Dăncilă trimite corpul de control al Guvernului la Transporturi și la Tarom, după acuzele reciproce ale fostului director Mezei și ministrului Cuc

Dăncilă trimite corpul de control al Guvernului la Transporturi și la Tarom, după acuzele reciproce ale fostului director Mezei și ministrului Cuc
Profit.ro
Profit.ro
scris 18 oct 2019

Premierul Dăncilă a dispus Corpului de Control al Prim-Ministrului începerea unei acțiuni de control atât la Ministerul Transporturilor, cât și la Tarom, în scopul ”clarificării aspectelor manageriale semnalate de mass-media”. Consiliul de Administrație al companiei Tarom a decis marți seara revocarea din funcție a directorului general interimar, Daniela Mădălina Mezei, care ulterior l-a acuzat pe ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, că i-a cerut să țină avioanele companiei la sol pentru ca parlamentarii opoziției să nu ajungă la votul moțiunii de cenzură. Ministrul Cuc a susținut în schimb că fostul director Tarom a fost demis pentru că nu și-a îndeplinit obiectivele manageriale. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

ULTIMA ORĂ Nouriel Roubini, "Dr. Doom", vine în România. Detalii AICI

Consiliul de Administrație a revocat-o pe Mădălina Mezei din postul de director general la numai câteva zile după ce i se prelungise mandatul cu două luni.

"Am fost revocată în această seară, dar nu știu care sunt motivele, trebuie să văd hotărârea Consiliului de Administrație. M-a informat președintele Consiliului de Administrație. În locul meu va veni Valentin Gvinda, pensionar, comandant de detașament la ATR", a declarat, după demitere, Mădălina Mezei.

Românii pierd 35 milioane euro din drepturile de compensare pentru zboruri anulate sau întârziate pe care nu le solicită CITEȘTE ȘI Românii pierd 35 milioane euro din drepturile de compensare pentru zboruri anulate sau întârziate pe care nu le solicită

Ulterior, Mădălina Mezei a declarat că ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, i-a cerut să țină avioanele companiei la sol, inventând probleme tehnice, pentru ca parlamentarii să nu ajungă la votul moțiunii de cenzură.

Cuc a afirmat, pe Facebook, că "minciunile pe care le aruncă acum pe piață, crezând că cineva ar putea să-i securizeze poziția de director general, nu au nicio acoperire". "Dacă cineva i-ar fi cerut așa ceva, ar fi trebuit să iasă public, atunci, și să spună lucrurilor pe nume", a susținut Cuc, care i-a transmis lui Mezei: "întoarceți-vă acolo unde știți cel mai bine activitatea: la ticketing și protocol".

"Este adevărat. Mi-a cerut să țin avioanele la sol. Mi-a zis să nu vină lumea la moțiune, să inventez probleme tehnice", a declarat pentru HotNews.ro Mădălina Mezei.

Ea a adăugat că ministrul Transporturilor nu a înțeles că ea nu putea să facă așa ceva.

Consiliul de Administrație al Tarom a preciz, în urma acestui schimb de replici, că Mezei a fost revocată din funcția de director general al companiei întrucât nu a reușit să ducă la îndeplinire hotărârile CA, ale AGA și nici anumite obligații care îi reveneau. Astfel, fostul director general al Tarom ar fi întârziat procesul de modernizare a flotei de scurt curier, prin neimplementarea Memorandumului privind vânzarea în regim buy-back a vechilor aeronave ATR și preluarea prin leasing operațional a unor aeronave noi, tot de tip ATR.

Surpriză: Cel mai mare transportator feroviar de marfă din Polonia vrea să cumpere acțiuni la 3 companii românești CITEȘTE ȘI Surpriză: Cel mai mare transportator feroviar de marfă din Polonia vrea să cumpere acțiuni la 3 companii românești

Acum, premierul Dăncilă a cerut Corpului de Control să control să verifice activitatea celor două instituții din perioada 1 ianuarie 2019 până în prezent, cu următoarele obiective:

1. Verificarea respectării prevederilor legale privind regulile de guvernanță corporativă la nivelul Tarom.

2. Verificarea respectării prevederilor legale privind operarea aeronavelor din flota Tarom. 

3.Verificarea modului de îndeplinire, de către Ministerul Transporturilor, a drepturilor și obligațiilor ce decurg din calitatea de acționar la Tarom. 

„Am dispus de urgență efectuarea acestui control care să clarifice aspectele grave semnalate în mass-media. Este imperativ să fie stabilit adevărul și să ne asigurăm că au fost respectate prevederile legale. În cazul în care instituțiile abilitate vor constata încălcarea legii, cei vinovați trebuie sancționați”, afirmă Viorica Dăncilă. 

ULTIMA ORĂ Șeful Airbus Helicopters pe Europa amenință: Luăm în calcul să renunțăm la construcția fabricii din Brașov. Nu am avut cu cine să negociem, așteptăm o ofertă concretă de doi ani CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Șeful Airbus Helicopters pe Europa amenință: Luăm în calcul să renunțăm la construcția fabricii din Brașov. Nu am avut cu cine să negociem, așteptăm o ofertă concretă de doi ani

Mezei fusese numită în fruntea Tarom pe 19 iunie 2019, în locul lui Cărăvan Maresi, care preluase interimatul în 3 iunie 2019.

Mădălina Mezei a fost reprezentant Tarom în Belgia din aprilie 2009 și până la numirea sa la conducerea companiei, una dintre responsabilități fiind planificarea și organizarea strategiei de piață și dezvoltare în regiune. Ea este absolventă a Academiei de Studii Economice (Facultatea de Management) București, având și un MBA (Master în Business Administration). Daniela Mădălina Mezei lucrează în compania Tarom din anul 1997.

viewscnt
Afla mai multe despre
dăncilă
corp
control
guvern
mezei
tarom
transporturi
cuc
ministru
avioane