BMW a avut o creștere ușoară a vânzărilor globale în iulie, dar rămâne pe minus în Europa

BMW a avut o creștere ușoară a vânzărilor globale în iulie, dar rămâne pe minus în Europa
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 16 aug 2019

BMW Group a anunțat vânzări în creștere la nivel mondial în luna iulie, reușind să păstreze un mic avans pe întreg anul, comparativ cu anul trecut. În Europa, grupul este în continuare în scădere.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Vânzările BMW Group au fost mai mari cu 1,3% față de aceeași lună a anului trecut, cu un total de 183.487 de automobile vândute, potrivit datelor oficiale anunțate de companie. Pe intervalul de șapte luni, vânzările au urcat la 1.436.382 unități (+0,9%).

"Pe o piață globală dificilă și competitivă, lansarea modelelor noastre continuă să aibă un impact pozitiv asupra rezultatelor noastre de vânzări, noi recorduri fiind obținute atât pentru luna iulie, cât și pentru anul în curs. Anul acesta, marca BMW lansează 21 de modele noi sau revizuite , iar cele deja prezente pe piață se dovedesc foarte populare în rândul clienților", a declarat Pieter Nota, membru al Consiliului de Administrație al BMW AG și responsabil pentru clienți, mărci și vânzări.

Marca principală a grupului, BMW, a avut vânzări mai mari cu 1,6% în iulie, cu un total de 157.062 de livrări. Vânzările mărcii în 2019 au ajuns, astfel, la 1.233.075 de unități (+1,6%). Modelele cele mai vândute rămân cele din familia X, cu vânzări globale ale BMW X2 mai mari cu 43,6% în iulie, în timp ce BMW X3 a crescut cu 56,7%. În total, 72.147 de automobile BMW X au fost livrate clienților de pe mapamond în a șaptea lună a anului, reprezentând 45,9% din totalul vânzărilor mărcii.

La aproape șase ani de la lansarea sa, vânzările BMW i3 au înregistrat o creștere de peste 10% în iulie, cu 2.691 de automobile (+12.6%) livrate. Cu toate acestea, vânzările totale de automobile electrificate, BMW și MINI electrice și plug-in hybrid, au fost mai mici decât în iulie anul trecut, cu 10.069 de unități (în scădere cu -5,4%).

Vânzările mărcii MINI au scăzut cu aproape 1 procent, cu un total de 26.031 (-0,8%). Vânzările pentru acest an au totalizat 200.379 unități (-3,5%).

Surpriză: Dacia poate lansa un SUV hibrid, pentru a scăpa Renault Group de amenzi CITEȘTE ȘI Surpriză: Dacia poate lansa un SUV hibrid, pentru a scăpa Renault Group de amenzi

Marca BMW a obținut creșteri ale vânzărilor în iulie pe cele mai mari trei piețe: a șasea lună consecutivă de creștere în SUA (23.015, +4,7%), dar și o creștere de peste 10% în China continentală (51.377,  +16,4%) și Germania (24.039, +28,1%**). BMW Group are însă scăderi în SUA, din cauza celorlalte mărci ale grupului, dar și în Europa, unde declinul de pe piața din Marea Britanie a făcut ca pe cele 7 luni vânzările grupului să fie cu peste 2 procente mai mici față de anul trecut.

BMW Group se așteaptă să obțină o creștere ușoară a vânzărilor pentru 2019. Compania afirmă că își continuă strategia de prioritizare a rentabilității față de volum.

viewscnt
Afla mai multe despre
bmw
vanzari auto
bmw vanzari global
piata auto