Decizie istorică: Mercedes trebuie să plătească despăgubiri

Decizie istorică: Mercedes trebuie să plătească despăgubiri
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 21 mar 2023

Un proces judecat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene pe tema dispozitivelor de manipulare a emisiilor ale automobilelor s-a încheiat cu o decizie istorică pentru Mercedes-Benz și pentru orice alt constructor de automobile, care va trebui să plătească despăgubiri celor care au cumpărat vehicule echipate cu astfel de dispozitive, în cazul în care aceste sunt dovedite că sunt ilegale.

Un proces inițiat de o persoană privată la Tribunalul din Ravensburg, Germania, a ajuns la Curtea de Justiție a UE, care a fost sesizată de judecătorii germani. „Această acțiune în justiție are ca scop repararea prejudiciului pe care Mercedes-Benz Group l-ar fi cauzat prin echiparea autovehiculului diesel cumpărat de QB cu un software ce reduce rata de reciclare a gazelor de eșapament atunci când temperaturile exterioare se situează sub un anumit prag” explică CEJ la finalul procesului.

Urmărește-ne și pe Google News

„Cumpărătorul unui autovehicul echipat cu un dispozitiv de manipulare ilicit beneficiază de un drept la reparație din partea producătorului de autovehicule atunci când dispozitivul respectiv a cauzat un prejudiciu acestui cumpărător”, a stabilit CJUE.

Evenimente
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
VIDEO Start pentru modernizarea DN1A, spre parcul Mogoșoaia. Cum va arăta CITEȘTE ȘI VIDEO Start pentru modernizarea DN1A, spre parcul Mogoșoaia. Cum va arăta

„Un astfel de dispozitiv de manipulare, care are drept consecință creșterea emisiilor de oxid de azot (NOx), ar fi interzis de Regulamentul nr. 715/2007 privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale”, au stabilit judecătorii europeni, care precizează că doar judecătorii sesizați pot stabili dacă software-ul utilizat pe mașini a fost ilegal.

În același timp, Curtea stabilește că „Directiva-cadru stabilește o legătură directă între producătorul de autovehicule și cumpărătorul individual al unui autovehicul care urmărește să îi garanteze acestuia din urmă că vehiculul respectiv este conform cu legislația relevantă a Uniunii”.

Din aceste motive, decizia judecătorilor spune că „dispozițiile Directivei-cadru, interpretate în coroborare cu cele ale Regulamentului nr. 715/2007, protejează, pe lângă interesele generale, interesele particulare ale cumpărătorului individual al unui autovehicul în raport cu producătorul acestuia atunci când vehiculul respectiv este echipat cu un dispozitiv de manipulare interzis. Statele membre sunt, așadar, obligate să prevadă că cumpărătorul unui astfel de vehicul beneficiază de un drept la reparație din partea producătorului vehiculului”.

Piața auto din UE, a șaptea lună consecutivă de creștere. Dacia, majorare importantă a vânzărilor și a cotei de piață CITEȘTE ȘI Piața auto din UE, a șaptea lună consecutivă de creștere. Dacia, majorare importantă a vânzărilor și a cotei de piață

Mai mult, CJUE susține că, în lipsa unei prevederi europene, fiecare stat membru trebuie să stabilească modalitățile de despăgubire.

Mercedes-Benz a fost nevoită să recheme peste 700.000 de automobile echipate cu motoare diesel, în urma unei investigații făcute de autoritățile germane care a stabilit că respectivele motoare încălcau legislația privind emisiile de noxe. Compania a fost nevoită să plătească și în SUA o amendă de aproape un miliard de dolari, pentru vânzarea de automobile care au încălcat legislația privind emisiile.

viewscnt
Afla mai multe despre
mercedes emisii
despagubiri mercedes motoare diesel
curtea europeana de justitie