Potrivit ministerului, Rompetrol – principalul beneficiar din România al petrolului kazah – a oferit deja asigurări cu privire la eventualitatea unei reduceri a producției sau a volumelor livrate: „reprezentanții Rompetrol, principalul beneficiar al petrolului din Kazahstan, au asigurat instituția noastră că vor lua toate măsurile necesare pentru compensarea deficitului și asigurarea continuității aprovizionării.”
De ce este important Compania de stat kazahă KazMunayGaz este principalul acționar al celei mai mari rafinării din România, Petromidia, cu o capacitate de 5,9 milioane de tone pe an, 46,3% din capacitatea totală de procesare a României și care se alimentează preponderent cu petrol exportat prin terminalul CPC din Novorosisk.
Mai este interesant Și principala rafinărie concurentă a Petromidia, Petrobrazi, operată de OMV Petrom, care importă o treime din țițeiul rafinat, folosește predominant țiței de import kazah și azer. Țițeiul din Kazahstan reprezintă aproximativ 65% din totalul importurilor și peste jumătate din consumului de țiței al tuturor rafinăriilor din România.
Benzina a ajuns la 2-3 bani de pragul de 9 lei/l, iar motorina se îndreaptă rapid către 10 lei/l.
Două dintre surse au precizat că rezervoarele de petrol de la terminal sunt pline, problema fiind reticența armatorilor de a mai transporta țiței prin Marea Neagră, în urma atacurilor cu drone asupra navelor, care evident au majorat primele de asigurare ale navelor și, implici, costurile de transport.,
Conform datelor Reuters, cel puțin două petroliere care intenționau să încarce țiței în terminalul CPC, prin care este exportat 80% din petrolul kazah, și-au schimbat direcția.
Ministerul energiei nu exclude un impact asupra prețurilor la pompă, dacă blocajul din Marea Neagră se prelungește: „menținerea perturbărilor din Marea Neagră pe o perioadă mai îndelungată ar putea genera efecte asupra prețurilor carburanților.”
Ministerul precizează că „analizează mai multe scenarii de evoluție și măsuri de diminuare a impactului asupra pieței de carburanți din România. Ministerul va convoca, în perioada imediat următoare, o reuniune cu operatorii economici din sectorul petrolier, în vederea evaluării capacității acestora de a suplimenta volumele disponibile pe piață”, conform TVR INFO
Evoluția cotațiilor spot europene ale motorinei din ultima lună
Ambasadorul ucrainean Kazahstan Viktor Maiko a negat implicarea Ucrainei în atacurile asupra petrolierelor care deservesc terminalul Mării Negre al Consorțiului Caspian Pipeline (CPC):
„Ucraina înțelege îngrijorarea părții kazahe în legătură cu incidentele petrecute în zilele de 17 și 19 iulie cu petroliere care încărcau petrol kazah prin terminalele maritime ale Consorțiului Caspian Pipeline (CPC) din zona de apă a portului Novorossisk. Voi spune asta: înțelegem și împărtășim această îngrijorare.
În același timp, sunt convins că orice concluzie trebuie să se bazeze exclusiv pe fapte confirmate.
Până în prezent, nu există nicio dovadă că atacurile menționate au fost comise de partea ucraineană. Prin urmare, vă rog să vă abțineți de la acuzații pripite și nefondate – atât directe, cât și indirecte – împotriva Ucrainei. Aș dori să remarc că destul de recent autoritățile competente din Ucraina au avertizat cu privire la posibilitatea unor provocări rusești, inclusiv cu utilizarea dronelor ucrainene. Am informat partenerii noștri internaționali că Rusia utilizează în mod activ diverse metode: sistemele rusești de război electronic sunt capabile să perturbe funcționarea dronelor ucrainene, să le dezactiveze și, în unele cazuri, să preia controlul asupra acestora.
De aceea, versiunea conform căreia partea rusă poate folosi astfel de drone pentru a provoca provocări și încercări de discreditare a Ucrainei ar trebui investigată amănunțit”.
















