Directorul general al Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat miercuri că se așteaptă ca programul privind înghețarea plăților aferente serviciului datoriei către FMI a celor mai sărace țări din lume să fie extins până la finalul lui 2021, transmite Reuters.
Kristalina Georgieva a făcut declarația în timpul unui forum al FMI dedicat crizei provocate de pandemia de coronavirus în statele în curs de dezvoltare. Aceste țări trebuie să majoreze investițiile pentru a accelera distribuția vaccinurilor anti-Covid 19, a adăugat oficialul FMI.

28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a
Luna trecută, Georgieva a cerut implementarea rapidă și eficientă a noului cadru stabilit de G20 pentru suspendarea plăților aferente serviciului datoriei celor mai sărace țări din lume, dar a avertizat că și alte state au nevoie de ajutor, scrie Agerpres.
Noul program anunțat de liderii G20 permite un moratoriu temporar al serviciului plăților datoriilor pentru 73 de țări cu venituri extrem de scăzute.
Geoffrey Okamoto, prim adjunct al directorului general al FMI, a anunțat recent că problema sustenabilității datoriilor este pe primul loc pe lista preocupărilor oficialilor FMI, adăugând că multe țări din America Latină aveau probleme cu datoriile și înainte de coronavirus, iar pandemia a agravat aceste presiuni. Okamoto a subliniat că Inițiativa pentru Suspendarea Serviciului Datoriei (DSSI) a dat mai mult timp FMI pentru a evalua situația datoriilor pentru aceste țări.