Germanii disperați să se vaccineze împotriva noului coronavirus devin din ce în ce mai agresivi, afirmă medici din Germania, unde frustrarea este în creștere după șase luni de restricții, deși ratele de infectare încep să scadă.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
„Presiunea asupra centrelor de vaccinare și a cabinetelor medicale crește. Oamenii care vor să se vaccineze devin din ce în ce mai agresivi”, a declarat pentru grupul media Funke Anke Richter-Scheer, șef-adjunct al Asociației germane a medicilor de familie, scrie Agerpres.
CITEȘTE ȘI Societatea și-ar dori o nouă abordare din partea autorităților în lupta împotriva fumatuluiPe măsură ce accesul la vaccinare este extins la mai multe grupuri de populație, pentru mulți devine tot mai greu de înțeles de ce trebuie să stea la coadă, a adăugat ea. Oamenii se prezintă la cabinet și cer să fie vaccinați chiar dacă nu le-a venit rândul, iar starea de spirit este din ce în ce mai agresivă, menționează medicul.
Unii cer chiar să li se administreze doza de rapel mai devreme ca să poată pleca în vacanță sau să profite de o serie de avantaje cum ar fi să facă shopping fără să aibă nevoie de un test de COVID-19. De asemenea, pacienți mai în vârstă care au fost repartizați să fie vaccinați cu AstraZeneca cer alt vaccin.
CITEȘTE ȘI VIDEO Profit TV - Să ajutăm business-ul. Dan Fați, CEO Dacris: Firmele se pregătesc pentru revenirea angajaților la birouri. Tombole cu premii, ciocolată, mic dejun pentru cine vine la birou. Pandemia a sporit gradul de suprasolicitare de trei ori, la 25%După un început mai greu, campania de vaccinare din Germania prinde avânt și circa o treime din populație a primit o primă doză, aproximativ 10% fiind deja complet vaccinați. Vaccinarea a început cu vârstnicii și s-a extins treptat la cei mai tineri și categorii profesionale considerate prioritare cum sunt cadrele didactice, jurnaliștii și lucrătorii din infrastructura critică.