Decizie survine pe fondul unei crize grave care a lăsat jumătate din populația țării fără acces la conturile bancare.
Anterior a fost anunțat că Santiago Pena a renunțat la funcția de președinte, pe fondul înmulțirii apelurilor la demisie - VEZI VIDEO MAI JOS
Aceasta în urma prăbușirii creditorului digital Ueno, care a împiedicat milioane de clienți să își acceseze conturile.
Acum este relatat că toți cei 44 de senatori prezenți au votat pentru destituirea lui Santiago Peña din cauza abaterilor în exercitarea funcției.
A devenit astfel al doilea președinte paraguayan înlăturat prin procedura de punere sub acuzare, de la sfârșitul dictaturii de 35 de ani a generalului Alfredo Stroessner, în 1989.
Santiago Peña este acuzat că și-a folosit influența politică pentru a favoriza o bancă, Ueno, care s-a extins exponențial sub guvernarea sa.
Banca Centrală a Paraguayului (BCP) a intervenit și a pus sub tutelă Ueno după ce a stabilit că aceasta a încălcat cerințele minime de solvabilitate, declanșând o criză care i-a lăsat pe cei aproximativ 3 milioane de clienți ai entității financiare, într-o țară cu 6,5 milioane de locuitori, fără posibilitatea de a-și accesa conturile.
„Am luat decizia de a-mi prezenta demisia de la președinția republicii. Fac acest lucru cu gândul la stabilitatea țării noastre, pacea socială și necesitatea de a păstra instituțiile noastre democratice”, a declarat președintele.
Pena, un aliat al președintelui american Donald Trump, se retrage după ce opoziția a convocat o sesiune extraordinară pentru a începe procesul de depunere a unei moțiuni de impeachment în Congres și după ce protestatarii au cerut demisia sa.
Anterior, Pena, care este președinte din 2023, a pierdut sprijinul membrilor propriului partid conservator. Vicepreședintele Pedro Alliana urmează să preia funcția ca înlocuitor al său.
Membrii Congresului l-au acuzat pe Pena de conflicte de interese, utilizare abuzivă a fondurilor de pensii și mușamalizări instituționale legate de prăbușirea Ueno, care a crescut rapid de la un jucător de nișă în domeniul fintech la o bancă de nivel mediu care administra aproape 850 de milioane de dolari din fonduri publice.
„Cea mai mare dorință a mea este ca restituirea acestor fonduri să fie garantată, ca fondul de garantare a depozitelor să își îndeplinească scopul și ca fondurile publice – precum și resursele care aparțin tuturor paraguayenilor – să fie protejate”, a adăugat Pena în discursul său.
Ueno nu a făcut nicio declarație publică pe această temă. Pena deținuse până de curând acțiuni la această bancă.
Instituția a fost înființată inițial în 1976 sub numele de Financiera El Comercio.
În 2021, în urma fuziunii cu CrediCentro, a luat naștere Ueno Holding.
În noiembrie 2023, entitatea a primit aprobarea de a funcționa ca bancă digitală, devenind oficial ueno bank.
În 2024 a achiziționat Visión Banco, devenind una dintre cele mai mari bănci din Paraguay, controlând peste un milion de carduri active.
La începutul anului 2026, banca a emis obligațiuni în valoare de 350 de milioane de dolari pe Bursa de la New York.
La începutul acestei luni, ueno bank s-a prăbușit brusc, determinând intervenția de urgență a Băncii Centrale din Paraguay (BCP), care a preluat controlul instituției și a inițiat procesul de lichidare.



















