Bugatti, la un pas să fie vândută croaților de la Rimac

Bugatti, la un pas să fie vândută croaților de la Rimac
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 25 feb 2021

Marca de lux Bugatti, aflată în portofoliul VW Group, ar putea fi vândută anul acesta, într-o tranzacție care ar duce celebra marcă în proprietatea companiei croate Rimac.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Căutările intense ale șefilor Volkswagen Group de a rentabiliza activitatea tuturor mărcilor și de a genera lichidități atât de necesare pentru finanțarea electrificării au pus marca Bugatti -cumpărată de grupul german în vremea regretatului Ferdinand Piech - pe masa discuțiilor despre viitor.

Cum ajută un copil de 4 ani dezvoltarea unui business online CITEȘTE ȘI Cum ajută un copil de 4 ani dezvoltarea unui business online

Bugatti nu este un centru de profit pentru VW în acest moment, însă este un etalon de imagine, cel puțin din punct de vedere tehnologic, care ar putea fi monetizat foarte bine dacă ar fi exploatat în segmentul vehiculelor electrice. Așa s-au gândit și cei de la Rimac, o companie pornită în urmă cu câțiva ani și care deocamdată reprezintă doar o speranță pentru proprietarii săi și pentru cei câțiva investitori.

Ce faci atunci când fiecare client vrea altceva de la magazinul tău online? CITEȘTE ȘI Ce faci atunci când fiecare client vrea altceva de la magazinul tău online?

Rimac s-a născut ca o companie care investește în transportul electric de lux, pentru a răspunde într-o oarecare măsură celor de la Tesla și pentru a oferi europenilor bogați un automobil electric scump și performant, cu tehnologii de stocare a energiei de ultimă generație. Rimac a lansat un o platformă electrică sofisticat, oferită altor companii, din care însă nu a vândut prea multe exemplare, dar a reușit să atragă atenția altor investitori.

VIDEO Un duplex de la nivelul superior al unui complex rezidențial nou din Brașov, cu panoramă superbă către Tâmpa și zona istorică CITEȘTE ȘI VIDEO Un duplex de la nivelul superior al unui complex rezidențial nou din Brașov, cu panoramă superbă către Tâmpa și zona istorică

Printre aceștia se numără și VW Group, care în 2018 a cumpărat 15,5% din acțiunile Rimac, susținându-i astfel dezvoltarea. Acum, Rimac vrea mai mult de la VW, pentru că a cerut să preia marca Bugatti, care ar reprezenta un vector de imagine excelent pentru modelele de top pe care le produce. Celebra marcă italiană de lux ar avea contextul potrivit pentru a trece de la giganticele motoare pe benzină, la propulsia electrică, a viitorului. În această tranzacție, nu banii ar sta neapărat pe masă, ci brandul, unitatea de producție și procentele deținute de VW. Mai exact, după cum scrie publicația britanică Car, VW ar putea primi până la 49% din Rimac, dacă ar ceda acestei companii marca Bugatti.

Dacia a lansat motorizarea cu autonomie de 1.300 de km. Compania a implementat deja noile tehnologii la Mioveni CITEȘTE ȘI Dacia a lansat motorizarea cu autonomie de 1.300 de km. Compania a implementat deja noile tehnologii la Mioveni

În acest punct, revista germană Automobilwoche a stat de vorbă cu Oliver Blume, CEO al Porsche, care răspunde de activitatea mărcilor de lux ale grupului. El nu doar că a confirmat posibila tranzacție, dar a oferit și un orizont de timp. O decizie ar putea fi luată, astfel, anul acesta, deoarece există o compatibilitate între cele două mărci, spune Blume.

Succesul Wörwag Pharma: de la farmacie la companie farmaceutică internațională CITEȘTE ȘI Succesul Wörwag Pharma: de la farmacie la companie farmaceutică internațională

„La momentul acesta există deliberări intense despre cum poate fi dezvoltat Bugatti în cea mai bună variantă. Rimac ar putea juca un rol aici, deoarece mărcile se potrivesc din punct de vedere tehnologic”, a declarat Oliver Blume celor de la Automobilwoche.

Sunt diferite scenarii cu diferite structuri. Cred că această chestiune va fi decisă de grup în prima jumătate a anului”.

Câți bani generează industria jocurilor de noroc la bugetul de stat CITEȘTE ȘI Câți bani generează industria jocurilor de noroc la bugetul de stat

Volkswagen Group este foarte preocupată de soarta mărcilor de lux pe care le deține, astfel încât să le poată monetiza mai bine. Bentley a trecut în subordinea Audi și va folosi tehnologie dezvoltată în comun, iar Porsche ar putea fi listată pe bursă, pentru a genera cash. S-a discutat și despre varianta creării unei noi companii care să includă toate mărcile de lux, Porsche, Bentley, Lamborghini și Bugatti, care să fie listată, dar ce este cert deocamdată este faptul că nu s-a luat nicio decizie finală.

viewscnt
Afla mai multe despre
bugatti
rimac
vanzare bugatti