CNAIR a lansat consultarea traseului autostrăzii Ploiești - Brașov

CNAIR a lansat consultarea traseului autostrăzii Ploiești - Brașov
Profit.ro
Profit.ro
scris 13 ian 2023

Compania de Drumuri a lansat în consultare publică traseul Autostrăzii (CNAIR) a anunțat că a inițiat consultarea publică privind traseul autostrăzii Ploiești–Brașov.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

CNAIR adaugă că acest proces de consultare publică reprezintă un element necesar în implementarea acestui proiect de infrastructură ce „înglobează multiple beneficii pentru comunitățile locale și regionale, precum și dezvoltarea economiei naționale”. 

Acțiune a Poliției Române pentru verificarea transportului public de persoane CITEȘTE ȘI Acțiune a Poliției Române pentru verificarea transportului public de persoane

Autostrada Ploiești Brașov va reduce timpii de călătorie în regiune, sporind gradul de siguranță rutieră și degrevând orașele Ploiești, Câmpina, Comarnic, Sinaia, Bușteni, Azuga, Predeal și Brașov precum și comunitățile învecinate de congestiile de trafic, conchide sursa citată.

viewscnt
Afla mai multe despre
cnair
ploiești - brașov