Ford vrea să renunțe la platforma electrică MEB de la VW

Ford vrea să renunțe la platforma electrică MEB de la VW
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 20 ian 2023

Ford se pregătește să lanseze nu unul, ci două automobile electrice dezvoltate și fabricate pe platforma MEB de la Volkswagen, aceeași pe care sunt produse modelele ID.3, ID.4 sau ID.5. Cu toate acestea, constructorul american a decis deja, înainte ca primul model MEB să iasă pe piață, să renunțe la parteneriatul cu germanii și să-și producă propria platformă electrică.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Ford și-a propus să elimine dependența de grupul Volkswagen, de la care a preluat, printr-un parteneriat complex, platforma MEB. Pe această platformă vor fi produse două crossovere, ce vor fi lansate începând din acest an, producția lor fiind deja pregătită la Koln.

Hackeri susțin că ar fi descoperit unele breșe de securitate la branduri auto celebre CITEȘTE ȘI Hackeri susțin că ar fi descoperit unele breșe de securitate la branduri auto celebre

„Cooperarea cu Volkswagen este grozavă și funcționează. Utilizând MEB, am economisit cel puțin doi ani de dezvoltare”, dezvăluie Martin Sander, cel care conduce în prezent activitățile Ford în Europa, fiind șeful diviziei de automobile electrice din regiune, într-un interviu pentru Automobilwoche.

Pentru a primi componentele necesare producției de automobile electrice, Ford a „plătit” cu două modele, pickup-ul Amarok și viitorul vehicul comercial Caddy, pe care le va produce la schimb în uzinele sale, așa cum au stabilit foștii șefi ai Ford și VW Group în urmă cu trei ani. Dar lucrurile nu vor rămâne așa, pentru că noii șefi ai Ford au alte planuri.

Sander a mărturisit că Ford își va lansa propria platoformă dedicată vehiculelor electrice, acesta fiind pasul important pentru electrificarea completă a gamei, în Europa. Începând din 2026, Ford țintește un volum de 600.000 de mașini electrice pe an, iar între acestea vor fi și cele trei modele produse la Craiova, chiar dacă o bună parte vor fi produse pe platforma MEB de la VW. La Valencia, a treia uzină în care vor fi produse mașini electrice Ford, din Europa, se va trece la noua platformă Ford.

Deocamdată uzina abia a intrat în planurile de investiții, astfel că va mai dura până va ieși de pe liniile de fabricație din Spania primul vehicul electric. „Nu este clar când se va întâmpla acest lucru și ce modele vom construi acolo”, a mai precizat șeful Ford.

În ceea ce privește parteneriatul cu Ford, acesta  intrat deja într-o linie descendentă, odată cu anularea proiectului Argo AI, de conducere autonomă. Ford a anunțat că nu va mai investi în această unitate, în care Volkswagen a fost chemată să preia 50%. Sander spune că nici la capitolul software nu va avea nevoie de cooperarea cu VW. În acest fel, la finalul contractului de producție pentru generațiile de mașini care au făcut obiectul parteneriatului, totul se va închide.

FOTO Primele fotografii-spion cu noua mașină care va fi fabricată la Craiova CITEȘTE ȘI FOTO Primele fotografii-spion cu noua mașină care va fi fabricată la Craiova

Ford a decis să-și restructureze activitățile din Europa, pentru a deveni profitabilă și pentru a reuși tranziția la propulsia electrică. Uzina din Saarlouis, Germania, va fi închisă sau vândută, iar gama de modele va fi restrânsă. „Fabricile noastre din Koln, Valencia și Craiova acoperă nevoile noastre pentru Europa”, a mai spus Sander pentru Automobilwoche.

Iar din aceste trei uzine, cea din Craiova a fost preluată de Ford Otosan, un parteneriat între Ford și holdingul turc Koc, în care vor fi produse preponderent modele comerciale, precum și cel mai vândut automobil Ford din Europa, Puma. Acesta va avea propria versiune electrică, care va utiliza o platformă electrică derivată din actuala B-Platform globală, a Ford.

viewscnt
Afla mai multe despre
ford suv
ford electric
ford puma
platforma meb
ford craiova