În toiul dezbaterii britanice despre Brexit pasiunile s-au dezlănțuit la cote atât de ridicate încât unii vorbeau despre un „nou război civil englezesc”. Acea comparație încă mă intrigă, dintr-un motiv anume: tabăra care a câștigat războiul civil a pierdut în cele din urmă. Regele Charles I a fost executat în 1649. 11 ani mai târziu englezii au decis că făcuseră o greșeală și au restaurat monarhia, scrie The Financial Times, citată de Rador.
S-ar putea întâmpla o răsturnare similară și cu Brexit? Eu cred că da.
La șapte ani de la referendumul pentru Brexit și la trei ani după ce el a fost efectiv înfăptuit, opinia publică s-a schimbat semnificativ. După cum a scris recent profesorul universitar Matthew Goodwin, 60% din britanici cred acum că Brexit a fost o decizie greșită și ar vota pentru revenirea în UE dacă s-ar ține un al doilea referendum. O medie a sondajelor recente arată că 58% din alegătorii britanici nu numai că regretă Brexit-ul, dar sunt și în favoarea revenirii în UE.
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
E și ușor de înțeles de ce. Brexit a fost prezentat drept o modalitate de a ține sub control imigrația și de a ameliora situația sistemului public de sănătate (NHS). Or NHS este acum într-o situație mult mai proastă decât în 2016. Iar imigrația persistă la cote foarte ridicate, cu imigrația din UE substituită în mare parte de imigrația din afara blocului. Iar FMI prezice că economia britanică va avea anul acesta cea mai proastă evoluție dintre economiile dezvoltate.
Și demografia și economia sugerează că dorința revenirii în UE se va consolida în timp. Alegătorii tineri sunt cei mai pro-UE, cu 79% din categoria 18-24 ani dorind readerarea. Și, din păcate, daunele pricinuite economiei de către Brexit vor deveni probabil tot mai evidente.
Până acum aceste schimbări nu au reverberat și în plan politic. Daniel Hannan, un partizan de seamă al Brexit-ului, susținea recent că există un „complot pentru inversarea Brexit-ului”. Bine-ar fi fost!
În realitate, cu doi ani înainte de alegeri, Partidul Laburist din opoziție afirmă că inversarea Brexit-ului nici nu intră în discuție – el vorbește doar de „reparații” la actuala stare de fapt. Până și partizanii radicali ai UE se plâng adesea că va fi nevoie să treacă o generație pentru ca Regatul să ia în calcul revenirea în bloc.
Dar aceasta e o abordare prea fatalistă și prea tolerantă cu pagubele tot mai mari provocate de Brexit. Ea ignoră totodată viteza cu care pot evolua evenimentele și opiniile.
Adevărul este că acele „reparații” marginale la Brexit favorizate de laburiști ar putea fi imposibil de realizat și nici nu ar putea compensa excluderea de la piața unică a UE. Și se pare că publicul a conștientizat deja acest lucru. În cele din urmă politicienii vor fi siliți să răspundă – iar ideea revenirii în UE va deveni larg acceptată. Iar dacă laburiștii ar obține o majoritate însemnată la viitoarele alegeri, tranziția va fi mai ușoară.
Orice campanie de readerare ar urma să se confrunte cu două mari obiecții. Prima și cea mai importantă e aceea că UE nu va mai vrea să primească Regatul înapoi. Al doilea e argumentul că britanicii se vor întoarce împotriva readerării, odată ce vor fi înțeles ce presupune ea.
Opoziția europeană cu privire la revenirea britanică există cu siguranță, dar uneori e percepută exagerat. Michel Barnier, negociatorul șef pentru Brexit al UE, a declarat că Regatului îi rămâne ușa deschisă pentru a reveni „oricând”. Guy Verhofstadt, fostul șef al comitetului pentru Brexit al Parlamentului European (PE), a scris săptămâna trecută pe Twitter: „Am un vis. Ucraina și Marea Britanie aderând la UE în următorii cinci ani”.
Când l-am sunat pe Philippe Lamberts, copreședintele grupului Verde din PE, și l-am întrebat ce părere are despre revenirea Regatului în UE, mi-a răspuns: „Acela ar fi pentru mine scenariul de vis”. Lamberts consideră că toate cele cinci grupuri principale din PE sunt în favoarea revenirii Regatului.
Unele state membre, de pildă Franța, ar putea avea o altă opinie. Francezii argumentează că britanicii au fost un ghimpe în coasta UE și că blocul a funcționat mai bine după Brexit. Însă opoziția franceză față de primirea Regatului a fost erodată o dată, în anii ’70, și acum ar putea fi înfrântă din nou.
Cei mai mulți observatori ai UE avertizează însă că de data aceasta Regatului nu i se va mai oferi nici un fel de relație specială. Nu va mai exista nici un rabat bugetar; nici opțiunea de a nu participa la capitolul social. Regatul ar fi nevoit să accepte libera circulație a oamenilor și, foarte probabil, moneda euro.
Unii analiști apreciază că, odată ce aceste realități vor fi pricepute, publicul britanic își va pierde entuziasmul inițial pentru reintegrarea în UE. Dar nu e neapărat necesar ca lucrurile să evolueze așa.
Ideea că părăsirea UE va reduce drastic imigrația a fost deja infirmată. Adoptarea standardelor sociale europene ar putea oripila dreapta conservatoare, dar ar fi probabil apreciată de majoritatea electoratului.
Chiar și adoptarea euro ar putea fi totuși acceptată. Acum 20 de ani m-am opus acesteia, întrucât era un experiment netestat. Dar euro e acum o monedă internațională consacrată, în vreme ce lira noastră pare să sufere de o slăbiciune cronică. Tinerii alegători care-și doresc readerarea sunt mai preocupați de chestiuni precum mediul decât de noțiuni abstracte legate de suveranitate.
Cum ar putea fi realizată? Aș propune o procedură cu două referendumuri. Primul vot ar putea avea loc în 2026, la un deceniu după cel pentru plecare din 2016. El nu ar face altceva decât să-i acorde guvernului britanic permisiunea de a începe negocieri cu UE. Un vot consistent pentru – 60%, să zicem – ar putea risipi parțial și scepticismul UE cum că Regatul e prea polarizat pentru a putea gestiona chestiunea. Un al doilea referendum ar viza aprobarea termenilor acordului de readerare.
Marea Britanie a avut nevoie de 11 ani pentru a-și restaura monarhia. De ce să nu încercăm să batem acel interval cu un an – și să inversăm Brexit-ul în mai puțin de un deceniu?
