În 4 octombrie, Sorin Oprescu a fost escortat de polițiști în Salonic, într-o parcare a aeroportului.
Fostul primar al Capitalei este condamnat definitiv pentru corupție la 10 ani și 8 luni de închisoare, arată G4Media.ro.
În 4 octombrie, Ministerul Justiției a explicat faptul că Tribunalul București a emis, în 13 mai 2022, mandatul de executare a pedepsei închisorii pentru Oprescu, pentru care s-a dispus urmărirea la nivel național și internațional, iar în 17 mai 2022 acesta a fost arestat, însă predarea sa în România a fost refuzată de către autoritățile elene.
Locul în care se afla Sorin Oprescu a fost identificat în octombrie în Salonic de polițiștii români, iar în urma colaborării cu polițiștii greci primarul a fost reținut, conform surselor citate.
Oprescu a mai fost prins o dată în Grecia, în 2022, dar a fost lăsat în libertate de greci, după ce autoritățile elene au refuzat predarea către România.
Ulterior, autoritățile elene au decis că trebuie să fie pus în aplicare mandatul de arestare din România.
El are de executat o condamnare de 10 ani și 8 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional.
A fugit din România înainte de pronunțarea sentinței, fiind localizat în Grecia, de unde autoritățile române au încercat în 2022 să-l extrădeze, însă solicitarea a fost respinsă de judecătorii eleni.
Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv, în 13 mai 2022, la zece ani și opt luni de închisoare, într-un dosar în care este acuzat de mai multe fapte de corupție, după ce a primit 25.000 de euro la locuința sa din Ciolpani, de la Bogdan Popa, fost șef al Administrației Cimitirelor, care la rândul său este acuzat că a constituit un grup infracțional organizat, la care au aderat ulterior și ceilalți inculpați din dosar, și care avea ca scop săvârșirea de infracțiuni de corupție, mai precis dare și luare de mită, din sume provenite din bugetul municipiului București.
La finalul anului 2013, grupul ar fi fost condus de Sorin Oprescu.
În aceeași zi, Sorin Oprescu a fost dat în urmărire, fiind reținut în Grecia în 17 mai.
În 31 mai, Oprescu a fost eliberat pe cauțiune, iar Curtea de Apel din Atena a respins cererea României de extrădare a lui Sorin Oprescu.















