Peste 600.000 de fermieri au primit 255 de milioane de euro, avans pentru subvențiile europene

Peste 600.000 de fermieri au primit 255 de milioane de euro, avans pentru subvențiile europene
Profit.ro
Profit.ro
scris 2 dec 2015

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat, miercuri, că a finalizat plata avansului către fermierii care au depus cereri de plată pentru subvențiile europene în cadrul Schemei de Plată Unică pe Suprafață (SAPS), campania 2015.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Astfel, 602.159 de fermieri vor primi o sumă totală de 1,128 miliarde de lei (255,44 milioane de euro), pentru o suprafață de 5,75 milioane de hectare. Plățile s-au făcut la cursul de schimb de 4,4176 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie.

Cuantumul pentru plata SAPS, campania 2015, este de 77,42 euro/hectar.

Plata în avans poate fi acordată în procent de până la 70% din valoarea totală a plăților directe, adică avansul ar reprezenta 53 euro/hectar.

viewscnt
Afla mai multe despre
apia
subventii europene
avans
fermieri