APIA plătește din această săptămână avansul pentru subvențiile din agricultură

APIA plătește din această săptămână avansul pentru subvențiile din agricultură
Profit.ro
Profit.ro
scris 17 oct 2016

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va demara, din această săptămână, plata avansului aferent plăților pentru suprafațe agricole, dar și pentru creșterea animalelor acordate pentru fermierii români, a declarat luni directorul general adjunct al APIA, Paul Eduard Kmen, în cadrul unei conferințe pe teme agricole.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

“Anul acesta am reușit să atragem în România o sumă de  2,1 miliarde de euro, din care ultima tranșă va fi decontată în luna decembrie. Urmează ca în această săptămână să începem plățile avansului, cu sume mult mai mari decât anul trecut”, a spus Kmen.

Oficialul APIA a spus că anul acesta a fost alocat un plafon de 1,6 miliarde euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), iar anul viitor va fi de 1,72 miliarde de euro, scrie News.ro.

Anul trecut, subvenția pentru suprafețe agricole a fost de 80 de euro pe hectar, în timp ce anul acesta doar avansul va fi de 97 de euro pe hectar și se va ajunge, în total, la 130 de euro pe hectar.

În ceea ce privește întârzierile subvențiilor din acest an, directorul APIA a admis că plasta cu înt=rziere a fost cauzată de aplicația software, care nu a funcționat corespunzător.

“În momentul de față softul este dezvoltat, astfel încât în anul care vine să ne respectăm termenele. Practic, a fost stabilit ca să plătim avansul între 15 octombie și 30 noiembrie, urmând ca restul plăților să fie efectuate începând cu ianuarie, cu finalizare până în luna martie”, a mai spus Kmen.

În perioada 16 octombrie- 30 noiembrie, fermierii vor primi un avans de până la 70% în cazul plăților directe și de până la 85% în cazul sprijinului acordat pentru dezvoltare rurală.

Wikileaks: Un bancher i-a transmis președintelui Obama componența viitorului guvern SUA cu o lună înaintea alegerilor din 2008 CITEȘTE ȘI Wikileaks: Un bancher i-a transmis președintelui Obama componența viitorului guvern SUA cu o lună înaintea alegerilor din 2008

Comisia Europeană a alocat pentru România un plafon total de 1,72 miliarde de euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) pentru subvenții.

Din această sumă, o parte de circa 898 de milioane de euro va fi alocată pentru schema de plată unică pe suprafață, ceea ce înseamnă 96,8 euro pe hectar. Fermierii vor primi bani și prin schema de plată redistributivă, pentru care este alocată suma de 94 de milioane de euro.

Pentru schema de plată pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu (plata pentru înverzire) a fost alocată suma de 531 de milioane de euro, adică 57,3 euro pe hectar.

În același timp, APIA va acorda 22,8 euro pe hectar pentru schema de plată pentru tinerii fermieri, suma totală fiind de 15 milioane de euro. Pentru sprijinul cuplat APIA va plăti 232 de milioane de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
apia
subventii agricultura