Documente interne obținute de The Associated Press și estimări ale experților bazate pe date retrospective arată că autoritățile chineze au ascuns timp de șase zile pericolul reprezentat de noul coronavirus și au organizat în Wuhan, epicentru pandemiei, un banchet pentru zeci de mii de oameni.
1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară
În a șasea zi de când oficialii chinezi au stabilit, în mod secret, că este posibil să aibă de-a face cu o pandemie, orașul Wuhan din provincia Hubei a găzduit un eveniment la care au participat zeci de mii de oameni, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI FMI avertizează că pandemia de coronavirus ar putea declanșa proteste socialeÎn plus, milioane de persoane au călătorit în țară - în aceeași perioadă - pentru Anul Nou chinezesc.
Președintele Xi Jinping a avertizat populația în a șaptea zi, pe 20 ianuarie 2020, însă până atunci deja erau înregistrate peste 3.000 de cazuri.
Întârzierea răspunsului la epidemie, într-un moment critic, cel de început, încercarea Chinei de a menține echilibrul între alertarea populației și evitarea instaurării panicii a pregătit terenul pentru pandemie.
„Este teribil. Dacă ar fi luat atitudine cu șase zile mai devreme, ar fi fost mult mai puțini pacienți și unitățile snaitare ar fi făcut față. Am fi evitat colapsul sistemului medical din Wuhan”, a spus Zuo-Feng Zhang, epidemiolog la Universitatea din California.
Alți experți au spus că Guvernul chinez este posibil să fi așteptat în anunțul public pentru a ține sub control isteria și că a acționat rapid în secret în acest timp.
Întârzierea de șase zile a liderilor chinezi de la Beijing s-a adăugat celor aproximativ două săptămâni în care Centrul național pentru controlul și prevenția bolilor nu a înregistrat niciun caz din partea oficialilor locali, confirmă documentele obținute de AP.
În acea perioasă, între 5 și 17 ianuarie, sute de oameni se prezentau la spitale din Wuhan, dar și din țară.
Ce este clar, spun experții, este că strictul control al Chinei privind informațiile, birocrația și reticența la transmiterea de vești proaste au dus la acest răspuns al autorităților. Pedepsirea a opt medici pentru „lansare de zvonuri”, informație difizată de televiziunea națională pe 2 ianuarie, i-a făcut pe cei din sistemul sanitar să se teamă.
„Doctorilor din Wuhan le era frică”, a spus Dali Yang, profesor de Politică chineză la Universitatea din Chicago. „A fost o intimidare reală a unei întregi profesii”.
China a raportat oficial un total de 3.342 de decese cauzate de Covid-19 și 82.341 de cazuri de îmbolnăvire.
Guvernul chinez a negat în repetate rânduri că a ascuns informații în primele zile de la depistarea coronavirusului și a susținut că a raportat imediat Organizației Mondiale a Sănătății.
„Cei care acuză China de lipsă de transparență și deschidere sunt nedrepți”, a spus miercuri purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe pentru AP.
La nivel mondial, de la depistarea coronavirusului în Wuhan, în luna decembrie 2019, au fost înregistrate peste 2 milioane de cazuri de infectare și aproximativ 134.000 de decese. Din totalul persoanelor bolnave, peste 529.000 au fost declarate vindecate.