China zguduie piața lemnului din Europa: „În câțiva ani nu va mai exista concurență, fabricile de cherestea din zonă vor da faliment”

China zguduie piața lemnului din Europa: „În câțiva ani nu va mai exista concurență, fabricile de cherestea din zonă vor da faliment”
scris 7 feb 2022

Există o competiție tot mai acerbă pentru resurse-cheie, iar una dintre ele este lemnul. Un loc în care putem vedea cum funcționează această piață este Sivry-Rance, în regiunea Valonia de Sud a Belgiei. De acolo, chinezii cumpără lemn în cadrul unei licitații anuale, pe care apoi îl vând înapoi europenilor, cu un preț mai mare. 

Stejarul este o resursă naturală foarte căutată - mai ales dacă are o sută sau două sute de ani. Thierry Pirson are o fabrică de cherestea în Belgia. O afacere de familie de patru generații, pentru al cărei viitor își face griji după anul 2021. Stejarul e din ce în ce mai scump și greu de găsit, arată Digi 24.

VIDEO Cum arată pasajele din Sinaia, care ar urma să fie gata în 2023. Șoferii care vin de la Brașov spre București vor merge în linie dreaptă CITEȘTE ȘI VIDEO Cum arată pasajele din Sinaia, care ar urma să fie gata în 2023. Șoferii care vin de la Brașov spre București vor merge în linie dreaptă

„Mai am niște copaci de anul trecut și unii de acum doi ani. Așa că mai avem lemn de prelucrat, dar numai pentru următoarele șapte luni sau cam așa ceva. Și apoi, gata”, spune proprietarul fabricii de cherestea.

Planul era ca fiul lui să preia gaterul, dar acum nu mai e așa sigur de viitor. Situația economică din Valonia e dificilă în general. Șomajul este ridicat aici, iar după declinul industriei grele, lemnul a fost singura resursă naturală rămasă. Acum, și aici sunt probleme.

Și tâmplarul Alin Goblet spune că, deși are mulți clienți, afacerea lui se confruntă cu blocaje. Încearcă să-și facă stocuri de lemn.

„Cresc costurile. Terminăm comenzi și vindem mai ieftin decât cumpărăm. Prețul lemnului crește mai repede decât putem noi lucra”, spune Alin Goblet.

Afacerile mergeau bine înainte. În aceste vremuri marcate de schimbări climatice, lemnul de calitate superioară, precum stejarul, a devenit și mai prețios. Și chiar și buștenii de calitate inferioară se vând foarte bine.

China se impune pe piața lemnului din Europa

Lemnul din pădurile locale este vândut o dată pe an la o licitație organizată de primării și care a generat întotdeauna sume considerabile. Dar anul acesta, modesta licitație din Sivry-Rance a avut parte de o surpriză: doi comercianți au cumpărat 95 la sută din tot lemnul oferit, în schimbul unei sume-record, pentru a fi exportat în China.

„Am câștigat de două ori mai mult decât estimam la începutul anului, ceea ce este enorm. Problema este că, dacă această situație se va repeta, în câțiva ani nu va mai exista concurență. Dacă sume-record de bani sunt pompate în piață, oamenii și fabricile de cherestea din zonă vor da faliment. Nu au cum să concureze cu cumpărătorii străini, în special cu cei din China”, recunoaște Jean-Francois Gatelier, primarul din Sivry-Rance.

Buștenii sunt trimiși în China pentru prelucrare

China trimite buștenii înapoi acasă pentru a fi prelucrați, eliminând din proces gaterele europene. Lemnul este o marfă căutată în China, dar guvernul dorește și să-și protejeze natura: președintele Xi Jinping a interzis tăierea pădurilor în China pentru următorii 99 de ani.

„Statul chinez are fonduri și subvenționează companiile pentru a cumpăra lemn din străinătate, ca să nu taie stejarul chinezesc. Dar acest lucru creează concurență neloială și ar putea distruge rapid industria europeană a lemnului - belgiană, franceză și germană”, spune Jean-Francois Gatelier, primarul din Sivry-Rance.

Cererea globală preia astfel piețele locale de lemn din Belgia.

Dar China cumpără lemn din toată Europa pentru a-și proteja propriile păduri. Deci, ce măsuri ar trebui luate? Ar trebui să existe o cotă fixă pentru piața europeană? Sau o interdicție de export a lemnului neprelucrat? Și ar trebui aceste măsuri să vizeze doar China? La urma urmei, cererea de lemn a crescut în întreaga lume.

Emanuel Defays este expert silvic. El avertizează în privința oricăror acțiuni precipitate.

„Nu ar trebui să condamnăm China, la modul general. Trebuie să recunoaștem că ani la rând, China ne-a cumpărat lemnul de calitate inferioară și a fost un partener de valoare. Acum, acest partener a devenit și o amenințare. Nu ar trebui să jignim China. De fapt, ar trebui să menținem legături economice bune pentru a stimula și mai mult comerțul. E o chestiune delicată să interzicem Chinei accesul la lemn, o resursă pe care și-o dorește atât de mult”, este de părere Emmanuel Defays, expert silvic.

E adevărat că nu cererea Chinei a făcut să dispară pădurile europene.

Alain Lalmant ne arată ce arbori vor fi exportați.

Adesea, arborii bolnavi sunt selectați și este un demers sustenabil. Dar ocazional, un copac sănătos este tăiat pentru a fi vândut, iar acest lucru doare.

„Acest stejar este înfloritor. Nu va merge nicăieri. Nu vreau ca cineva să-l taie”, spune Alain Lalmant, expert de mediu.

Ce copaci sunt doborâți și care sunt cruțați? Oamenii din Sivry-Rance încă decid acest lucru.

viewscnt
Afla mai multe despre
china
lemn