Negocierile comerciale dintre Statele Unite și Uniunea Europeană sunt în centrul atenției, cu doar câteva zile rămase până la expirarea perioadei de grație de 90 de zile acordate de administrația Trump în privința tarifelor reciproce. Dacă nu se ajunge la un acord până pe 9 iulie, exporturile europene către SUA ar putea fi taxate cu tarife de până la 50%, iar UE ar putea răspunde cu măsuri similare, deocamdată amânate, transmite CNBC.
Relația comercială dintre SUA și UE este una dintre cele mai importante din lume, reprezentând circa 30% din comerțul global cu bunuri, potrivit Consiliului European. Printre principalele produse schimbate se numără cele farmaceutice, vehiculele rutiere și produsele petroliere,informează News.ro.
În 2024, valoarea totală a schimburilor comerciale între cele două părți – bunuri și servicii – s-a ridicat la aproximativ 1.680 de miliarde de euro (1.980 miliarde dolari), conform datelor oficiale. UE a înregistrat un excedent de 198 miliarde euro în comerțul cu bunuri, dar și un deficit de circa 148 miliarde euro în cel al serviciilor, rezultând un excedent comercial total de 50 miliarde euro pentru blocul european.

Președintele Donald Trump a criticat în mod repetat relația comercială cu Bruxelles-ul, considerând-o nedreaptă și acuzând UE că profită de Statele Unite.
Negocieri lente și incerte
Discuțiile dintre cele două părți par să avanseze greu. Surse citate de CNBC au indicat că un acord politic de principiu, fără detalii concrete, ar putea fi cea mai realistă variantă pentru Uniunea Europeană.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a admis joi că un acord detaliat este ”imposibil” de încheiat în această perioadă scurtă, precizând că ”ținta este un acord de principiu”. Ea a subliniat totodată că, în lipsa unei înțelegeri, ”toate opțiunile sunt pe masă”.
Comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic, a afirmat într-o postare pe rețelele sociale că a avut ”o săptămână productivă” la Washington și că ”munca continuă”, în timp ce obiectivul rămâne ”un acord comercial transatlantic ambițios și solid”.