FOTO Șeful Renault, Luca de Meo, a testat noul Renault 5, înlocuitorul lui ZOE

FOTO Șeful Renault, Luca de Meo, a testat noul Renault 5, înlocuitorul lui ZOE
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 13 iul 2023

Renault accelerează campania de marketing pre-lansare pentru modelul electric Renault 5, care urmează să debuteze în rețeaua de dealeri anul viitor, dar care ar putea înregistra premiera mondială la Munchen, în cadrul salonului auto. O serie de fotografii cu mașina camuflată au fost publicate, între acestea numărându-se cele în care Luca de Meo, șeful Renault, testează noul model.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Renault a produs deja câteva zeci de automobile Renault 5, prototipuri destinate testelor, în micro-uzina din Paris, aflată în Technocentre, celebrul centru de R&D al grupului francez. O serie de imagini publicate de companie din timpul procesului de producție dezvăluie cu grijă câteva detalii ale viitorului automobil complet electric, unul care va prelua cel puțin 80% din conceptul prezentat în urmă cu doi ani. Producția în serie limitată din Technocentre este destinată exclusiv testelor și verificării întregului proces de asamblare, astfel încât, la momentul la care mașina va intra în producția de serie în uzina din Douai, toate eventualele erori să fie eliminate.

FOTO Șeful Renault, Luca de Meo, a testat noul Renault 5, înlocuitorul lui ZOE

Procedura de dezvoltare a prototipurilor a început cu așa-numiții „măgari”, primele prototipuri care aveau drept caroserie mașini Clio, dar care erau, în realitate, platformele cu tot cu grupul motopropulsor ale Renault 5. Platforma este noua CMF-BEV, o derivată din actuala CMF-B, care este utilizată, în specificații low, și pe Sandero/Jogger. După „măgari”, urmează primele prototipuri camuflate, care sunt testate pe șosele din Europa, atât în nordul rece, cât și în sudul fierbinte.

FOTO Șeful Renault, Luca de Meo, a testat noul Renault 5, înlocuitorul lui ZOE

După acest moment, începe dezvoltarea instalațiilor ce vor produce componentele noului model, iar în Technocentre se produc primele mașini de pre-serie. Cu această ocazie sunt testate și toate componentele electronice, software și conectori ce vor fi regăsiți pe mașinile de serie.

În total, Renault spune că urmează să fie produse 60 de exemplare din prototipurile Renault 5, înainte ca mașina să se mute în uzina din Douai.

FOTO Șeful Renault, Luca de Meo, a testat noul Renault 5, înlocuitorul lui ZOE

Între timp, șeful Renault Group, Luca de Meo, a fost fotografiat în timp ce testa noul model. „Ascuns de pădurile Normandiei, am avut șansa de a sta în spatele volanului noului Renault 5 pe pista Centrului Aubevoy Technical Center, cea mai secretă facilitate a noastră”, spune Meo, zâmbind de la volanul unui Renault 5 camuflat. El descrie mașina cu o frază scurtă: „Manevrabilitate grozavă, cuplu puternic tipic mașinilor electrice și interiorul unei veritabile «voiture a vivre», conformtabilă și înalt tehnologizată. Asta pregătim pentru voi, împreună cu câteva alte surprize”. O a doua imagine înfățișează mașina văzută din spate, evident, tot camuflată.

FOTO Șeful Renault, Luca de Meo, a testat noul Renault 5, înlocuitorul lui ZOE

Grupul Renault și Geely au semnat acordul prin care creează o nouă companie de motoare care preia Uzina Mecanică de la Mioveni. ARAMCO se angajase la 20%, dar nu intră în parteneriat CITEȘTE ȘI Grupul Renault și Geely au semnat acordul prin care creează o nouă companie de motoare care preia Uzina Mecanică de la Mioveni. ARAMCO se angajase la 20%, dar nu intră în parteneriat

Renault 5 este viziunea echipei lui Luca de Meo pentru segmentul B electric, acolo unde modelul actual ZOE ar fi trebuit să aibă o nouă generație, dar care a fost înlocuită de noul model care readuce atât numele vechiului R5, cât și proporțiile și stilul celebrului super-mini. Acesta întruchipează ceea ce Renault numește „Nouvelle Vague”, un curent care utilizează nostalgiile anilor 50 în cultura actuală franceză. Marketingul agresiv pe care Renault l-a demarat pentru acest model amintește de lansarea și succesul noului Fiat 500, pe care marca italiană l-a adus pe piață avându-l la conducere pe același Luca de Meo.

FOTO Șeful Renault, Luca de Meo, a testat noul Renault 5, înlocuitorul lui ZOE

Noul Renault 5 este programat să fie lansat în 2024, pe piețele europene, însă Renault și-a confirmat prezența la Salonul Auto IAA Munchen, unde probabil că nu va rata momentul pentru a-și dezvălui în premieră noul model electric.

viewscnt
Afla mai multe despre
renault 5
luca de meo
noul renault electric
renault zoe