O să încep cu dexonline, care scrie în nume propriu:
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
„Acum aproximativ 100 de ani, astrologia era considerată o impostură, o pseudoștiință (vezi definițiile din 1896, Șăineanu, și din 1926, Candrea).
Ceva s-a întâmplat în ultimul secol și ceva, căci, în ciuda progresului științific și tehnologic, în ultima ediție a DEX-ului, cea din 2016, astrologia este definită ca... artă!
Codul CAEN 9609 legiferează, printre altele, „activități de astrologie și spiritism” (iar codul COR pentru astrolog este 516101). Pe când vom avea legal meseriile de hoț și impostor?”
Am să continui cu o listă de activități de acest gen, recente, cu totul și cu totul deosebite, culese de pe contul amicului meu virtual Radu Gramatovici: „Chirurgie energetică, corp cuantic, masaj cuantic, hipnoza regresivă, învățare remedială, terapie vibrațională prin sunetele gongurilor planetare, cum sa îți deschizi al treilea ochi in 3, Școala de Științe Spirituale, Metoda Manifestării conștiente, șervețele de colagen și infiltrații magice, Semnătura Divinității, dezlegare la blesteme, festivalul holistic, semnătura de 5000 mHz, șamanism contemporan, hipnoterapia clasică Eriksoniană, aparat de ghicit în palmă viitorul elevilor, convorbiri astrale, ortodoxua cuantică. Mă opresc aici, că se termină articolul.
Mai la vale, citez dintr-o publicație online: „Patru firme și un om de afaceri, condamnări penale după ce inventau boli pentru pensionari, diagnosticate prin biorezonanță, și le vindeau aparate «vindecătoare» la suprapreț.”
Gata, (nu) am încetat cu citatele. Și nu despre escrocherie e vorba, deși, veți vedea, escrocheria e conținută în rândurile următoare. Am ajuns să frunzăresc datele astea, în urma unor discuții pe care le-am purtat cu diverși prieteni-părinți și, evident, după ce m-am holbat, fascinat și îngrozit, la cazul unui elev care a bătut o profesoară de-a băgat-o în spital – și care a revenit la școală ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Apoi, am citit solicitarea unui organism al elevilor care cereau suspendarea examenului de bacalaureat. Apoi, la relatarea unei prietene din Spania, care zicea cam așa: „Un grup de colegi s-a dus la director să reclame profesoara de spaniolă, că «nu e tolerantă» (nu-i lasă să zbiere și să comunice în timpul examenelor), «îi umilește» (le cere lucrările si proiectele la timp și nu negociază) și «nu îi tratează cu respect» (notele sunt de la 0 la 10 și a dat nota 0 pe proiect neprezentat, notă care se aduna cu celelalte și se face media). Profesoara a ieșit în lacrimi din clasă, apoi de la șeful de studii”.
În sfârșit, am văzut declarația nonșalantă a unui elev neaoș care zicea senin că lui nu-i trebuie școală, că se face influensăr.
Unde mai pui că am văzut cu ochii mei cum, într-o școală americană, o altă profesoară era bătută cu sălbăticie de un elev, cu pumnii și picioarele. Cel mai oribil lucru a fost că nimeni nu a intervenit, să nu cumva să lezeze sentimentele elevului.
E, într-adevăr, ceva nașpa în aer. Și, cu cât încerc să înțeleg mai bine, cu atât îmi dă cu mai multe zecimale după virgulă. Istoria civilizației contemporane (din ultimul secol) e istoria căutării unui echilibru. Social, sexual, educațional. Carta Universală a drepturilor omului a luminat lupta femeilor, a minorităților rasiale, etnice și sexuale.
Dreptul la demnitate personală e o noutate absolută a secolului trecut. Însă, ciudat, lucrurile nu s-au oprit aici. Treptat, drepturile au ajuns privilegii. Cum spunea cineva, drepturi fără îndatoriri nu există. Scăderea generală a nivelului intelectual în Europa e un semnal de alarmă. După părerea mea, asta vine în urma scăderii responsabilităților. Toată lumea e atât de grijulie să nu se tulbure ceva în sufletul copiilor și adolescenților, dar mult mai puțin atentă la evoluția lor intelectuală și emoțională. Ei bine, viața nu e ca în filme. Îți trebuie un acoperiș deasupra capului și un parizer pe masă. Și nici acoperișul, nici parizerul nu cresc în copac. Există, însă, mituri, legende, zvonuri, bârfe, despre cum se câștigă ușor bani cu lopata. În realitate, banii nu se înmulțesc, iar câinii cu covrigi în coadă au fugit în Dubai.
În acest climat tulbure înfloresc „profesiile” speculative de care vorbeam în introducere. Ele colectează ultimii bănuți de la cei care nu se pot apăra și pe care îi duc de nas cu un vocabular extras din științele pe care le disprețuiesc: cuantic, astral, colagen etc. Să nu uităm de avalanșa diplomelor și a doctoratelor furate care, să nu râdeți, nu trezesc revoltă, ci admirație: „Vreau și eu una, ce eu sunt mai prejos?” Tot în acest climat, crește specual (nu neapărat bănească), ci cea de idei. Aia care face dintr-un om normal o păpușă voodoo.
Citez din aceeași prietenă (care muncește pe rupte în Spania, să-și crească fetița): „Din păcate, văd acest lucru și la adulții cu care intru in contact. Când le vorbești de obligații contractuale pare că îi pedepsești. Dacă le ceri să își facă fix treaba pentru care sunt plătiți și atenționezi când randamentul scade, imediat te amenință cu plecatul. Și atunci ce mama dracului le cerem copiilor? Asta văd, asta fac. Educația e pe nicăieri și cei care își fac treaba sunt văzuți ca niște extratereștri, ca să nu zic ca niște tâmpiți.” Vreau să spun că lumea Orientului e plină de extratereștri. Nu va fi nevoie de intervenția călătorilor în spațiu ca acești noi hedoniști să fie trimiși la marginea societății.
Nu o spun cu bucurie. Ci cu o imensă tristețe. Singura șansă a civilizației occidentale sunt extratereștrii noștri, ăia care muncesc și învață pe rupte. Poți fi hedonist cât cuprinde dacă tăticuțul și mămicuțul îți asigură bani pentru șapte vieți. Lucru pe care 90% dintre cei de care vorbesc nu îl au. Privesc cu atenție și îngrijorare această generație, nu pentru că nu ar avea vârfuri, minți și personalități grozave, ci pentru că acum simt că majoritatea nu e pregătită pentru viață, pentru (oribil cuvânt) muncă. Adică pentru supraviețuire. Faptul că roboții muncesc în fabrici, iar IA preia un vocabular gata mestecat nu e un semn bun pentru ei. Viitorul nu sună bine deloc și ei nu mai un loc stabil în el. Și mă tem că nici „vindecătorii cuantici” nu vor mai avea de unde să stoarcă bani, deși clienți vor fi, pe zi ce trece, tot mai mulți. Pentru că ignoranța atrage sărăcia, violența, alienarea.
E un dat istoric ca bătrânii să îți dea cu părerea despre tineri și, în ciuda experienței bogate de viață, să nu o prea ghicească. Nici când îi laudă, nici când îi probozesc. Iar tinerii le dau cu tifla, convinși că vor fi pururi tineri. Numai că nu există, la sfârșitul sfârșitului, nici o diferență. Cel căruia nu-i place să citească, să se informeze, să scotocească după un strop de adevăr și frumusețe, cel care nu muncește va rămâne codaș al istoriei. Nu mai contează în ecuația socială. Vorba angajatorilor români de acum trei decenii: „Nu vrei postul ăsta? Am la ușă zece nepalezi, srilankezi, filipinezi ori vietnamezi.” Viața e (va fi) greu.
Florin Iaru este scriitor și jurnalist, fotograf și tehnoredactor. A scris cărți de proză și poezie și peste 2.000 de articole
