FOTO Cel mai mare SUV sport al VW, Atlas Cross, a fost prezentat oficial în SUA

FOTO Cel mai mare SUV sport al VW, Atlas Cross, a fost prezentat oficial în SUA
scris 16 oct 2019

Volkswagen a prezentat oficial versiunea de serie a celui mai nou SUV, Atlas Cross Sport, la uzina din Chattanooga. Atlas Cross este un SUV coupe de mari dimensiuni care concurează, din punct de vedere al mărimii, cu uriașele SUV-uri americane.

ULTIMA ORĂ Nouriel Roubini, "Dr. Doom", vine în România. Detalii AICI

Volkswagen Atlas Cross Sport, prezentat în urmă cu un an la Salonul Auto din New York sub forma unui concept, a fost prezentat acum, în premieră, de constructorul german în SUA, în uzina din Chattanooga, urmând să fie lansat în showroom-uri anul viitor. Modelul este derivat din modelul Atlas, lansat în 2017, diferențele fiind atât de ordin estetic, în special la partea din spate, unde linia acoperișului este mai sportivă, cât și la nivelul arhitecturii interioare, unde a fost eliminat al treilea rând de scaune.

Din punct de vedere al tehnologiilor și motoarelor, Atlas Cross Sport este identic cu modelul de bază Atlas. „Căutăm să intrăm în acest segment înc reștere cu Atlas Cross Sport, care oferă minunata tehnologie VW, dotări de asistență a șoferului, stil și valoare”, a declarat Scott Keogh, CEO VW America.

Atlas Cross Sport este oferit cu motorul de 2.0 litri, turbo, 235 CP, echiparea entry, sau cu un V6, de 276 CP. Ambele motoare sunt însoțite de cutia automată în 8 trepte și dispun de tracțiunea 4MOTION. VW spune că poate tracta două remorci de până la 2,4 tone.

Modificările caroseriei la partea din spate au tăiat discret din lungimea mașinii, astfel că are „doar” 4,90 metri, fiind mai scurt cu 13 centimetri decât Atlas. Construit pe aceeași platformă modulară MQB (cu motor transversal), Cross are același ampatament cu Atlas.

O nouă campanie de rechemare Mercedes-Benz în România, în dosarul softurilor ilegale. Aproape 2.000 de mașini vizate CITEȘTE ȘI O nouă campanie de rechemare Mercedes-Benz în România, în dosarul softurilor ilegale. Aproape 2.000 de mașini vizate

Volkswagen a investit 340 milioane de dolari în uzina din Chattanooga pentru a pregăti liniile de producție pentru familia Atlas. Tot acolo este produs și Passat, versiunea americană a acestui model, iar în viitor va fi extinsă fabrica pentru modelele familiei de electrice ID.

Volkswagen Atlas Cross Sport va fi vândut și pe piețele din Rusia, China și Orientul Mijlociu, acolo unde Atlas este vândut sub numele Teramont.

FOTO Cel mai mare SUV sport al VW, Atlas Cross, a fost prezentat oficial în SUA

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
vw
atlas cross
suv vw
volkswagen teramont