Aeroporturile Otopeni și Băneasa, foarte aproape de recordul din 2019

Aeroporturile Otopeni și Băneasa, foarte aproape de recordul din 2019
Profit.ro
Profit.ro
scris 16 ian 2024

Aeroportul Internațional Henri Coandă București și Aeroportul Internațional București-Băneasa Aurel Vlaicu au înregistrat în anul 2023 un trafic aerian de 14,69 milioane pasageri, în creștere cu 16.56% față de 2022 și foarte aproape de cel maxim, înregistrat în anul 2019, înainte de pandemie (14,72 milioane pasageri), anunță Compania Națională Aeroporturi București (CNAB), care administrează cele două aeroporturi.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

„Compania Națională Aeroporturi București a înregistrat în anul 2023, pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București și Aeroportul Internațional București-Băneasa Aurel Vlaicu, un trafic aerian de 14.698.845 pasageri, în creștere cu 16.56% față de 2022, și 128.594 mișcări de aeronave – aterizări plus decolări – în creștere cu 6.50% față de anul anterior”, anunță compania.

VW umblă la salariile directorilor pentru a reduce cheltuielile CITEȘTE ȘI VW umblă la salariile directorilor pentru a reduce cheltuielile

Numărul total de pasageri din 2023 a ajuns, astfel, foarte aproape de cel maxim, înregistrat în anul 2019 (14.729.894 pasageri), scrie News.ro.

Din acest total, pe Aeroportul Henri Coandă, cel mai mare din Romania, s-au înregistrat 14.630.715 pasageri (+16.11% față de 2022), și 111.820 (+9.48%) mișcări de aeronave. Traficul pasageri de pe Aeroportul Băneasa – Aurel Vlaicu a înregistrat în 2023 o creștere substanțială față de anul anterior, de 167%.

Cantitatea de mărfuri și poștă transportată a înregistrat o creștere de 0.26%, de la 35.747 tone în 2022 la 35.841 tone în 2023.

”Valorile de trafic au fost influențate negativ de conflictul din Ucraina și, mai ales în ultimele luni ale anului 2023, de conflictul din Orientul Mijlociu, care a redus mult traficul către Tel Aviv, una dintre principalele destinații operate de pe aeroportul Henri Coandă”, precizează CNAB.

Compania Națională Aeroporturi București și-a început activitatea la data de 5 februarie 2010 și asigură coordonarea operațională și managementul celor două aeroporturi ale Capitalei. CNAB a fost înființată prin fuziunea societăților care gestionau aeroporturile bucureștene: Aeroportul Internațional Henri Coandă București și Aeroportul Internațional București Băneasa Aurel Vlaicu.

viewscnt
Afla mai multe despre
aeroport
baneasa
otopeni