FOTO Preview al noii generații Toyota CH-R, ce va fi lansată luna aceasta

FOTO Preview al noii generații Toyota CH-R, ce va fi lansată luna aceasta
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 14 iun 2023

Constructorul japonez Toyota a anunțat că va prezenta în premieră noua generație a SUV-ului subcompact C-HR la sfârșitul acestei luni. Modelul a fost anticipat de conceptul C-HR Prologue, prezentat la sfârșitul anului trecut.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Noua generație Toyota C-HR va debuta pe 26 iunie, după cum anunță Toyota, care publică o primă imagine cu noul model, care surprinde însă doar partea din spate a mașinii. Designul noului SUV a fost însă dezvăluit odată cu prezentarea conceptului Prologue, despre care japonezii au spus că oferă indicații puternice cu privire la ce va fi viitorul SUV de serie.

LEGE Modificare importantă a Codului Rutier: Șoferii, obligați la utilizarea luminilor diurne și de întâlnire pe toate categoriile de drumuri publice CITEȘTE ȘI LEGE Modificare importantă a Codului Rutier: Șoferii, obligați la utilizarea luminilor diurne și de întâlnire pe toate categoriile de drumuri publice

Toyota nu a oferit niciun fel de detalii tehnice referitoare la noul model, însă sunt așteptate motorizări comparabile cu cele existente în gamă, cu versiuni hibride și PHEV.

Designul dezvăluit de conceptul Prologue arată o continuare evidentă a stilului și proporțiilor regăsite pe prima generație a lui CH-R, dar cu puternice accente regăsite pe primul automobil electric al japonezilor, bZ4X, în special în zona farurilor.

Toyota C-HR a fost lansat de japonezi în 2016 și a devenit rapid un succes comercial în Europa și pe alte piețe, reprezentând un concurent puternic pentru Nissan Juke, primul SUV de clasă B din Europa cu trăsături sportive.

VIDEO Ford lansează producția modelului electric Explorer în Koln CITEȘTE ȘI VIDEO Ford lansează producția modelului electric Explorer în Koln

Chiar dacă la nivel global vânzările sale sunt depășite de cele ale RAV4, Corolla și Camry, în Europa este al doilea cel mai vândut model al mărcii, situându-se periodic în Top 10 al celor mai vândute mașini de pe piața regională. În 2022, C-HR a înregistrat un volum de aproape 100.000 de unități vândute în Europa, iar în primele patru luni ale lui 2023, vânzările acestui model au depășit 35.000 de unități, în creștere față de 2022.

FOTO Preview al noii generații Toyota CH-R, ce va fi lansată luna aceasta

viewscnt
Afla mai multe despre
toyota c-hr
lansare toyota c_hr
hibrid toyota