"Decizia de a refuza aderarea Bulgariei și României la Schengen nu este corectă și subminează principiile europene de solidaritate și unitate", a declarat de președintele Rumen Radev în cadrul unei videoconferințe cu președintele Consiliului European, Charles Michel, potrivit Novinite.com.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
Conversația inițiată de Charles Michel se referă la pregătirea reuniunii ordinare a Consiliului European, care va avea loc la 15 decembrie, precum și la summitul UE-ASEAN din 14 decembrie. În cadrul celor două forumuri de la Bruxelles, Bulgaria va fi reprezentată de șeful statului bulgar.
CITEȘTE ȘI Reguli noi pentru vizitele în spitale Cu ocazia discuției așteptate între liderii europeni privind extinderea spațiului Schengen, președintele Radev a declarat că este inacceptabilă stabilirea unor cerințe suplimentare pentru aderare, cum ar fi legarea de tematica statului de drept, care nu fac parte din criteriile obiective de admitere, scrie News.ro.
n legătură cu creșterea fluxului de migrație către Europa, președintele a declarat că reforma eficientă a sistemului Schengen ar trebui să includă aderarea țărilor situate la frontiera externă europeană, și nu blocarea acestora.
"Eforturile din prima linie trebuie să fie consolidate", a îndemnat Rumen Radev și a declarat că țara noastră continuă să investească resurse financiare și umane semnificative pentru securitatea frontierelor. Șeful statului și-a exprimat speranța că problema extinderii spațiului Schengen va continua să fie o prioritate în timpul președinției suedeze a Consiliului UE, care începe în ianuarie anul viitor.
În legătură cu viitoarea discuție pe teme energetice, președintele Rumen Radev a declarat că ar trebui discutată cu partenerii din UE posibilitatea extinderii rețelelor de transport al gazelor naturale pentru accesul la resurse suplimentare, în special terminale de gaze lichefiate.