Bolizii Bugatti și Lamborghini prezentați de VW la Geneva stârnesc controverse după scandalul emisiilor

Bolizii Bugatti și Lamborghini prezentați de VW la Geneva stârnesc controverse după scandalul emisiilor
Profit.ro
Profit.ro
scris 2 mar 2016

Bolizii de lux prezentați de Bugatti și Lamborghini, divizii ale Volkswagen, la Salonul auto de la Geneva sunt considerați de către unii analiști drept o extravaganță nepotrivită, într-o perioadă în care grupul german riscă amenzi de ordinul miliardelor de dolari după scandalul emisiilor, relatează Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Bugatti a lansat automobilul Chiron de 2,4 milioane de euro, care este echipat cu un motor de 1.500 de cai putere și care poate atinge 420 de kilometri pe oră, scrie News.ro

Modelul Lamborghini Centenario, aproape modest în comparație cu Chiron, are un motor de 770 de cai putere, un preț de pornire de 1,75 de milioane de euro și poate atinge aproximativ 350 de kilometir pe oră.

Elementul comun al acestor super-mașini este faptul că ambele sunt produse de Volkswagen, producătorul auto german care riscă amenzi de miliarde de dolari și ani de zile de litigii pentru plata de daune, după ce a manipulat testele de poluare în Statele Unite.

Pentru unii analiști, extravaganța este nepotrivită într-o perioadă în care cel mai mare producător auto european a fost nevoit să amâne raportarea rezultatelor financiare pentru 2015, în timp ce încearcă să evalueze costurile scandalului, iar divizia VW aplică măsuri de reducere a costurilor.

GALERIE FOTO Dacia a lansat la Geneva noi versiuni în serie limitată pentru Duster, Sandero, Logan, Logan MCV, Dokker și Lodgy CITEȘTE ȘI GALERIE FOTO Dacia a lansat la Geneva noi versiuni în serie limitată pentru Duster, Sandero, Logan, Logan MCV, Dokker și Lodgy

VW s-a angajat să retragă finanțarea tuturor proiectele ne-esențiale, iar directorul general Matthias Mueller a declarat în noiembrie anul trecut că va analiza contribuția la profit a fiecăruia dintre cele peste 310 modele.

"VW trebuie să decidă pe ce se va concentra în viitor. Asta ridică întrebarea dacă este necesar segmentul de super-lux. Aceasta nu poate fi direcția de viitor a VW”, a spus Stefan Bratzel, directorul institutului de cercetări Center of Automotive Management de lângă Koln.

Grupul german nu publică informații detaliate legate de costurile dezvoltării și producerii automobilelor de lux și nici dacă acestea contribuie la profitabilitate, dar cercetări anterioare au arătat că sunt nerentabile.

O cercetare efectuată de Bernstein Research în 2013 a arătat că predecesorul Chiron, Veyron, s-a numărat pritre cele mai nerentabile automobile europene din toate timpurile, estimând pierderile pe mașină la aproape de cinci ori prețul inițial de vânzare, de 1 milion de euro.

Frank Schwope, analist la NordLB din Hanovra, consideră că brandul Bugatti, care nu a fost niciodată profitabil de la cumpărarea de către VW în 1998, este „un activ superflu, iar rolul său este discutabil, mai ales în  perioade dificile”.

Unii analiști susțin că vânzarea Bugatii sau a mărcii italiene Lamborghini ar fi justificabilă pentru ca VW să plătească amenzi și costuri legale legate de scandalul emisiilor.

Dar, într-o anumită măsură, VW a luat deja o decizie referitoare la brandurile de lux. Directorul general Mueller s-a angajat să nu vândă niciun brand al grupului, iar planul de lansarea a automobilului Chiron în Elveția au continuat.

O sursă din compania a declarat că au existat unele critici la nivelul conducerii grupului, dacă super-mașina Bugatti ar trebui dusă la astfel de extreme, în contextul scandalului emisiilor, dar Mueller a spus că lucrările trebuie să continue.

Argumentul a fost că tehnologiile folosite la Bugatti reprezintă un teren de testare pentru tehnologii utilizate la mărci mai accesibile, precum Porsche și Bentley, care contribuie la profit.

Porsche este al doilea mare contributor la profitul operațional al VW, după Audi.

În afară de utilizatea tehnologică, cheltuielile super-bogaților din SUA, China și Europa ar putea încuraja VW să continue extravaganțele cu mașini de lux.

Compania de analiză a pieței HIS Automotive estimează că vânzările de mașini cu prețuri de peste 250.000 de euro ar putea crește cu 12%, la 8.014 vehicule în 2020, de la 7.182 unități în acest an.

La Geneva, VW a prezentat o versiune extinsă a modelului Bentley Mulsanne, destinat special clienților din China, care oferă spațiu mai mare pentru picioare pentru locurile din spate.

Lamborghini a anunțat că va fabrica doar 40 de automobile Centenario, care sunt cele mai puternice din istoria de 53 de ani a mărcii. Toate aceste automobile au fost vândute înainte de deschiderea Salonului auto de la Geneva.

O treime dintre cele 500 de automobile Chiron au fost la rândul lor vândute înainte de prezentarea la Geneva.

viewscnt
Afla mai multe despre
lamborghini
bugatti
volkswagen
salonul auto de la geneva