'La solicitarea DNA Cluj, Primăria Cluj-Napoca, în aceasta dimineață, a pus la dispoziția organelor de control documentele solicitate în cadrul demersului, a precizat, Iulia Perșa, purtător de cuvânt al administrației locale.
Potrivit sursei citate, activitatea primăriei se desfășoară normal, iar administrația locală colaborează instituțional cu organele statului, potrivit prevederilor legale, scrie Agerpres.
Până acum Direcția Națională Anticorupție nu a publicat niciun comunicat cu privire la control.
Potrivit surselor monitorulcj.ro, perchzițiile vizează Departamentul Achiziții din cadrul administrației locale. Procurorii verifică documentele pentru proiectul TR 35 care vizează centura metropolitană Cluj.
Primăria Cluj: „Am pus la dispoziția organelor de control documentele solicitate”
„La solicitarea DNA Cluj, Primăria Cluj-Napoca în această dimineață a pus la dispoziția organelor de control documentele solicitate în cadrul demersului DNA.
Activitatea primăriei se desfășoară normal și colaborează instituțional cu organele statului potrivit prevederilor legale”, a transmis Primăria Cluj-Napoca la solicitarea monitorulcj.ro















