Trezoreria Italiei se așteaptă în acest an la un deficit bugetar sub 10% din PIB, mult sub ținta din aprilie, de 11,8% din PIB, după ce economia s-a redresat mai rapid decât se estima în urma pandemiei de coronavirus (COVID-19), au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.
În cele mai recente previziuni din aprilie, Trezoreria estima în 2021 o creștere a economiei de 4,5%, după declinul record de 8,9% în 2020. Totuși, datele recente sugerează o redresare mai solidă, iar duminică ministrul Economiei, Daniele Francoe, anunța că ar fi o posibil un avans de peste 5,8% anul acesta, cu un impact pozitiv asupra finanțelor publice, scrie News.ro.

28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a
O expansiune a PIB-ului aproape de 6% ar îmbunătăți nivelul deficitului ca procent din PIB cu aproape un punct procentual, în urma majorării veniturilor din taxe. Măsurile de stimulare adoptate și în acest an s-au dovedit mai puțin costisitoare decât s-a anticipat, mai puține familii și afaceri apelând la sprijin guvernamental, susțin sursele.
Un deficit mai redus va face ca nivelul datoriei Italiei ca procent din PIB în 2021 să fie sub ținta de 159,8% din aprilie.
Totuși, sursele avertizează că unele partide aflate la guvernare ar putea pune presiune pe Guvernul premierului Mario Draghi pentru a utiliza fondurile la noi măsuri de stimulare, până la finalul anului, ceea ce ar putea duce la un deficit de peste 10%.
Anul trecut, Italia a reportat un deficit de 9,5% din PIB, cel mai ridicat din anii 1990, în timp ce datoria publică a urcat la 155,6% din PIB, de la 134,6% din PIB în 2019.
Trezoreria Italiei va prezenta în 27 septembrie o actualizare a estimărilor privind creșterea economiei și finanțele publice.
Autoritățile de la Roma au ca obiectiv reducerea deficitului și a datoriei ca procent din PIB în 2021 și în anii următori.

Uniunea Europeană a suspendat în martie 2020 aplicarea regulilor din Pactul de stabilitate și creștere. Printre obligațiile pe care statele membre UE nu mai trebuie să le respecte în prezent se numără și faimoasa regulă care cere ca deficitul public să nu depășească 3% din Produsul Intern Brut, precum și obligația de a menține datoria publică sub pragul de 60% din PIB.
După suspendarea regulilor de disciplină bugetară, statele membre au anunțat cheltuieli publice în valoare de miliarde de euro pentru a ajuta sistemele de sănătate și a susține economiile, companiile și piața muncii să facă față impactului pandemiei de coronavirus.