Dan Costescu, Transporturi: Pregătim o OUG de simplificare a obțineriii avizelor pentru construcția de infrastructură

Dan Costescu, Transporturi: Pregătim o OUG de simplificare a obțineriii avizelor pentru construcția de infrastructură
scris 25 feb 2016

Ministrul Transporturilor Dan Costescu a declarat, joi, pe șantierul de autostradă Sebeș-Turda, că va promova în perioada următoare o Ordonanță de Urgență a Guvernului pentru simplificarea obținerii avizelor necesare construirii de autostrăzi, căi ferate și alte obiective de infrastructură.

"Suntem într-o vizită de lucru, suntem înainte de a începe un nou sezon de construcții. (...) Am găsit proiecte blocate, am făcut o listă cu ele și cu potențiale soluții; ele s-au materializat acum într-o ordonanță de urgență care va fi cât mai curând promovată și sperăm astfel să rezolvăm multe din problemele pe care colegii noștri din teritoriu, partenerii noștri și consultanții ni le-au semnalat că ar fi principalele motive pentru întârzierile de la 6 luni până la doi ani pentru construcția de autostrăzi, căi ferate și alte obiective de infrastructură. De asta suntem aici, ca să luăm pulsul și din teren și să vedem cum putem să ajustăm această OUG care, dacă va fi aprobată în această formă pe care noi am propus-o sau într-o formă apropiată, va ușura foarte mult desfășurarea proceselor de infrastructură și credem că va începe o nouă etapă în construcția de infrastructură în România", a menționat Dan Costescu.

El a dat exemple de avize pentru care termenele se vor scurta foarte mult.

"Plecăm de la lucrurile practice, de la dificultățile în obținerea autorizațiilor de construire. Pentru obținerea acestor autorizații sunt necesare o mulțime de avize, printre care scoaterea din circuitul agricol, care dura câteva luni. Cu noua procedură nu va mai dura nici măcar o zi, pentru că terenul, odată achiziționat prin diverse forme, va trece în Cartea Funciară direct pentru destinația pentru care a fost cumpărat. La obținerea avizelor pentru electricitate și gaz nu va mai dura câteva luni, ci se va da un aviz de principiu în 15 zile. Practic, din momentul acela, autorizația de construire se poate da. Pentru scoaterea din circuitul forestier, de asemenea, vom avea un termen scurt de 15 zile, urmând ca pentru toate aceste avize, avizul definitiv să se obțină pe calea normală, dar fără a ne opri pe noi pentru a obține autorizația de construire și a începe șantierul. Va fi o obligație a constructorului să pună la dispoziție avizele finale până la data predării șantierului în formă finalizată, adică data recepției. E o regulă generală simplă, care ne va ajuta să progresăm foarte mult, mai ales că vom evita și efectul acela de cascadă, înlănțuind o mulțime de avize care nu veneau. De la 6 luni ne duceau cu întârzierile la doi ani pentru exproprieri și alte probleme care ne împiedicau să construim la timp", a mai spus ministrul Transporturilor.

Zipper Services va transmite, pentru 5,7 mil. lei, amenzile către șoferii care nu achită taxa de pod la Fetești-Cernavodă CITEȘTE ȘI Zipper Services va transmite, pentru 5,7 mil. lei, amenzile către șoferii care nu achită taxa de pod la Fetești-Cernavodă

Potrivit acestuia, pe două din cele patru tronsoane ale autostrăzii Sebeș-Turda ar urma să se circule până la sfârșitul anului în curs.

"Suntem în faza în care nu s-au putut începe lucrările pentru terasamente din cauza umidității. (...) Efectivele sunt mobilizate pentru lucrările de infrastructură, viaducte, poduri și se lucrează într-un ritm care va putea fi îmbunătățit. (...) Ne propunem să finalizăm acest tronson 4 în acest an și asta am discutat și cu constructorul și am primit asigurări că acest lucru se va întâmpla. (...) Cu restul de trei tronsoane urmează să facem analize, le avem deja schițate, și tronsonul 3 are aceleași șanse. Pentru celelalte două tronsoane, spre Sebeș, suntem mai puțin optimiști, dar credem că și acolo pot fi găsite anumite soluții. Acestea vor trebui reevaluate din momentul în care reușim să promovăm ordonanța de urgență. Din acel moment se vor simplifica foarte multe lucruri și pe acele tronsoane și sperăm să le tragem cât mai aproape ca să putem circula pe Sebeș-Turda cât mai curând", a completat Dan Costescu.

De asemenea, el a mai spus că prin noua OUG constructorul va avea "posibilitatea de a deschide mai multe fronturi simultan și de a lucra unde se poate cu viteză maximă, timp în care să fie rezolvate și celelalte probleme de avize care merg mai mult pe partea de birocrație decât de șantie".

Ministrul Dan Costescu a vizitat, joi, șantierele de pe autostrada A3 Transilvania, pe tronsonul Sebeș -Turda, loturile 1, 2, 3 și 4.

Sursa: Agerpres

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
dan costescu
transporturi
autostrazi