Departamentul de Justiție al Statelor Unite a lansat o anchetă penală privind posibile fraude ipotecare în care este vizată Lisa Cook, membru al Consiliului Guvernatorilor Rezervei Federale, potrivit unor documente consultate de Reuters și unei surse familiare cu dosarul.
Investigația, declanșată după o sesizare penală făcută de directorul Agenției Federale pentru Finanțarea Locuințelor (FHFA), Bill Pulte, este coordonată de Ed Martin, numit procuror special adjunct de către Procurorul General Pam Bondi, în colaborare cu birourile procurorilor federali din districtele Georgia de Nord și Michigan de Est, scrie News.ro

Pulte, numit de președintele Trump, a acuzat-o pe Cook că ar fi comis fraudă declarând mai multe proprietăți drept ”reședință principală” atunci când a solicitat credite ipotecare, pentru a obține dobânzi mai mici. Cook deține locuințe în Michigan, Georgia și Massachusetts.
Trump a revocat-o din funcție pe Cook invocând acuzațiile de fraudă, ceea ce a determinat-o pe aceasta să dea în judecată administrația, contestând demiterea.
Avocatul ei, Robert Lowell, a susținut că Departamentul de Justiție ”caută să ofere acoperire politică pentru abuzurile președintelui” și că eventualele neconcordanțe legate de modul în care au fost declarate proprietățile nu constituie fraudă.
Cazul este așteptat să ajungă la Curtea Supremă a SUA și ar putea avea implicații majore pentru independența Rezervei Federale în stabilirea politicii monetare.

Trump a cerut în repetate rânduri băncii centrale să reducă agresiv dobânzile și l-a criticat dur pe actualul președinte al Fed, Jerome Powell.
Într-un dosar depus recent, Cook a arătat că a declarat toate ipotecile pe trei proprietăți în formularele transmise Casei Albe și Senatului la numirea sa în 2022, iar eventualele neconcordanțe erau cunoscute de atunci și nu pot justifica înlăturarea ei acum.
Lisa Cook este al treilea oficial public vizat de o investigație penală pe tema fraudelor ipotecare. Ed Martin coordonează și alte anchete de profil înalt, inclusiv împotriva senatorului democrat Adam Schiff și a procurorului general al statului New York, Letitia James, ambele dosare aflându-se deja în fața unor mari jurii.