Boeing va suplimenta inspecțiile de calitate pentru avioanele 737 MAX

Boeing va suplimenta inspecțiile de calitate pentru avioanele 737 MAX
Profit.ro
Profit.ro
scris 16 ian 2024

Boeing va suplimenta inspecțiile de calitate pentru avioanele 737 MAX, după desprinderea în aer a unui panou de ușă la un avion nou MAX 9, al companiei Alaska Airlines, la începutul acestei luni, a declarat șeful diviziei de avioane comerciale a grupului, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Producătorul de avioane va trimite, de asemenea, o echipă la furnizorul Spirit AeroSystems, care fabrică și instalează ușa implicată în incident, pentru a verifica și a aproba activitatea Spirit înainte ca fuzelajele să fie trimise la unitățile de producție ale Boeing din statul Washington, Stan Deal, a declarat președintele Boeing Commercial Airplanes într-o scrisoare către angajații Boeing, scrie News.ro.

FOTO Tranzacție surpriză - După 5 ani, gigantul Unilever cedează controlul asupra brandului frufru, fondatorul Mihai Simiuc revine CITEȘTE ȘI FOTO Tranzacție surpriză - După 5 ani, gigantul Unilever cedează controlul asupra brandului frufru, fondatorul Mihai Simiuc revine

Noile măsuri ale Boeing vin după ce Administrația Federală pentru Aviație a SUA a extins vineri consemnarea la sol a 171 de avioane MAX 9, pe termen nelimitat, pentru noi verificări de siguranță.

Numai după ce vor fi inspectate 40 de avioane, agenția va analiza rezultatele și va determina dacă siguranța este adecvată pentru a permite avioanelor MAX 9 să își reia zborul, a spus FAA.

Pe lângă inspecțiile prizelor de fixare a ușii, echipele Boeing vor efectua verificări în alte 50 de puncte din procesul de producție al Spirit, a spus Deal.

Între timp, atât Boeing, cât și Spirit își vor deschide facilitățile de producție ale avioanelor 737 clienților companii aeriene, pentru ca transportatorii să facă propriile inspecții.

”Colaborăm fără probleme cu Boeing în implementarea Sistemului de Management al Calității (QMS) al FAA, în producția și fabricarea 737 MAX 9”, a declarat un purtător de cuvânt al Spirit într-o declarație pentru Reuters.

Boeing va organiza, de asemenea, sesiuni pentru angajați despre managementul calității și va aduce o terță parte pentru a efectua o evaluare independentă a procesului său de producție, a spus Deal. Alaska Airlines a declarat că ”s-a angajat într-o conversație sinceră” cu CEO-ul Boeing, Dave Calhoun, și cu echipa de conducere a producătorului de avioane, cu privire la acțiunile de îmbunătățire a calității.

”Salutăm și apreciem angajamentele specifice ale Boeing de a consolida asigurarea și controalele calității în fabricile lor și la Spirit AeroSystems”, a spus Alaska Airlines.

FAA a refuzat să comenteze.

Cinci state membre UE din Europa de Est cer taxe de import pentru cerealele din Ucraina CITEȘTE ȘI Cinci state membre UE din Europa de Est cer taxe de import pentru cerealele din Ucraina

Deal a spus că acțiunile prezentate în scrisoare sunt separate de investigația în curs a FAA și planurile de a spori supravegherea producției MAX.

Cu toate acestea, înainte ca noile avioane MAX 9 să fie livrate, Boeing ”va efectua aceleași inspecții amănunțite ale sistemele de fixare a ușile, așa cum sunt impuse de FAA”, a scris Deal.

Autoritatea de reglementare a anunțat săptămâna trecută că va audita, de asemenea, linia de producție și furnizorii Boeing 737 MAX 9 și va lua în considerare ca o entitate independentă să preia anumite responsabilități de certificare a aeronavelor pe care FAA le-a atribuit anterior producătorului de avioane.

Boeing și-a mărit numărul de inspectori de calitate cu 20% din 2019 și intenționează să facă investiții suplimentare în unitățile sale de calitate, a scris Deal.

”Tot ceea ce facem trebuie să se conformeze cerințelor din QMS. Orice mai puțin este inacceptabil. Prin acest standard trebuie să operam pentru a oferi clienților noștri și pasagerilor lor încredere deplină în avioanele Boeing”, a scris Deal.

United Airlines și Alaska Airlines au anulat toate zborurile MAX 9 până marți. United Airlines a refuzat să comenteze luni acțiunile Boeing.

viewscnt
Afla mai multe despre
boeing
737 max