BMW anunță, surprinzător, scăderi. China și Germania, printre piețele „vinovate". Succes în România

BMW anunță, surprinzător, scăderi. China și Germania, printre piețele „vinovate". Succes în România
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 11 apr 2023

Constructorul auto BMW nu s-a bucurat pe deplin în primele trei luni ale acestui an de încetarea crizei de semiconductori, deoarece s-a confruntat cu o scădere a cererii de autovehicule, inclusiv pe piața din China, care nu mai este cea mai mare piață a grupului în acest an.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Șeful vânzărilor BMW Group, Pieter Nota, a anunțat că ținta de vânzări a companiei pe 2023 rămâne neschimbată, cu creștere ușoară comparativ cu anul anterior, în pofida unui rezultat neașteptat în primul trimestru, cauzat în special de o scădere a cererii.

Tranzacție surpriză - Stefano Albarosa, CEO-ul CEFIN Trucks, devine, printr-un holding, acționar majoritar al rivalului East Truck Center, dealer IVECO CITEȘTE ȘI Tranzacție surpriză - Stefano Albarosa, CEO-ul CEFIN Trucks, devine, printr-un holding, acționar majoritar al rivalului East Truck Center, dealer IVECO

BMW a vândut 588.138 de automobile în intervalul ianuarie – martie, cu 1,5% mai puține decât anul anterior, când vânzările erau afectate de criza de semiconductori. Compania spune că printre cauze se numără piața din China, unde încă se mai resimt efectele pandemiei de coronavirus. Se așteaptă ca în cursul acestui an să se înregistreze o stabilizare a pieței asiatice.

De asemenea, în Europa BMW a înregistrat un rezultat sub cel din 2022, cauzele invocate fiind influența pieței din Rusia.

BMW Group mizează în continuare pe creșterea vânzărilor de mașini electrice, care au avansat semnificativ în primul trimestru, cu 83,2%, la un volum de 64.647, din care aproape 56.000 au fost ale mărcii BMW, în creștere cu 112,3%.

„Gama noastră puternică de produse continuă să inspire clienții noștri din întreaga lume. Vehiculele noastre complet electrice, în special, beneficiază de o cerere mare. Prin urmare, am reușit să menținem ritmul dinamic al creșterii electromobilității noastre în primul trimestru”, a declarat Pieter Nota, membru al Consiliului de Administrație al BMW AG, responsabil pentru vânzări. „Grupul BMW este pe drumul spre o ușoară creștere a vânzărilor pe întregul an 2023. Principalii factori de creștere în 2023 vor fi vehiculele complet electrice și modelele din segmentul premium high-end – cum ar fi noul BMW i7, noul BMW Seria 7, BMW XM și BMW X7 actualizat”, a continuat Nota.

Peugeot lansează „închirierea cu măsură”: mașini electrice la 150 de euro pe lună. „Dați mai puțin ca să ajungă la toți” CITEȘTE ȘI Peugeot lansează „închirierea cu măsură”: mașini electrice la 150 de euro pe lună. „Dați mai puțin ca să ajungă la toți”

Vânzările totale ale mărcii principale a grupului, BMW, s-au ridicat la 517.957 unități, cu o scădere foarte mică (-0,4%) față de anul trecut, ceea ce înseamnă că marca Mini a influențat simțitor scăderea din acest început de an. De altfel, cifrele publicate arată că volumul de 68.541 de unități raportat de marca Mini a fost cu 9,2% mai mic decât în 2022, în timp ce creșterea Rolls Royce, de 1 procent, a fost insuficientă pentru a balansa pierderile celorlalte două branduri.

Europa a redevenit cea mai mare piață a grupului, cu 215.917 autovehicule livrate, cu -1,9% sub nivelul din 2022, un impact major avându-l piața de origine, Germania, unde BMW a înregistrat o scădere de 7,2%, la un volum de 57.317 unități. China a trecut pe locul al doilea, ca urmare a unei scăderi de 6,6%, cu un total de 194.773, iar SUA își păstrează poziția a treia, cu 89.750 de unități și o creștere de 11,4%.

În România, BMW anunță o creștere foarte mare a livrărilor, cu un volum de 1.247 unități, pentru marca BMW (+86,7%) și, respectiv, 100 unități pentru Mini, (+35,1%).

viewscnt
Afla mai multe despre
bmw vanzari
rezultate bmw
bmw electrice