CEJ: Acordul UE-Canada privind împărtășirea datelor pasagerilor curselor aeriene trebuie revizuit

CEJ: Acordul UE-Canada privind împărtășirea datelor pasagerilor curselor aeriene trebuie revizuit
Profit.ro
Profit.ro
scris 26 iul 2017

Un acord între Uniunea Europeană și Canada pentru a împărtăși datele pasagerilor curselor aeriene trebuie revizuit, pentru că unele părți din el încalcă normele pentru protejarea confidențialității datelor într-o măsură ce nu poate fi justificată prin lupta împotriva terorismului, a anunțat Curtea Europeană de Justiție, citată de Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
20 mai - Eveniment News.ro: Energy Road - Energie la tine acasă. Parteneri: FPPG
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

CEJ a afirmat că, deși transferul, păstrarea și folosirea datelor pasagerilor sunt permise în general, normele luate în calcul în privința datelor personale „nu sunt limitate la ceea ce este strict necesar”, scrie News.ro.

Cele 28 de state membre UE și Canada au negociat acordul în 2014, dar Parlamentul European – unde strângerea de date, inclusiv numele, datele de călătorie, itinerarii și detalii de contact, a fost dezbătută intens – a cerut poziția CEJ.

„Acordul privind datele pasagerilor este posibil să nu fie încheiat în forma actuală pentru că mai multe dintre prevederile sale sunt incompatibile cu drepturile fundamentale recunoscute de UE”, a afirmat instanța miercuri.

EXCLUSIV Cea mai importantă decizie din istoria ASF, cu efect pentru milioane de șoferi. Ce conține documentul care va fi, astăzi, pe masa Consiliului CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Cea mai importantă decizie din istoria ASF, cu efect pentru milioane de șoferi. Ce conține documentul care va fi, astăzi, pe masa Consiliului

CEJ a argumentat că datele transmise pot dezvălui obiceiurile alimentare ale persoanelor, relațiile lor, starea medicală și situația financiară.

În plus, acordul îi permite Canadei să păstreze datele până la cinci ani și chiar să le împărtășească și cu alte state non-UE, ceea ce reprezintă, potrivit instanței, o „interferență cu dreptul fundamental de a respecta viața privată”.

În aceste condiții, CEJ recomandă, printre altele, precizarea clară a datelor ce pot fi transmise.

Decizia reprezintă o lovitură pentru guvernele din Europa, care și-au intensificat pledoariile în favoarea păstrării datelor, după o serie de atacuri teroriste în ultimii ani.

Comisiarul pentru securitate al blocului comunitar, britanicul Julian King, a declarat într-o conferință de presă că va discuta cu omologii săi canadieni despre „ce vom face pentru a lua în calcul punctele” ridicate de CEJ.

“Schimbul de informații precum Registrul cu Numele Pasagerilor este crucial pentru securitatea cetățenilor noștri, iar Comisia Europeană va face tot ceea ce este necesar pentru a se asigura că poate continua în concordanță cu opinia instanței și respectând deplin drepturile fundamentale”, a subliniat el.

Riscuri “inacceptabile”

UE are un acord privind datele pasagerilor cu SUA și Australia, precum și unul intern. Și acestea ar putea fi contestate în baza deciziei instanței.

Organizația European Digital Rights (Drepturile Digitale Europene), care face campanie pentru apărarea drepturilor și libertăților în mediul informatic, a salutat hotărârea CEJ, subliniind că autorizarea unor baze de date enorme cu date personale reprezintă un risc „inacceptabil”.

“Acordul propus UE-Canada privind Registrul cu Numele Pasagerilor a fost considerat cel mai puțin restrictiv dintre toate acordurile de acest tip ale UE. În ceea ce privește decizia, UE trebuie să suspende imediat acordurile sale cu Australia și Statele Unite”, a apreciat organizația.

Și alte asociații susțin că împărtășirea datelor încalcă dreptul la viață private, fără a fi eficientă în lupta împotriva terorismului. 

viewscnt
Afla mai multe despre
pasageri aerieni
canada