Curtea de Apel din Paris va stabili miercuri dacă admite mandatul de arestare pentru Paul de România

Perspective   
Curtea de Apel din Paris va stabili miercuri dacă admite mandatul de arestare pentru Paul de România

Curtea de Apel din Paris se pronunță miercuri, 9 iulie, asupra unui nou mandat de arestare emis de București pe numele Prințului Paul de România pentru executarea unei pedepse cu închisoarea pentru trafic de influență în legătură cu un conflict privind succesiunea regală.

Autoritățile române au emis un nou mandat de arestare în ianuarie pentru descendentul regelui Carol al II-lea, unul dintre ultimii regi ai României. Paul Philip al României, cunoscut ca Paul de România, în vârstă de 76 de ani, este acuzat că a colaborat cu o bandă de escroci începând din 2006 pentru a recupera proprietăți pe care le revendica ca moștenitor al familiei regale.

Urmărește-ne și pe Google News

Anul acesta, Paul de România, fugit din țară, deschide un proces la New York și pretinde el tabloul de El Greco, fost în Colecția Regală, după ce Guvernul a reclamat dreptul de proprietate și a oprit vânzarea lucrării la Christie's.

Trump i-a spus lui Zelenski că nu a ordonat suspendarea livrării armelor pentru Ucraina CITEȘTE ȘI Trump i-a spus lui Zelenski că nu a ordonat suspendarea livrării armelor pentru Ucraina

În 1947, familia regală a fost alungată din România de comuniști, iar proprietățile sale au fost confiscate. Persistă însă conflicte în legătură cu bunurile rezultate din moștenire, arată France Press, citată de Agerpres.

Prințul a fost condamnat în decembrie 2020 la o pedeapsă cu închisoarea de trei ani și patru luni pentru trafic de influență și complicitate de către Înalta Curte de Casație din România. În acest caz au fost condamnate 18 persoane, iar prejudiciul pentru statul român a fost estimat la cel puțin 145 milioane de euro. Imediat după condamnarea sa, justiția română a emis un prim mandat de arestare pe numele său.

Camera de extrădări a Curții de Apel din Paris a respins această solicitare în noiembrie 2023, considerând că dreptul la un proces echitabil nu a fost respectat având în vedere neregularitățile depunerii jurământului de către doi dintre cei trei judecători care l-au condamnat.

Euro crește puternic, favorizat de politicile lui Donald Trump CITEȘTE ȘI Euro crește puternic, favorizat de politicile lui Donald Trump

Pentru a formula o nouă cerere de remitere adresată Franței, Bucureștiul s-a bazat pe decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) din 29 iulie 2024, pronunțată în urma unei întrebări preliminare. CJUE a considerat că decizia Curții de Apel din Paris este 'contrară principiului încrederii reciproce' între țările europene, exercitând 'un control excesiv' asupra funcționării sistemului judiciar român, a amintit în timpul audierii din 11 iunie președintele camerei de extrădări.

Avocatul general a solicitat predarea lui Paul de România în numele 'principiului prevalenței justiției europene asupra dreptului național'. Avocata prințului, Miriame Laichi, a denunțat 'cel mai mare scandal politic pe care l-a cunoscut o familie regală' în legătură cu 'litigiul succesoral'.

Tatăl prințului, Carol Mircea Grigore, născut în 1920, a fost unul dintre fiii lui Carol al II-lea, rege al României între 1930 și 1940.

viewscnt
Afla mai multe despre
paul de românia
extrădare
paris