Autoritatea europeană de reglementare a aviației afirmă că își va retrage aprobarea pentru calitatea producției de avioane Boeing, dacă va fi necesar

Autoritatea europeană de reglementare a aviației afirmă că își va retrage aprobarea pentru calitatea producției de avioane Boeing, dacă va fi necesar
Profit.ro
Profit.ro
scris 15 mar 2024

Directorul interimar al autorității europene de reglementare a aviației a avertizat că agenția își va suspenda aprobarea indirectă a producției de avioane a Boeing dacă măsura va fi justificată, dar a declarat pentru Reuters că se simte asigurat că grupul abordează cea mai recentă criză de siguranță a sa, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Într-un interviu, directorul executiv interimar al Agenției pentru Siguranța Aviației a Uniunii Europene (EASA), Luc Tytgat, a oferit primul indiciu public că cooperarea internațională care susține producția globală de avioane a fost testată de criza în curs din cauza calității celei mai vândute serii de avioane 737 MAX a Boeing, scrie News.ro

Comisia Europeană trimite României peste 200 milioane euro pentru a-și schimba trenurile CITEȘTE ȘI Comisia Europeană trimite României peste 200 milioane euro pentru a-și schimba trenurile

Întrebat dacă EASA ar fi pregătită să nu mai recunoască aprobările SUA care declară că avioanele Boeing sunt construite în siguranță, Tytgat a spus: ”Dacă va fi nevoie, da”.

Boeing a fost supus unei presiuni crescânde leagată de controalele din fabrică, din 5 ianuarie, când un panou de ușă al unui avion 737 MAX 9 s-a rupt în aer într-un incident pus pe seama șuruburilor lipsă.

Administrația Federală a Aviației din SUA (FAA) a declarat săptămâna trecută că un audit al Boeing și al furnizorului Spirit AeroSystems a găsit mai multe cazuri de controale slabe.

În cadrul unui pact transatlantic, FAA și EASA reglementează fabricile producătorilor lor de avioane - Boeing și Airbus și âși recunosc reciproc aprobările de siguranță.

Dacă o parte își pierde încrederea în verificările de conformitate ale celeilalte, poate solicita consultări și, în cazul în care acestea eșuează, poate suspenda recunoașterea după o pauză de 30 de zile. Astfel de pași sunt însă rari.

”Toate instrumentele trebuie să fie implementabile de îndată ce vedem justificarea sau situația care ne impune să luăm măsurile adecvate”, a spus Tytgat, adăugând că nicio astfel de acțiune nu este iminentă.

Influența EASA asupra proiectării avioanelor Boeing a crescut în urma a două prăbușiri MAX, dar are relativ puține modalități de a-și spori monitorizarea producției de modele Boeing existente, altele decât opțiunea drastică de suspendare a recunoașterii.

VIDEO Japonezii care au dat bani României să își construiască metrou spre Aeroportul Otopeni au venit la București să vadă cum lucrăm CITEȘTE ȘI VIDEO Japonezii care au dat bani României să își construiască metrou spre Aeroportul Otopeni au venit la București să vadă cum lucrăm

Presat asupra a ceea ce ar împinge EASA să meargă atât de departe, Tytgat a spus, vorbind doar în nume personal: ”Mai multe accidente mortale în viitor”.

FAA nu a comentat direct observațiile lui Tytgat, dar un purtător de cuvânt a reiterat declarațiile anterioare ale agenției conform cărora Boeing trebuie să se angajeze la ”îmbunătățiri reale și profunde”.

Boeing a refuzat să comenteze.

Tytgat nu a văzut însă nicio amenințare imediată la adresa certificării de producție a Boeing.

”Nu vedem de ce nu poate fi menținut astăzi. Este mai mult (despre) condițiile de supraveghere și monitorizare care sunt în vigoare”.

Tytgat a spus că a purtat vineri o discuție cu directori seniori Boeing, care a fost liniștitoare.

"Am văzut o schimbare în management. Au pus o mare greutate pe controalele calității, pe calitatea produselor și am fost cu adevărat liniștit de dorința conducerii de vârf de a schimba... controlul calității producției", a spus el.

Administratorul FAA, Mike Whitaker, a declarat luni că va lua măsuri dacă va vedea un motiv pentru a opri producția Boeing.

O decizie a oricăreia dintre cele mai puternice două autorități de reglementare a aviației din lume de a opri aprobarea producției pentru industriile de export ale celeilalte ar duce criza de siguranță pe un teritoriu neexplorat și ar stârni probabil reacții politice, au spus experții.

Relațiile dintre agențiile din SUA și cele europene s-au îmbunătățit, dar încă sunt afectate după o criză anterioară din cauza prăbușirilor avioanelor MAX în 2018 și 2019, care au dus la consemnarea la sol a avioanelor MAX la nivel mondial și la presiuni asupra proiectelor din partea EASA.

Analistul Nick Cunningham de la Agency Partners a spus că comentariile lui Tytgat ”ar putea fi interpretate ca un avertisment pentru FAA”, de data aceasta asupra controalelor de producție.

Tytgat a spus că EASA ”lucrează extrem de bine” cu omoloaga sa din SUA. Agenția europeană a declarat că a fost invitată pentru prima dată de FAA să se alăture unui audit al Boeing în calitate de observator la sfârșitul acestui an, după ce inspectorii americani au participat recentla un audit european al unei fabrici Airbus din Statele Unite.

”Aceasta va fi prima dată și poate fi văzută ca un pas semnificativ înainte în construirea încrederii reciproce”, a spus Tytgat într-un e-mail, după interviu.

viewscnt
Afla mai multe despre
avioane
boeing