meloni poate muta discuția de la dificultățile economice la criminalitate și securitate.
Crizele economice nu vor dispărea odată cu stingerea incendiilor. Transportul petrolier rămâne vulnerabil, austeritatea continuă, iar organizațiile care au descoperit cât de ușor pot mobiliza oameni prin rețelele sociale au acum o metodă pe care o pot folosi din nou.
Dar în România?
Nici România nu este străină de asemenea metode. Am văzut deja cum conturi greu de identificat pot împinge mesaje politice până când acestea ajung să pară susținute de o mulțime. TikTok a raportat rețele de zeci de mii de conturi false care au încercat să influențeze dezbaterea electorală. Iar lucrurile nu s-au oprit după alegeri.
Un studiu Expert Forum din mai 2026, realizat pe 23.599 de videoclipuri politice virale, arată că 52% dintre comentariile analizate erau mesaje identice. Peste jumătate dintre urmăritorii conturilor care publicaseră materialele monitorizate nu aveau niciun videoclip propriu.
În perioada 1 aprilie – 11 mai, videoclipurile urmărite au adunat aproape 102 milioane de vizualizări.
Mesajele promovate erau în bună parte împotriva guvernului și a Uniunii Europene, inclusiv în favoarea lui Călin Georgescu și AUR.
Așadar, avem deja rețele care pot amplifica artificial furia politică într-o țară în care scumpirile, taxele și austeritatea au produs nemulțumiri reale.
Nu știm însă cât de mare este fenomenul în România. Câte asemenea rețele funcționează în același timp, cine le finanțează, cine le coordonează și cât din mobilizarea de pe internet se poate transforma în mobilizare de stradă. Știm că mecanismul există.
