Autori

Fața lumii se schimbă cu o viteză mai mare decât ne-am fi putut imagina la începutul mileniului.

Într-o frumoasă zi a anului 1916, Consiliul de Miniștri avea pe ordinea de zi intrarea României în război.

Nu e niciun secret. Planeta e datoare vândută. A crescut, e drept, dar a crescut pe datorie și, dacă ne uităm cui îi suntem cu toții datori (cu rare excepții), constatăm că sub 0,1% din populația lumii stăpânește Pământul.

Cine se laudă că înțelege în profunzime ce se întâmplă azi în lume și explică asta vrea să vă ia banii. Sau să dovedească vreunei entitâți, eventual o scară de bloc, cât de inteligent și perspicace este. Eu, unul, mărturisesc că nu mai îndrăznesc să descâlcesc șfara cu smotocei la capăt a lumii contemporane. Mă dau bătut și privesc la comèdie.

Există o povestire a unui italian celebru, Dino Buzzati, intitulată „Prăbușirea Balivernei”.

Nimeni nu e scutit de prostie. Nici geniile. Până la vârsta maturității, Isaak Newton rezolvase cele mai grele probleme de astronomie, matematică și optică ale epocii.

Ceea ce mă intrigă cel mai mult în ultimul timp e modul în care oamenii au început să-și fabrice dușmani.

Geme planeta de un oftat general, care se aude peste tot: „Maică, pe vremea mea…” Oftatul ăsta – în toate epocile, chiar și acum 100 sau 1.000 de ani – ascunde o suferință identică.

În urmă cu 35 de ani, Ion Iliescu ne vorbea (și mulți dintre noi râdeau în hohote) de a treia cale. Unde nici întristare nu va fi, nici suferință.

Articolul de azi ar fi trebuit să fie foarte scurt, fiind inspirat de ultima declarație financiară a premierului: deficitul României s-a redus cu 15 miliarde (de lei).