Groupe Renault România a ajuns la vânzări de 30 de mașini pe zi pe platformele online

Groupe Renault România a ajuns la vânzări de 30 de mașini pe zi pe platformele online
Profit.ro
Profit.ro
scris 17 sep 2020

Groupe Renault Romania a înregistrat vânzări-record de 30 de mașini pe zi pe cele două platforme de e-Commerce lansate acum doi ani.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

O parte dintre clienți au optat și pentru livrarea la domiciliu, un serviciu opțional oferit celor care doresc sa reducă interacțiunea fizică sau efortul deplasării la un showroom, scrie Agerpres.

"Suntem într-o perioadă foarte provocatoare din punct de vedere al experienței digitale, iar industria auto nu face excepție. Am lansat cele două platforme de e-Commerce în urmă cu doi ani, înainte sa fim determinați de contextul special să ne orientam către aceasta zonă. A devenit rapid un atu, pentru că am înțeles din vreme ce nevoi și ce așteptări au clienții noștri într-un astfel de parcurs. Dovada că am aplicat o bună strategie o constituie numărul mare, în continuă creștere, de achiziții online pe care le vedem în fiecare zi", a declarat Mihai Tănase, Head of Digital Dacia & Renault.

British Airways ar putea renunța la 10.000 de angajați din cauza pandemiei. \ CITEȘTE ȘI British Airways ar putea renunța la 10.000 de angajați din cauza pandemiei. "Încă luptăm pentru supraviețuire"

Procedura de achiziție este intuitivă și rapidă, fără a necesita cunoștințe deosebite de utilizare a unor aplicații sau programe speciale.

Fiecare client poate consulta ofertele disponibile pe site-uri cu ajutorul mai multor filtre de selecție (model, preț, culoare, tip combustibil, transmisie, capacitate cilindrică), astfel încât alegerea să fie cât mai potrivită nevoilor lui. Apoi acesta poate finaliza procedura, plătind factura finală a vehiculului sau își poate rezerva autoturismul selectat, achitând o taxă de 500 de euro (TVA inclus).

Plata se face cu ajutorul unui card bancar de credit sau debit, prin intermediul unui procesator securizat de plăți. Atât contractul, cât și factura se vor transmite electronic de către un agent autorizat, ales în prealabil de client.

Până în acest moment, peste 2.500 de clienți au ales să achiziționeze un automobil Dacia sau Renault prin intermediul platformelor de e-Commerce.

viewscnt
Afla mai multe despre
groupe renault românia
masini