ANALIZĂ INFOGRAFICE Emisiile de CO2 ale mașinilor noi din Europa au scăzut cu 12%, datorită vânzărilor de mașini electrice. România este însă printre țările cu cele mai ridicate emisii, la egalitate cu Ungaria

Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 4 mai 2021

O analiză a parcului auto arată că Europa a beneficiat de o scădere semnificativă a emisiilor de gaze de seră (CO2), ca urmare a schimbărilor obiceiurilor de cumpărare ale europenilor, în pandemie. Aceștia au migrat puternic către vehiculele electrice, ale căror vânzări au crescut masiv în ultimele 12 luni.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit datelor colectate de Jato Dynamics și analizate de Profit.ro, volumul emisiilor medii de CO2 din 21 de state ale Europei, inclusiv din România, ale vehiculelor înmatriculate în 2020, a fost de 106,7 grame pe kilometru, cu 12% mai reduse decât cele din 2019, după ce în ultimii cinci ani anteriori, emisiile au crescut constant.

FOTO Soluție inovatoare pentru toți șoferii cu probleme pe traseu. În mai puțin de 5 minute ai soluția CITEȘTE ȘI FOTO Soluție inovatoare pentru toți șoferii cu probleme pe traseu. În mai puțin de 5 minute ai soluția

Reducerea se datorează în egală măsură înăspririi limitelor de emisii impuse de Uniunea Europeană constructorilor de automobile, dar și schimbării atitudinii consumatorilor, în favoarea vehiculelor electrice. Și în acest caz, putem vorbi despre un efect secundar al presiunii la care au fost supuși producătorii de autovehicule să investească în propulsiile „verzi”.

ANALIZĂ INFOGRAFICE Emisiile de CO2 ale mașinilor noi din Europa au scăzut cu 12%, datorită vânzărilor de mașini electrice. România este însă printre țările cu cele mai ridicate emisii, la egalitate cu Ungaria

„Chiar dacă industria are în continuare nevoie să facă mai mult pentru a atinge țintele UE de carbon, producătorii au demonstrat progrese semnificative în gama lor și în vânzări, în 2020”, spune Felipe Munoz, analist Jato.

Viața angajaților și a companiilor în pandemie: O experiență povestită prin ochii consultanței, cu liderii PwC (II) CITEȘTE ȘI Viața angajaților și a companiilor în pandemie: O experiență povestită prin ochii consultanței, cu liderii PwC (II)

Înmatriculările de vehicule full electric și plug-in electric au însumat 1,21 milioane de unități în ultimul an, 10,6% din totalul pieței. Creșterea față de 2019, când erau înmatriculate doar 466.000 astfel de vehicule, este mare, de 7,5 puncte procentuale.

ANALIZĂ INFOGRAFICE Emisiile de CO2 ale mașinilor noi din Europa au scăzut cu 12%, datorită vânzărilor de mașini electrice. România este însă printre țările cu cele mai ridicate emisii, la egalitate cu Ungaria

Segmentul automobilelor cu motoare cu combustie a fost lovit astfel din două direcții, o dată de pandemia de coronavirus, care a afectat dramatic vânzările, și a doua oară de cererea tot mai mare de motoare electrificate. Dacă în 2019 erau înmatriculate 14,7 milioane de mașini cu motoare pe benzină sau motorină, în 2020 numărul acestora a scăzut la 8,6 milioane. Ca urmare, emisiile atât de CO2, cât și de alte noxe, au scăzut simțitor. Emisiile de CO2 au pierdut 15 grame pe kilometru.

Șeful Skoda, Thomas Schäfer, declarații arogante într-un interviu: Skoda nu va fi niciodată Dacia, asta e o prostie! CITEȘTE ȘI Șeful Skoda, Thomas Schäfer, declarații arogante într-un interviu: Skoda nu va fi niciodată Dacia, asta e o prostie!

La nivel de state, analizele arată că sunt șase țări care au avut în 2020 emisii de CO2 sub media europeană: Olanda, Danemarca, Portugalia, Suedia, Franța și Finlanda. Acestea sunt, de altfel, țările în care vehiculele electrice au avut cea mai mare pondere.

La polul opus sunt trei din țările estice, Cehia, Slovacia și Polonia, care au înregistrat cea mai scăzută pondere a propulsiei electrice, având astfel cel mai ridicat nivel de emisii. România se numără printre țările cu cele mai ridicate emisii, la egalitate cu Ungaria.

ANALIZĂ INFOGRAFICE Emisiile de CO2 ale mașinilor noi din Europa au scăzut cu 12%, datorită vânzărilor de mașini electrice. România este însă printre țările cu cele mai ridicate emisii, la egalitate cu Ungaria

Datele mai arată că segmentul care a generat cea mai mare creștere a vânzărilor de vehicule electrice. Acest segment a ajuns să „ocupe” 40% din piață, iar motorizările electrificate oferite de aceste vehicule au contribuit decisiv la reducerea emisiilor. Mai exact, emisiile medii pe segementul SUV a scăzut cu 16,2 grame pe kilometru, în 2020, raportat la 2019, cea mai mare creștere între toate segmentele din piață. Reușita este cu atât mai remarcabilă, cu cât SUV-urile erau criticate pentru consumul și emisiile ridicate. Ele rămân totuși categoria de vehicule cu cel mai ridicat consum de carburant și cu cele mai mari emisii: un SUV emite cu 18% mai mult CO2 decât o mașină mai mică, chiar și într-o comparație dintre un SUV mic și o limuzină de clasă mare. Specialiștii explică și cauzele: greutatea mai mare și, după caz, tracțiunea integrală.

ANALIZĂ INFOGRAFICE Emisiile de CO2 ale mașinilor noi din Europa au scăzut cu 12%, datorită vânzărilor de mașini electrice. România este însă printre țările cu cele mai ridicate emisii, la egalitate cu Ungaria

Datele privind emisiile analizate provind din surse publice, din Austria, Belgia, Croația, Cehia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Marea Britanie.

În 2020, companiile auto au format grupuri (pool-uri) astfel încât să poată îndeplini țintele impuse de UE, pentru emisiile de CO2. Singurele grupuri care au reușit să coboare sub 100 grame pe kilometru, emisii medii, au fost PSA și Toyota. Alte cinci pool-uri au obținut emisii medii sub nivelul mediu înregistrat în UE. În același timp, VW Group, BMW Group și Daimler au fost companiile care au depășit această medie, cu peste 110 grame pe kilometru.

ANALIZĂ INFOGRAFICE Emisiile de CO2 ale mașinilor noi din Europa au scăzut cu 12%, datorită vânzărilor de mașini electrice. România este însă printre țările cu cele mai ridicate emisii, la egalitate cu Ungaria

viewscnt
Afla mai multe despre
emisii co2
vanzari masini electrice
tinte de emisii