Într-o apariție alături de prim-ministrul australian Anthony Albanese, aflat în vizită la Washington, Donald Trump a fost întrebat despre o declarație pe care a făcut-o acum aproximativ o lună, când a afirmat că Ucraina, cu sprijinul Uniunii Europene, ar putea să își recupereze teritoriile ocupate de Rusia.

'Încă ar putea să câștige. Nu cred că o vor face, dar tot ar putea să câștige. Nu am spus niciodată că vor câștiga. Am spus că ar putea câștiga', a declarat Trump, potrivit Agerpres.
'Războiul e un lucru foarte ciudat', a continuat el. 'Se întâmplă multe lucruri rele. Se întâmplă multe lucruri bune', a mai spus liderul de la Casa Albă.
În weekend, Trump a declarat că linia frontului ar trebui înghețată pentru a pune capăt războiului, ceea ce ar include divizarea regiunii estice Donbas. Financial Times, citând surse care au dorit să li se păstreze anonimatul, a relatat că președintele american l-ar fi îndemnat pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, în timpul întâlnirii lor de vineri de la Washington, să renunțe la întregul Donbas pentru a opri conflictul.
O astfel de mișcare i-ar permite președintelui rus Vladimir Putin să atingă unul dintre obiectivele sale cheie în războiul pe care l-a început în februarie 2022.

Întrebat duminică dacă i-a spus lui Zelenski că ar trebui să cedeze Donbasul Rusiei, Trump a răspuns: 'Nu. Nu am discutat niciodată despre asta'.
Dar într-un interviu difuzat în aceeași zi de Fox News, Trump a spus că Putin va 'lua ceva'.
Descriind zonele din Ucraina pe care le-a ocupat Rusia drept 'proprietate', el a adăugat: 'Adică, s-au luptat, și el are o mulțime de proprietăți'.
Trump se pregătește pentru o posibilă întâlnire cu Putin la Budapesta, mai amintește dpa.