Uniunea Europeană va deveni cel mai mare producător de grâu din lume până în 2032

Uniunea Europeană va deveni cel mai mare producător de grâu din lume până în 2032
Profit.ro
Profit.ro
scris 12 iul 2023

Uniunea Europeană va deveni în curând cel mai mare producător de grâu din lume, dar pe plan global și în Europa suprafața cultivată cu cereale ar urma să scadă, a informat site-ul irlandez agriland.ie.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Pe plan global, cererea de cereale ar urma să încetinească în următorul deceniu, comparativ cu cel precedent, în urma scăderii cererii pentru furaje, biocombustibili și a altor utilizări industriale, scrie Agerpres.

Producția de carne de pasăre a României s-a majorat CITEȘTE ȘI Producția de carne de pasăre a României s-a majorat

În Europa Occidentală, cererea de cereale va stagna sau chiar va scădea, în urma creșterii reduse a populației și a schimbării preferințelor consumatorilor.

Aceste date sunt prezentate în cel mai recent raport privind perspectivele agriculturii în perioada 2023-2032 publicat de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

În Europa Occidentală, suprafața cultivată cu cereale este proiectată să scadă, în condițiile în care orice creștere a producției este reglementată prin politicile privind sustenabilitatea mediului. De asemenea, ar urma să scadă suprafețele folosite pentru fructe, legume și alte culturi.

UE ar urma să devină cel mai mare producător de grâu din lume până în 2032, depășind China, unde va fi redusă suprafața cultivată, în urma declinului populației.

Prețul roșiilor a explodat în India CITEȘTE ȘI Prețul roșiilor a explodat în India

Uniunea Europeană, al doilea exportator de grâu din lume, va fi responsabilă pentru 17% din comerțul global în 2032, deși exporturile ar urma să fie sub volumele record din 2019 și 2022. Blocul comunitar își va menține cota de piață chiar dacă în regiunea Mării Negre creșterea va fi limitată, se arată în raport.

Ponderea exporturilor principalilor cinci exportatori de porumb (SUA, Brazilia, Argentina, Ucraina și Rusia) va reprezenta 88% din totalul comerțului până în 2032.

Principalii cinci exportatori de cereale grosiere - UE, Australia, Rusia, Canada și Argentina - vor fi responsabili pentru 78% din comerțul global până în 2032.

Anul acesta, 41% din toate cerealele vor fi consumate de oameni și 37% vor fi folosite pentru hrănirea animalelor, restul de 22% fiind pentru biocombustibili și alte utilizări. 

viewscnt
Afla mai multe despre
grau
ue