Honda recheamă în service milioane de mașini

Honda recheamă în service milioane de mașini
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 27 dec 2023

O amplă campanie de rechemare în service a fost inițiată de Honda, pentru mașinile sale și cele ale mărcii premium Acura, din cauza unei posibile defecțiuni la pompa de carburant, care poate genera oprirea motorului în mers, cu consecințe grave pentru ocupanții mașinilor.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Reprezentanța Honda din SUA a anunțat că demarează o campanei de rechemare pentru 4,5 milioane de automobile la nivel global, din care 2,5 milioane se află în SUA, pentru o posibilă defecțiune a pompei de combustibil. Din fericire, nu au fost raportate accidente sau persoane rănite din cauza acestei defecțiuni, dar s-au înregistrat un număr mare de evenimente raportate de proprietarii mașinilor, fiind depuse peste 4.000 de solicitări de remediere în garanție pentru defectul care va face obiectul acestei rechemări.

VIDEO Circulația pe un nou tronson din Autostrada Transilvania a fost deschisă CITEȘTE ȘI VIDEO Circulația pe un nou tronson din Autostrada Transilvania a fost deschisă

Ca urmare a defecțiunii constatate, vehiculele se pot opri în timpul rulării, ceea ce poate conduce la situații neprevăzute și chiar accidente, care pun în pericol pasagerii din autovehicul.

Modelele vizate de rechemare sunt Accord (2018 – 2020), Civic, Civic Type R, CR-V, HR-V, Ridgeline și Odyssey, Insight și Passport (2019 – 2020), CR_V Hybrid (2020), Clarity PHEV (2018 – 2019) și Accord Hybrid (2017 – 2020).

Marca Accura va rechema în service modelele ILX (2018 – 2020), MDX, MDX Sport, RDX, RLX și TLX, precum și NSX (2017 – 2020).

VW, Stellantis, Tesla și Mercedes preiau subvenția la mașini electrice pe care a eliminat-o Germania. Piața a fost luată prin surprindere, clienții sunt consternați CITEȘTE ȘI VW, Stellantis, Tesla și Mercedes preiau subvenția la mașini electrice pe care a eliminat-o Germania. Piața a fost luată prin surprindere, clienții sunt consternați

Honda continuă să evalueze care sunt modelele care ar putea fi afectate la nivel global, după cum au anunțat reprezentanții companiei, care au precizat că estimează că este vorba despre 4,5 milioane în total.

Campania de rechemare a fost înregistrată la NHTSA, unde este explicată și cauza defecțiunii, respectiv o eroare de proiectare a pompei de combustibil. Mașinile care vor ajunge în service vor beneficia fără costuri din partea lor de înlocuirea pompei.

În Europa, nu există deocamdată nicio campanie de rechemare notificată în sistemul de alertă RAPEX, al Uniunii Europene, care să confirme campania de rechemare, însă acest lucru nu exclude derularea rechemării din proprie inițiativă, pentru constructorul japonez.

viewscnt
Afla mai multe despre
rechemare honda
honda accord
honda civic