

Paradoxal, pentru a deveni mai performantă, inteligența artificială are nevoie de ajutor uman.
De luna viitoare, aplicația Outlook Lite va fi trecută pe linia moartă de Microsoft, iar utilizatorii sunt îndrumați să folosească versiunea standard a acesteia.
Luni, 13 aprilie, in intervalul 18.00-18.30, jurnalul Focus 18 de la Prima TV a înregistrat un rezultat remarcabil în preferințele telespectatorilor, clasându-se pe locul al III-lea în topul audiențelor la nivel național, în intervalul de public 21–59 de ani.
Echipa responsabilă de informații privind amenințările cibernetice a Microsoft dezvăluie operațiunile grupului Forest Blizzard, ce are legături militare cu Rusia.
Cursul valutar oficial, de referință, anunțat vineri de BNR a ajuns la 5,0920 lei, de la 5,0937 lei, curs înregistrat joi.
Unul dintre cei mai mari producători de soluții de inteligență artificială, Anthropic, s-a întâlnit cu un grup de lideri religioși, încercând să deslușească cum trebuie plasat un chatbot din punct de vedere moral și spiritual.
La Olimpiada Europeană de Matematică pentru fete 2026 (EGMO), desfășurată în Franța, la Bordeaux, elevele din România au obținut locul I în Europa lși locul al doilea în clasamentul pe țări, după China.
Fără să aibă suficiente informații, chatboții obișnuiți, precum ChatGPT și Gemini, vor da un diagnostic greșit și vor duce utilizatorii pe o pistă greșit în peste 80% din cazuri, arată un studiu.
Comisia Europeană a efectuat percheziții la sediile unei companii din industria produselor de ciocolată.
Vicepreședintele american JD Vance s-a declarat „întristat” de înfrângerea prim-ministrului maghiar Viktor Orban în alegeri, subliniind totodată că Statele Unite sunt gata să colaboreze cu succesorul său, conservatorul Peter Magyar.
ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituțiile bancare din România, în lei, iar evoluția sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piață și de nivelul dobânzilor BNR.
Piloții companiei aeriene Lufthansa au intrat în a doua zi de grevă, pe fondul unei dispute prelungite privind salariile și pensiile, transmite DPA.
Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, energia electrică a continuat să înregistreze cea mai mare creștere de preț din ultimul an, majorându-se cu 57,2% în martie 2026, comparativ cu aceeași lună din 2025, pe fondul eliminării schemei de plafonare.
Guvernul de coaliție al Germaniei a convenit asupra unui pachet de sprijin pentru consumatori și companii în valoare de 1,6 miliarde de euro (aproximativ 1,9 miliarde de dolari), pentru a reduce impactul creșterii prețurilor la carburanți, după un conflict politic privind modul de reacție la scumpirea petrolului provocată de războiul cu Iranul, transmite Reuters.
Peter Magyar ar dori să introducă o limită de două mandate pentru postul de prim-ministru.
Uniunea Europeană a lansat componenta dedicată mineralelor critice a platformei sale de achiziții pentru energie și materii prime, un instrument care urmărește să ofere mai multă putere cumpărătorilor europeni și să reducă dependența de China prin agregarea cererii.
Les Ligériens Sauvignon 2025 de la Domaine La Bougrie este un vin alb sec, vibrant și expresiv, care surprinde prospețimea autentică a regiunii Valea Loarei.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2405 | -0.0019 | -0.04 % |
| 1 USD | 4.5425 | -0.0019 | -0.04 % |
| 1 GBP | 6.1382 | +0.0014 | +0.02 % |
| 1 CHF | 5.5896 | -0.0131 | -0.23 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro