Afaceri cu venituri recurente de peste 30 de milioane de lei în 2020 pentru companiile românești din Grupul R22. „Consumatorii au făcut un shift rapid către online."

Afaceri cu venituri recurente de peste 30 de milioane de lei în 2020 pentru companiile românești din Grupul R22. „Consumatorii au făcut un shift rapid către online."

Adrian Chirută, Managing Partner R22 România și fondator MxHost

scris 17 feb 2021

Companiile românești din grupul polonez R22 au realizat afaceri cu venituri recurente de peste 30 de milioane de lei (6,2 milioane de euro) în 2020.

În România, grupul R22 este prezent prin intermediul companiei Blugento, specializată în furnizarea de soluții de eCommerce bazate pe platforma Magento, și 6 companii de găzduire web: NET Design (MXHost.ro), Web Class IT (XServers.ro), Top Level Hosting (TLH.ro), Găzduire WEB (Gazduire.ro), HostVision (HostVision.ro), RoSpot (Rohost.ro). 

eMAG Academy, școala care te învață ABC-ul online-ului. Top 10 cei mai studioși cursanți CITEȘTE ȘI eMAG Academy, școala care te învață ABC-ul online-ului. Top 10 cei mai studioși cursanți

Cele 7 companii au avut, în 2020, afaceri cumulate în creștere cu 20% față de anul anterior, companiile comercializând servicii pe bază de abonament, lucru care presupune venituri recurente. 

Piața de hosting (găzduire web) a crescut, pe măsură ce companiile și-au extins prezența în online, iar comerțul online a avut un salt ce a depășit rapid media ultimilor ani, în contextul unei nevoi mai mari de domenii web, de găzduire web, de servere, de platforme online, de magazine online, de certificate SSL etc.

„În mai puțin de 1 an, criza generată de COVID-19 a produs o schimbare în modul în care majoritatea companiilor își desfășoară activitatea altfel posibilă doar în ani. Consumatorii au făcut un shift rapid către online, iar companiile au răspuns accelerând procesul de digitalizare, cu accent mare pe calitate. Ne așteptăm ca anul acesta investițiile  în digitalizare să urmeze același trend, în încercarea companiilor de a rămâne competitive și de a se dezvolta.

Creșterea puternică a Kindred Group în 2020, alimentată inclusiv de ascensiunea Unibet și Vlad Cazino în România CITEȘTE ȘI Creșterea puternică a Kindred Group în 2020, alimentată inclusiv de ascensiunea Unibet și Vlad Cazino în România

Pentru anul 2021, estimăm, astfel, o creștere de cel puțin 20% a afacerilor cumulate ale celor 7 companii, parte a Grupului R22”, spune Adrian Chirută, Managing Partner R22 România și fondator MxHost.

Cumulat, companiile românești, ce fac parte din grupul R22, ajung la o cotă de peste 30% din piața de servicii de hosting. Cele 7 companii au împreună peste 80 de angajați și prezență în București, Cluj-Napoca și Bistrița, administrează peste 100.000 de domenii active și au peste 60.000 de clienți activi care accesează lunar cel puțin un serviciu dintre cele oferite. 

Interviu: Ren Zhengfei după ceremonia de deschidere a Laboratorului de Inovație Minieră Inteligentă din Taiyuan CITEȘTE ȘI Interviu: Ren Zhengfei după ceremonia de deschidere a Laboratorului de Inovație Minieră Inteligentă din Taiyuan

Grupul polonez R22 a intrat în România în 2018, odată cu o primă investiție de 1,1 milioane de euro, dublată apoi de o alta, în același an, în valoare de 5,3 milioane de euro. Grupul polonez și-a consolidat prezența pe piața din România prin alte două runde de investiții în 2019 – una de 4,18 milioane de euro și alta de 1 milion de euro, ducând valoarea totală a investițiilor din România la 11,58 milioane de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
grupul r22
magento
rohost.ro