Germania a anunțat subvențiile la mașini, pentru redresarea vânzărilor, care urcă până la 9.000 de euro. Cei care cumpără Dacia nu primesc niciun euro

Germania a anunțat subvențiile la mașini, pentru redresarea vânzărilor, care urcă până la 9.000 de euro. Cei care cumpără Dacia nu primesc niciun euro
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 14 iun 2020

Germania a decis să acorde mai mulți bani decât orice alt stat pentru subvenționarea și stimularea vânzărilor de automobile, după criza indusă de pandemia de coronavirus, însă disputele coaliției de guvernare au creat probleme pentru unele mărci. Germania nu va susține decât mașinile electrice și electrificate, astfel că Dacia va fi afectată din plin, fiind printre puținele mărci care nu au nici măcar o mașină hibrid în ofertă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Reprezentanții guvernului federal au anunțat că au decis cum va fi structurat ajutorul dat industriei auto. Vor fi acordate prime pentru achiziția de mașini electrice și pentru vehicule plug-in hibrid cu emisii de cel mult 50 grame per kilometru. Mașinile cu propulsie exclusiv pe benzină și motorină nu vor putea fi incluse în acest program.

Ministrul de Finanțe, Olaf Scholz, a declarat că scopul acestor subvenții este să sprijine transformarea societății în viitor, de aceea s-a ales această variantă, în care sunt sprijinite doar mașinile prietenoase cu mediul.

Potrivit progamului anunțat, cumpărătorii de mașini electrice cu prețul de cel mult 40.000 de euro vor fi eligibile pentru o primă de 9.000 de euro, din care guvernul oferă 6.000 de euro, iar restul producătorul auto. Anterior, subvențiile pe care Germania le acorda la achiziția de mașini complet electirce era de numai 3.000 de euro. Vehiculele electrice sub 40.000 de euro preț de listă vor primi 4.500 de euro de la guvern și 2.250 de euro de la producător.

EXCLUSIV Dacia - nevoită să retrimită o parte din angajați în șomaj tehnic, din cauza lipsei de comenzi. Compania spune că \ CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Dacia - nevoită să retrimită o parte din angajați în șomaj tehnic, din cauza lipsei de comenzi. Compania spune că "se adaptează cererii"

În acest program sunt dezavantajate vehiculele electrice scumpe și sunt susținute cele cu prețuri mai apropiate de bugetul cumpărătorilor de clasă medie. Guvernul a publicat lista cu mașinile eligibile, pe care sunt regăsite inclusiv modele care aveau prețuri mai mari anterior, dar care s-au ieftinit la 39.990 de euro, pentru a prinde subvenția. Vezi aici lista mașinilor electrice și prețurile lor.

E drept că și mașinile scumpe vor beneficia de ajutor, dar vorbimd espre sume mai mici. Pentru cele cu prețuri între 40.000 de euro și 65.000 de euro, primele de la stat vor varia, proprițional cu prețul de listă. Un Audi e-tron, vehicul complet alectric care costă începțnd de la 58.000 de euro în Germania, va primi o reducere de preț de 7.500 de euro.

Guvernul condus de Angela Merkel a estimat că bugetul pentru aceste subvenții va ajunge la aproximativ 2,2 miliarde euro.

Un ajutor în plus aprobat de guvernul german va fi reducerea TVA la achiziția de mașini noi, de la 19% la 16%, fără să existe o restricție referitoare la tipul motorului.

La polul opus, administrația federală a decis să crească taxele începând de anul viitor pentru mașinile cu emisii mai mari de 95 g/km, pentru a stimula și mai mult achiziția de mașini nepoluante.

Pachetul de sprijinire a industriei auto face parte dintr-un pachet mai amplu destinat repornirii economiei afectate de epidemia de coronavirus.

Vânzările de automobile din Germania au revenit în luna mai, odată cu redeschiderile showroomurilor, însă creșterea față de luna anterioară nu este foarte mare. Dacă în aprilie, luna cea mai afectată, Germania înmatricula un număr foarte mare de mașini în comparație cu restul țărilor din vest, afectate de blocaje, respectiv 120.000 de autoturisme, în luna mai numărul a crescut la doar 168.000. Astfel, scăderea față de anul trecut a rămas mare, -50%, la fel ca în Franța sau Italia, deși aceste țări aveau în aprilie scăderi de circa 90%, iar Germania se menținea la -60%. Cel mai probabil, discuțiile despre posibilele subvenții guvernamentale i-au determinat pe nemți să amâne achiziția în așteptarea unor prețuri mai bune.

VIDEO & FOTO Noul BMW Serie 4 Coupe, prezentat în premieră CITEȘTE ȘI VIDEO & FOTO Noul BMW Serie 4 Coupe, prezentat în premieră

Problema cea mai mare este marca Dacia, care a înregistrat o scădere foarte mare în acest an, în Germania, iar acum este cea mai lovită de măsurile de susținere anunțate de guvernul federal. Dacia nu doar că nu are nicio motorizare hibridă cu încărcare, pentru a beneficia de oricare din subvențiile date de guvern, dar nu are nici măcar un motor cu emisii sub 95 g/km, astfel că taxele pe care le vor plăti de anul viitor proprietarii de mașini Dacia vor crește. În aceste condiții, este de așteptat ca evoluția mărcii românești să fie puternic afectată pe cea mai mare pață din Europa.

Dacia va avea aceeași problemă și în Franța, unde subvențiile pentru motorizări ecologice ocolesc gama producătorului român. Singura șansă va fi partea de Program Rabla, unde cumpărătorii de mașini Dacia vor primi și ei 3.000 de euro dacă vor casa o mașină veche, la fel ca restul clienților altor mărci.

LISTA MOTORIZĂRILOR DACIA PE PIAȚA GERMANĂ

Germania a anunțat subvențiile la mașini, pentru redresarea vânzărilor, care urcă până la 9.000 de euro. Cei care cumpără Dacia nu primesc niciun euro

viewscnt
Afla mai multe despre
dacia germania
inmatriculari dacia
piata auto
vanzari masini germania
subventie auto germania
program rabla germania